ANALIZĂ - Viaţa Liberă Galaţi

Liderii marilor contracte atribuite de Primăria Galaţi în 2023. TOP 10

Scris de Luni, 22 Ianuarie 2024
În anul 2023, Primăria Galaţi n-a atribuit prin licitaţie foarte multe contracte şi acorduri-cadru - doar 72. Dar sunt, cu siguranţă, cele mai valoroase din ultimii şase ani! Peste 479,9 milioane de lei fără TVA - valoarea însumată a tuturor contractelor şi acordurilor-cadru adjudecate în 2023 - reprezintă un adevărat…

Gogomăniile anului 2023 la Galați

Scris de Miercuri, 03 Ianuarie 2024
Nu puţine au fost situaţiile care au frizat absurdul în 2023! „Cele rele să se spele, cele bune să se-adune!”, aşa se spune la început de an. Tocmai ca să râdem şi să ne lepădăm de rele în 2024, vă propunem să ne amintim altfel de anul care tocmai s-a…

Cronica unei morţi (prea des şi degeaba) anunţate. Valea Jiului e departe de Galaţi

Scris de Duminică, 10 Decembrie 2023
Pe unde te duci, pe unde te-ntorci, când vine vorba despre situaţia economică locală, auzi inevitabil faptul că "Moare Combinatul!" şi că zona Galaţiului va ajunge cât de curând o a doua Vale a Jiului. Nu e prima oară şi nu va fi nici ultima, dar, dacă punem cap la…

Afacerile celor mai profitabile 15 mari companii gălățene

Scris de Marți, 24 Octombrie 2023
Cele mai profitabile 15 mari întreprinderi din Galați au reușit, în 2022, să atingă, cumulat, o cifră de afaceri de peste 10,124 miliarde de lei, adică echivalentul a peste 2 miliarde de euro, potrivit ediției din acest an a Topului Național al Firmelor Private din România, realizat de patronatele din…

Creșteri mai mari de 4.000 de lei ale salariilor din Primăria Galați

Scris de Marți, 01 August 2023
Între 4.600 de lei și 3.700 de lei, cu atât au urcat veniturile șefilor municipalității - sume deloc neglijabile, ar spune gălățenii care, după o lună de muncă, atât încasează drept salariu. Numai că aceste sume nu sunt simple salarii. Sunt cele mai consistente creșteri ale veniturilor nete, calculate și…

Combinatul siderurgic Liberty Galați, pierderi de 165 milioane de euro

Scris de Duminică, 04 Iunie 2023
Combinatul Siderurgic Liberty Galați a raportat pe 2022 o pierdere de peste 821,58 milioane de lei (echivalentul a peste 165 milioane de euro - n.r.), potrivit datelor centralizate de Ministerul Finanțelor Acest rezultat vine după ce, în anul precedent, combinatul siderurgic a avut un profit net de 1,36 miliarde de…

Dragostea de partid trece (şi) prin portofel. Cât de generoşi sunt politicienii gălăţeni

Scris de Luni, 08 Mai 2023
La putere sau în opoziţie, intrate într-un con de umbră ori dornice de glorie, necunoscute sau chiar obscure, partidele au nevoie de bani pentru a exista pe scena politică românească. Iar aceşti bani trebuie să fie "la vedere", după cum prevede Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și…

Cei mai păcăliţi dintre gălăţeni. Cartierul construit pe minciuni şi furăciuni

Scris de Duminică, 19 Martie 2023
La aproape 17 ani de când au fost date în folosinţă primele blocuri ANL din cartierul Dimitrie Cantemir, autorităţile locale încă mai "cos" la documentaţiile acestor locuinţe pe care chiriaşii vor să le cumpere. Şi caută soluţii să-l "convingă" pe arhitectul-şef de la Brăila să îşi pună semnătura pe nişte…

Campioanele contractelor cu Primăria Galaţi în 2022. Cine munceşte pe banii oraşului

