Liderul partidului Tisza din Ungaria, Péter Magyar, a anunțat planuri de reformă amplă a presei de stat și a legislației media, după victoria electorală obținută de formațiunea sa.
Acesta a declarat că noul guvern intenționează asigurarea unei informări echilibrate și imparțiale.
Totodată, Magyar a precizat că va fi elaborată o nouă lege a presei, precum și înființarea unei autorități de reglementare independente, care să garanteze libertatea editorială și pluralismul mediatic.
El a acuzat actualul sistem media de stat de lipsă de echilibru și de influență politică, susținând că instituțiile publice trebuie să servească interesul cetățenilor, nu al guvernului.
Reformele anunțate fac parte dintr-un program mai amplu de schimbări politice și administrative, care include măsuri privind consolidarea statului de drept, combaterea corupției și apropierea de standardele Uniunii Europene în domeniul libertății presei.
Liderul Tisza a subliniat că obiectivul său este reconstruirea încrederii publice în instituțiile statului și garantarea unei prese libere și independente.

