Capcanele opoziției

Sâmbătă, 31 Octombrie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
În plină pandemie de Covid-19, cu record de cazuri pe teritoriul național și într-o zi de joi, când demisolul unui bloc din centrul Galațiului a fost efectiv aruncat în aer, am fost și martorii unei alte abordări politice. Mai exact, în prima ședință de lucru a noului Consiliu Județean, rezultat în urma alegerilor din 27 septembrie, lucrurile au luat o turnură mai puțin așteptată. În condițiile în care cei doi consilieri județeni din partea ALDE au demisionat, la nici dou ...

Premiul Saharov 2020 a fost decernat opoziţiei din Belarus

Vineri, 23 Octombrie 2020 02:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Opoziţia democratică din Belarus este câştigătoarea Premiului Saharov pe 2020, acordat de Parlamentul European pentru libertatea de gândire. Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, a anunţat laureaţii, joi, în urma unei decizii anterioare a Conferinţei preşedinţilor (format din preşedintele PE şi liderii grupurilor politice). "Permiteţi-mi să-i felicit pe reprezentanţii opoziţiei din Belarus pentru curajul, rezilienţa şi hotărârea acestora. S-au ridicat şi re ...
Politicianul rus de opoziţie Aleksei Navalnîi se află în comă, într-un spital din Siberia, după ce a băut o ceaşcă de ceai în care, potrivit purtătoarei sale de cuvânt, ar fi fost pusă otravă. El este în terapie intensivă la un spital din Omsk și este conectat la un aparat de ventilație artificială. Opozantul lui Vladimir Putin a început să se simtă rău în timp ce se afla la bordul unui avion, o cursă internă care se îndrepta către Moscova. Pavel Lebedev, un pasager ...

Miting al opoziţiei, înainte de prezidenţiale

Vineri, 31 Iulie 2020 18:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Cu aproximativ o săptămână înaintea alegerilor prezidenţiale din Belarus, zeci de mii de persoane au ieşit în stradă la un miting al opoziţiei, joi, 30 iulie 2020, la Minsk. Svetlana Tihanovskaia, o novice în politică, a mobilizat aproximativ 34.000 de oameni într-un parc din capitala belarusă Minsk, potrivit ONG-ului pentru drepturile omului Viasna. Aceasta marchează cea mai mare acţiune a opoziţiei în fosta republică sovietică în ultimii ani. Oponenţii preşedintelui aut ...

Extemporale electorale

Luni, 04 Noiembrie 2019 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Urmează o săptămână de foc pentru politica românească, una care începe şi se încheie cu teste majore pentru toate partidele politice, fie ele la Putere sau în Opoziţie. Mizele acestor teste sunt chiar Guvernul şi instituţia prezidenţială, adică principalele „câmpuri de luptă”, dacă este să ne referim la componenta executivă a puterilor în stat.Primul test este chiar astăzi, luni, 4 noiembrie, când Guvernul Orban trebuie să treacă prin furcile caudine ale Parlamentu ...

Interviuri pentru funcția de comisar european

Joi, 15 August 2019 00:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Rovana Plumb şi Dan Nica vor susţine, în perioada următoare, interviurile cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru funcţia de comisar european, au declarat surse de la Bruxelles, pentru Mediafax. Iniţial, ziua de ieri era vehiculată pentru discuţiile cu românii. Cele două propuneri au fost criticate dur de liderii Alianţei USR-PLUS, care susţin că atât Nica, cât şi Plumb au probleme cu legea. Potrivit unor surse citate de cotidianul francez Liberation, Ro ...
Vânzarea a două terenuri, concesionarea prin licitaţie a altor trei şi dezmembrarea a trei suprafeţe au fost respinse prin votul aleşilor locali PNL, PMP şi a consilierei independente. Primarul Ionuţ Pucheanu a încercat să afle motivul împotrivirii, dar totul a degenerat în scandal. Pentru ca vânzarea, concesionarea sau dezmembrarea unui teren să fie aprobată, este nevoie de votul favorabil a cel puţin două treimi din votul consilierilor local în funcţie, deci de minimum 18. ...

Mintea partidelor cea de după vot

Joi, 30 Mai 2019 00:00 | Publicat în EDITORIAL
După votul în alegerile europarlamentare - euforic pentru partidele din Opoziţie, PNL şi USR-Plus, agonizant pentru actuala coaliţie de guvernare, PSD şi ALDE - a urmat, în Camera Deputaţilor, testul majorităţii. Test care a demonstrat că votul pentru alegerile europarlamentare a rămas pentru… europarlamentare.Cu toată emoţia electorală, structura Parlamentului naţional nu s-a schimbat cu nimic, pârghiile de putere au rămas tot cele de dinainte de votul de 26 mai. Pe de altă ...
PNL şi USR o vor sprijini pe Laura Codruţa Kovesi în competiţia pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef european. Partidele de Opoziţie îl somează pe Tudorel Toader să renunţe la "denigrarea" fostei şefe DNA. În timp ce preşedintele PNL, Ludovic Orban, îl somează pe ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, să renunţe la planul de blocare al procedurii de numire a Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef european, USR anunţă că va transmite europarlamentarilor şi ...

Opoziţia vrea revocarea lui Dragnea şi Iordache

Joi, 06 Decembrie 2018 08:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Şedinţa de miercuri a plenului Camerei Deputaţilor a fost una marcată de scandal. PNL a cerut la începutul şedinţei introducerea pe ordinea de zi a unor proiecte de revocare atât a lui Liviu Dragnea, din funcţia de preşedinte, cât şi a lui Florin Iordache, din cea de vicepreşedinte. Iordache, cel care conducea şedinţa, a refuzat să supună la vot propunerile PNL, afirmând că acestea sunt neregulamentare. Au urmat luări de cuvânt timp de o oră şi jumătate şi certuri pe te ...
Pagina 1 din 3