Rusia a început luni exerciţiile strategice “Caucaz-2020”, la care participă peste 80.000 de persoane în centrele de antrenament din sudul Federaţiei Ruse, inclusiv în Marea Neagră, a anunţat Ministerul rus al Apărării, citat de agenţia de presă TASS. “În cadrul Forţelor armate ale Federaţiei Ruse au început exerciţiile de comandament şi stat-major de nivel strategic cu numele de cod Caucaz-2020”, indică ministerul, într-un comunicat, precizând că acţiunile princi ...

Când este mai bine să faci sport

Marți, 18 August 2020 11:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Sunt persoane care spun că nu e nimic mai energizant decât alergarea de la 6,00 dimineaţa, în timp ce altele nu fac exerciţii fizice decât înainte de culcare. Sport dimineaţa sau seara, cum e mai bine?Medicii spun că nu există dovezi ştiinţifice cum că, dacă faci sport dimineaţa sau seara arzi un număr diferit de calorii, dar că momentul zilei în care îţi faci exerciţiile fizice contează pentru felul în care te simţi. Ritmul circadian al corpului tău decide dacă eşti ...

Cum îți lucrezi planșeul pelvian direct de pe canapea

Sâmbătă, 09 Mai 2020 15:00 | Publicat în SĂNĂTATE
O problemă a planşeului pelvian poate deveni o problemă a întregului corp, mai ales că femeile au tendinţa de a menţine tensiunea în zona pelviană, care mai târziu poate duce la dureri în timpul actului sexual sau chiar în timpul utilizării tampoanelor interne sau a cupei menstruale. Pentru a evita apariţia disfuncţiei planşeului pelvian există câteva exerciţii pe care le-ai putea face chiar de pe canapea, cât timp eşti în izolare. De cele mai multe ori, ne gândim că pla ...

”Sport acasă” cu Vlad. Păzește-ți spatele! (VIDEO)

Vineri, 24 Aprilie 2020 08:00 | Publicat în SPORT
În această perioadă, în care statul reprezintă principal “activitate”, observăm că durerea de spate își face simțită prezența tot mai des. Această durere nu este o cauză, ci este un efect, tocmai de aceea trebuie tratată ca atare. Aceasta înseamnă că antiinflamatoriile, calmantele sau unguentele cu efect local nu vor rezolva problema. În schimb, durerea fiind efectul unei probleme aflate în altă parte, dacă ne vom adresa acesteia cu anumite exerciţii fizice vom observ ...

”Sport Acasă” cu Vlad | Exerciții anti-rotație (VIDEO)

Marți, 14 Aprilie 2020 06:30 | Publicat în SPORT
Pentru a funcționa la un nivel optim, corpul nostru trebuie să fie apt să se miște în toate cele trei planuri: frontal (față-spate), sagital (stânga-dreapta), transversal (sus-jos). După cum le spune și numele, exercițiile de anti-rotație sunt cele care construiesc la nivelul mijlocului stabilitate și forță, pentru a putea preveni cu succes rotația. Dacă, de pildă, împingi, tragi, ridici sau cari obiecte, un mijloc antrenat cu mișcări de anti-rotație va putea face față t ...
Coloana toracală este singura zonă dintre cele trei ale coloanei vertebrale (cervicală, toracală și lombară) care trebuie menținută mobilă, celelalte două fiind zone stabile. De cele mai multe ori, lucrul la birou ne afectează această zonă, care devine imobilă și va forța celelalte două să fie mobile. Pentru a menține coloana toracală mobilă, putem executa o serie de exerciții simple, cum ar fi aplecări spre înainte, fie din poziție în picioare, fie așezați pe scaun, ...
În zilele noastre, cu atât mai mult în această perioadă de izolare socială, cea mai întâlnită „activitate” a corpului uman va fi statul. În general, când suntem la serviciu sau acasă, stăm la masă, stăm în fața televizorului, stăm pe scaun, stăm pe canapea și verificăm rețelele sociale, stăm la birou... Practic, în medie, un om petrece aproximativ 12 ore pe zi stând. Dar ce se întâmplă în corpul nostru atunci când stăm? Sunt mai multe efecte neplăcute: apar d ...

O activitate, mai multe beneficii

Joi, 08 August 2019 06:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Exerciţiile fizice aerobe, de tipul alergării, aduc un dublu beneficiu organismului. Nu doar că organismul arde calorii importante atunci când facem mişcare, însă aceste exerciţii menţin un metabolism crescut chiar şi la jumătate de oră după ce am încetat să facem mişcare. Pe de altă parte, exerciţiile fizice anaerobe, de tipul ridicatului greutăţilor, duc la creşterea masei musculare. Mai mulţi muşchi înseamnă automat mai multe calorii arse chiar şi în stare de repau ...

Cinci exerciţii pentru o zi perfectă

Sâmbătă, 04 Mai 2019 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Modul în care ne petrecem dimineaţa poate avea un impact asupra întregii zile, deoarece mintea noastră a primit restart, iar în funcţie de atitudine putem realiza lucruri măreţe în acea zi sau o putem transforma într-o zi banală. În opinia specialistului în mindfulness Dana Predu, felul în care tratăm dimineaţa ne influenţează major ziua, iar dacă vom lua în serios orice dimineaţă, atitudinea noastra proactivă va intra în rutină şi, fără să ne dăm seama, vom ajunge ...
În cazul unui conflict armat, România are capacitatea de a rezista pe cont propriu, în faţa inamicului, doar 48 de ore. Armata Română este într-un amplu proces de modernizare, după ce s-au alocat 2 la sută din PIB pentru dotări (rachete Patriot, corvete şi avioane de luptă). Asta au aflat studenţii gălăţeni prezenţi vineri la întâlnirea cu reprezentanţi ai Armatei Române, jurnalişti şi diplomaţi care au ţinut, într-o campanie demarată în cele mai importante centre un ...
Pagina 1 din 2