Scris de Luni, 16 Ianuarie 2023
Dacă, în perioada 2018-2021, contractele atribuite într-un an de Primăria Galați depășeau lejer 200 de milioane de lei fără TVA, ba chiar băteau spre 300 de milioane, în 2022 sumele s-au subțiat, nu glumă! Circa 165,15 milioane de lei fără TVA reprezintă valoarea totală a celor 108 contracte pe care,…

Furnalul 5 din Combinatul Liberty Steel Galați, curățat și pregătit pentru noile etape de modernizare

Scris de Miercuri, 11 Ianuarie 2023
Combinatul Siderurgic Liberty Galați a selectat furnizorii pentru derularea programului de mentenanță și îmbunătățiri la Furnalul 5. În urma procesului de evacuare realizat cu succes la jumătatea lunii decembrie s-au reușit curățarea furnalului și pregătirea pentru etapele următoare, au declarat pentru "Viața liberă" reprezentanții Liberty Galați. Programul de mentenanță, în…

Gălăţeni care au uimit lumea la televizor în 2022 (FOTO)

Scris de Duminică, 08 Ianuarie 2023
Mariana Tarbuc - finalistă la „Chefi fără limite” şi mâna dreaptă a câştigătorului competiţiei, Graţiano Dinu - finalist la „Dancing on Ice - Vis în doi” şi care a luptat alături de Sore pentru visul mamei lui de a susţine patinajul artistic gălăţean de performanţă, Anastasia Budeşteanu - semifinalistă la…

Gogomăniile anului 2022: „Am avut şi noi proştii noştri. Şi încă îi avem”

Scris de Luni, 02 Ianuarie 2023
Să nu se simtă nimeni ofensat, declaraţia din titlu îi aparţine chiar primarului municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, şi a fost făcută la vederea unei imagini devenite virale pe reţelele de socializare: un indicator amplasat pe trotuarul străzii Radu Negru, care părea hotărât să-i provoace pe gălăţeni la un festival de……

Ce se întâmplă la Combinatul Liberty Galaţi

Scris de Marți, 27 Septembrie 2022
* Piața oțelului, "scurtcircuitată" de importurile ieftine și costurile energiei Măsurile de urgență prezentate recent de Comisia Europeană în domeniul energiei "nu sunt ambițioase și nici suficient de rapide" pentru a reduce prețurile și a asigura sustenabilitatea sectoarelor industriale energo-intensive, precum industria oțelului, a avertizat Asociația Europeană a Oțelului (Eurofer),…

Fostele fabrici gălățene, transformate în malluri şi blocuri. Istorie, ruine și speranțe

Scris de Duminică, 17 Iulie 2022
Proiectul imobiliar care e foarte probabil să fie dezvoltat de noul proprietar pe ruinele fostului Mehid de pe bulevardul Coșbuc este încă un exemplu al crudului destin pe care l-au avut și îl au câteva dintre fostele renumite fabrici ale Galațiului. Unele s-au vândut după ani grei de suferință (a…

Taximetriștii contra Uber și Bolt, o luptă inegală

Scris de Miercuri, 06 Aprilie 2022
Consiliul Local Galați a aprobat, la sfârșitul lunii trecute, majorarea tarifului maximal pentru transportul de persoane în regim de taxi. Noul tarif este de 3,75 lei/km, față de 2,70 lei/km, maximul permis în prezent, și va deveni oficial odată cu publicarea hotărârii de CL pe site-ul Primăriei. Deși este prima…

Investitorii și infrastructura, cea mai bună „apărare” pe timp de pace sau război

Scris de Vineri, 25 Martie 2022
Războiul dintre Rusia și Ucraina, ce se adaugă valului de scumpiri din ultima perioadă, va duce la o nouă criză economică, apreciază 93,5 la sută dintre întreprinzători, potrivit unui sondaj de opinie realizat de CNIPMMR, din care face parte și Patronatul IMM-urilor Galați. Conflictul militar de la graniță vine să…

A fost Rusia „forțată” de Occident să atace Ucraina? (II) Opinia unui specialist în istorie contemporană

