Copiii, la cârmă: Densitate de ambasadori şi directori la CNVA

Miercuri, 20 Noiembrie 2013 06:00 | Publicat în EDUCAŢIE
* Irina Mocanu va fi ataşat cultural la Ambasada Poloniei, Ariana Popa va fi ataşat al Ambasadei Franţei, în timp ce Ioana Mincu va fi chiar ambasadorul Irlandei pentru trei zile Ioana Mincu are numai 15 ani, dar pe mâna ei vor fi lăsate, în perioada 20-21 noiembrie, destinele Ambasadei Irlandei. Eleva de la CNVA va analiza dosarele pentru vize, va participa la acţiuni caritabile şi la o recepţie oferită de ambasadă, în cadrul căreia va ţine un discurs oficial. De asemenea, va ...

Sângele „oraşului roşu”

Miercuri, 13 Noiembrie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Da, suntem „oraşul roşu”! Dar nu aşa cum ne-au acuzat unii, ba ne-am şi autoacuzat, din masochism mioritic! Ci roşu pur, prin sângele bunicilor noştri, vărsat tocmai pentru ca bolşevicii să nu ne distrugă oraşul şi apoi să facă acelaşi lucru în Basarabia, schimbând poate chiar istoria europeană! Teza de la şcoală, că românii „au ţinut piept” mereu „năvălitorilor”, este aplicabilă Galaţiului: între 7 şi 9 ianuarie 1918, vreo 500 de militari, marinari, da ...

Ambasadorul Franţei soseşte vineri la Galaţi

Marți, 12 Noiembrie 2013 06:00 | Publicat în EVENIMENT
Excelenţa Sa Philippe Gustin, ambasadorul Franţei în România, se va afla vineri la Galaţi, unde va participa la cea de-a XIII-a ediţie a proiectului comunitar „Memorie Solidaritate Pace”, realizat de Fundaţia IKON Galaţi în parteneriat tradiţional cu Ambasada Franţei în România, cu Ministerul Apărării Naţionale, Prefectura, Consiliului Judeţului, Primăria, Muzeul de Istorie şi Inspectoratul Şcolar Judeţean. Alături de ambasadorul Franţei în România şi delegaţia sa, ...
* Ambasadorul UNESCO s-a angajat să trimită un expert la Galaţi Prezent la Galaţi, la filiala Uniunii Scriitorilor din România, academicianul Nicolae Manolescu, preşedinte al USR, critic literar de marcă, ne-a oferit sprijin într-un proiect cultural important. Fiind ambasadorul României la UNESCO, l-am abordat cu „Excelenţa Voastră”, dar şi-a minimalizat cu modestie poziţia, cu un „Ei, da, sigur…” - Avem şi noi durerea asta: Valul lui Trăian, care, sperăm, într-o bu ...
Diplomatul Dimitrie Iuraşcu, al cărui “Jurnal politic“ a fost publicat recent de Muzeul de Istorie, s-a născut la Galaţi, pe 29 iunie 1890. A urmat şcoala primară şi liceul (“Vasile Alecsandri”) în oraşul natal, după care a plecat la Paris, unde a făcut, în paralel, studii juridice şi politice, la Facultatea de Drept şi la Şcoala Superioară de Studii Diplomatice. Şi-a încheiat pregătirea în 1913, cu o teză de licenţă despre influenţa rusă în ţările române. ...
Ambasadorul Republicii Kazahstan la Bucureşti, Excelenţa Sa Talgat Kaliev, a fost prezent, ieri, la Galaţi, pentru a participa la inaugurarea Oficiului Consular Onorific al Republicii Kazahstan, destinat zonei de est a ţării. La eveniment au participat, printre alţii, Petru Lificiu, consulul onorific al Oficiului inaugurat la Galaţi, reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe, reprezentanţi ai administraţiei publice şi mediului de afaceri.Oficiul Consular onorific al Republicii ...
Ambasadorul Bosniei şi Herţegovinei în România, Excelenţa Sa Dusko Kovacevic, s-a aflat, astăzi, în vizită la Galaţi, unde a avut o serie de întâlniri cu Emanoil Cătălin Bocăneanu - prefectul de Galaţi, Nicolae Bacalbaşa – preşedintele Consiliului Judeţului, dar şi cu Ion Mocanu – directorul Camerei de Comerţ. Ambasadorul Bosniei şi Herţegovinei în România împreună cu autorităţile locale au pus bazele unei colaborări, în special în plan economic, dar şi în î ...
„România poate oferi turiştilor străini mult mai mult decât Dracula”,  spune excelenţa Sa, Dato' Nik Mustafa Kamal bin Nik Ahmad Ambasadori, profesori universitari din SUA, China, Rusia, Turcia, Bulgaria, Republica Moldova s-au aflat ieri la Conferinţei internaţionale „Global Advancement of Universities and Colleges”, eveniment anual care reuneşte cercetări ştiinţifice dedicate unei educaţii fără frontiere. Anul acesta, Universitatea “Danubius” a devenit gazdă şi ...
Tenorul spaniol Placido Domingo a fost numit ambasador al bunăvoinţei pentru Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), informează contactmusic.com. Artistul spaniol va fi prezent miercuri la Paris, unde va participa la ceremonia oficială care va fi organizată pentru a marca numirea sa în această funcţie onorifică. Placido Domingo va primi acest titlu prestigios pentru "dedicaţia sa dovedită faţă de valorile şi de idealurile Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă ...
Pagina 6 din 6