Scris de Miercuri, 09 Martie 2022
(I) A fost Rusia „forțată” de Occident să inițieze „operațiunea specială” din Ucraina? Opinia unui specialist în istorie contemporană. Detalii Profesor universitar, specialist în istoria recentă a Europei de Est şi istoria comunismului, George Enache face o analiză a situaţiei care a dus la izbucnirea războiului dintre Rusia şi Ucraina.…

A fost Rusia „forțată” de Occident să inițieze „operațiunea specială” din Ucraina? Opinia unui specialist în istorie contemporană

Scris de Marți, 08 Martie 2022
Rusia justifică războiul devastator început în Ucraina, pe care-l numește „operațiune specială”, prin următoarele motive: Occidentul (NATO și UE) amenință securitatea Rusiei, prin încercarea de integrare europeană a Ucrainei și prin aderarea acestui stat la NATO, urmând ca pe teritoriul ucrainean să fie dislocat armament strategic (nuclear). Acest lucru nu…

Putin, războiul din Ucraina și a doua cădere a URSS. Spectrul „țarului” roșu deasupra Europei

Scris de Joi, 03 Martie 2022
Războiul care se poartă acum în Ucraina a arătat, pentru cine se mai îndoia, adevărata față a lui Vladimir Putin: un tiran fără scrupule, demn urmaș al URSS și KGB! Putin nu e un fel de Petru cel Mare, vreun "despot luminat" cu care "se poate negocia", așa cum cu…

Gălățenii se împrumută tot mai mult pentru a-și cumpăra locuințe

Scris de Joi, 03 Februarie 2022
Piața bancară gălățeană a înregistrat în 2021 un avans al creditării de nu mai puțin de 506,7 milioane de lei, ajungând în prezent la o valoare totală de peste 5 miliarde de lei, valoare record pentru ultimii ani, potrivit datelor BNR. Creșterea vine pe un trend mai larg al împrumuturilor…

Forțele Navale au rămas „pe uscat” în contractul corvetelor. Naval Group și SN Constanța bat pasul pe loc

Scris de Miercuri, 12 Ianuarie 2022
Contractul pentru realizarea a patru corvete pentru Forțele Navale Române se află într-o fază critică, după ce SN Constanța și francezii de la Naval Group au început să tergiverseze semnarea contractului cu MApN. În această situație s-a ajuns după ce SN Damen Galați, singurul șantier naval din țară care a…

Un an de vaccinare anti-COVID în Galați. De la programare pe pile, la centre închise din lipsă de doritori

Scris de Marți, 04 Ianuarie 2022
În urmă cu exact un an, pe 4 ianuarie, în județul Galați începea campania de vaccinare împotriva COVID-19. Se întâmpla la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, unde medicului Manuela Arbune îi era administrată prima dintre cele două doze de vaccin anti-COVID-19 produs de Pfizer-BioNTech. Se încheia astfel o perioadă de…

2021 - cârpeli, gafe, gogomănii şi mici ticăloşii. Cele rele să se spele, cele bune să se adune!

Scris de Luni, 03 Ianuarie 2022
Bun venit în Galaţiul în care infiltraţiile şi tasările "atacă" orice investiţie abia inaugurată, unde asfaltul proaspăt turnat trebuie spart şi decopertat peste trei zile, iar gălăţeanul se poate simţi umilit şi batjocorit - pe banii lui - măcar lunar, dacă nu săptămânal. Un Galaţi gospodărit "după posibilităţi", modest şi…

Ce-au pierdut şi ce-au câştigat gălăţenii în 2021. Radiografia anului care se încheie

Scris de Joi, 30 Decembrie 2021
Ceasul din Mazepa, patru trasee de autobuz şi un sfert de rută de troleibuz - cam asta au pierdut gălăţenii în 2021. Pe frontul luptei cu pandemia, Galaţiul a pierdut prea multe vieţi - nu doar din cauza virusului! - dar vaccinurile anti-COVID pot fi un câştig pentru sănătatea celor…
Pagina 1 din 5