ŞTIRI EXTERNE - Viaţa Liberă Galaţi

Străinii bogați, atrași să salveze economia

Scris de Marți, 02 Septembrie 2025
Premierul neozeelandez Christopher Luxon a anunțat luni că își va deschide piața imobiliară pentru străinii bogați care investesc în afaceri locale, inversând o interdicție anterioară, cu speranța că noua măsură va da un imbold creșterii economice. Investitorii care obțin viza de migrant pentru investitori străini, reintrodusă în aprilie, vor putea…

Suspiciune. Avionul președintei Comisiei Europene, bruiat de ruși

Scris de Luni, 01 Septembrie 2025
Un atac suspectat că ar fi fost lansat de Rusia a blocat serviciile de navigație GPS la un aeroport bulgar și a forțat un avion care o transporta pe președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să aterizeze cu întârziere duminică la Plovdiv, scrie Financial Times (FT), citând trei oficiali…

Afganistan. Peste 800 de morți și mii de răniți, în urma unui cutremur

Scris de Luni, 01 Septembrie 2025
Un seism a lovit, la miezul nopții de duminică spre luni, estul Afganistanului, distrugând casele din lut și piatră de la granița cu regiunea Khyber Pakhtunkhwa din Pakistan, scriu Reuters și BBC. Conform celor relatate de Hotnews.ro, cutremurul cu magnitudinea de 6 grade s-a produs în provincia Kunar, din nord-estul…

Evacuarea populației din Fâșia Gaza este imposibilă. Un milion de oameni în pericol

Scris de Duminică, 31 August 2025
Crucea Roșie a transmis că o evacuare masivă a populației din orașul Gaza este „imposibilă”, avertismentul venind în contextul în care Israelul își întețește asediul asupra acestei mari aglomerări urbane, în vederea unei ofensive majore împotriva mișcării islamiste palestiniene Hamas, transmite AFP, citată de Hotnews.ro. În timp ce Fâșia Gaza…

Tarifele lui Trump, declarate ilegale în justiţie

Scris de Duminică, 31 August 2025
Curtea de Apel Federală din SUA a decis că majoritatea tarifelor impuse de președintele Donald Trump sunt ilegale, declanșând o posibilă confruntare juridică la Curtea Supremă. Cu o decizie de 7-4, instanța a respins argumentul lui Donald Trump potrivit căruia tarifele au fost justificate prin International Emergency Economic Powers Act…

Putin, la summitul asiatic pentru securitate

Scris de Duminică, 31 August 2025
Președintele rus Vladimir Putin a sosit duminică în orașul portuar Tianjin din nordul Chinei, pentru un summit regional privind securitatea, pe care China speră că îl va putea folosi pentru a contracara influența occidentală pe scena globală, transmite Reuters. Președintele chinez Xi Jinping găzduiește aproximativ 20 de lideri mondiali la…

Cargobot civil, avariat în Marea Neagră

Scris de Duminică, 31 August 2025
Un cargobot civil sub pavilionul Belize a suferit avarii minore după ce a lovit un dispozitiv exploziv necunoscut, în apropierea portului ucrainean Chornomorsk, au declarat duminică două surse pentru Reuters, citate de Hotnews.ro. Chornomorsk este un port maritim important din punct de vedere strategic din regiunea Odessa, din sudul Ucrainei. …

De luni, Rusia își urmărește ”intrușii”. GPS pe fiecare migrant din Moscova!

Scris de Duminică, 31 August 2025
Toți migranții din Federația Rusă vor fi obligați să-și instaleze, de la 1 septembrie curent, o aplicație mobilă prin intermediul căreia vor trebui să-şi trimită geolocația în mod regulat poliției. Conform celor relatate de Hotnews.ro, ”Regimul experimental de evidență a locului de aflare a cetățenilor străini” va începe să funcționeze…

Premierul italian Georgia Meloni, ținta unui atac cu imagini deocheate

Scris de Vineri, 29 August 2025
Prim-ministra italiană Giorgia Meloni și-a exprimat vineri indignarea față de un site pentru adulți care a publicat fotografii trucate ale unor femei, inclusiv ea, pe fondul unui val de proteste la nivel național în Italia împotriva misoginiei și abuzurilor online, relatează Reuters, citat de Hotnews.ro. Administratorii site-ului phica.eu, al cărui…

SUA a aprobat mii de rachete pentru Ucraina

Scris de Vineri, 29 August 2025
Departamentul de Stat al SUA a aprobat o potențială vânzare de rachete de croazieră lansate din aer și echipamente conexe către Ucraina, în valoare estimată de 825 milioane de dolari, a anunțat Pentagonul, potrivit Reuters. Lotul de 3.350 de rachete Extended Range Attack Munition (ERAM) include kituri de ghidare GPS…

Șomajul în Germania, cel mai ridicat din ultimul deceniu

Scris de Vineri, 29 August 2025
Numărul șomerilor din Germania a depășit trei milioane de persoane în luna august, un prag simbolic care nu a mai fost atins din 2015 și care atrage atenția asupra necesității unor reforme pentru relansarea celei mai mari economii europene, transmite AFP, citată de Hotnews.ro. Conform datelor publicate vineri de Agenția…

Franța a repatriat craniul unui rege pe care l-a decapitat secolul trecut

Scris de Vineri, 29 August 2025
Franța a returnat Madagascarului trei cranii, la mai bine de un secol după ce au fost luate, inclusiv unul despre care se crede că aparține regelui malgaș Toera, din secolul al XIX-lea, care a fost decapitat de trupele franceze în 1897, relatează CNN. Repatrierea craniilor către națiunea insulară de pe…

Rețea rusească de propagandă, activată înaintea alegerilor din Moldova

Scris de Vineri, 29 August 2025
În contextul alegerilor parlamentare programate pentru 28 septembrie în Republica Moldova, experții avertizează asupra unei ample campanii de propagandă desfășurate de rețele coordonate pro-Kremlin pe platformele YouTube, TikTok, Facebook, Instagram și Threads. Comunitatea „WatchDog.MD” a identificat până acum o rețea formată din 910 conturi, care distribuie mesaje manipulative și atacă…

Arestări la vârful industriei de apărare din Turcia

Scris de Vineri, 29 August 2025
Autoritățile turce i-au reținut pe proprietarul și pe managerul general ai grupului Assan, un conglomerat din domeniul construcțiilor și industriei de apărare, în cadrul unei anchete privind spionajul militar, a anunțat Parchetul din Istanbul, citat de Reuters. Parchetul a declarat că doi bărbați, identificați drept proprietarul companiei, Emin Oner, și…

Noi tensiuni comerciale între SUA și UE. Macron îi amenință pe giganții IT

Scris de Joi, 28 August 2025
Președintele francez Emmanuel Macron le-a spus miniștrilor săi că Uniunea Europeană (UE) ar trebui să ia în considerare măsuri împotriva sectorului digital din SUA, după ce președintele Donald Trump a amenințat cu taxe suplimentare țările care prin taxe, reguli sau legi „discriminează” companiile americane din domeniul tehnologiei, scrie Politico, citat…

Rusia a lovit clădirea ambasadei UE din Kiev

Scris de Joi, 28 August 2025
Președintele Consiliului European, António Costa, a declarat joi că pagubele aduse clădirii delegației UE din Kiev au fost ”deliberate”, adăugând că este ”îngrozit” de atacurile rusești, scriu Politico și Reuters, citate de Hotnews.ro. Atacul masiv al Rusiei asupra Kievului a avut loc în dimineața zilei de joi și a lovit…

Amendă „grasă” pentru mieunatul pisicii

Scris de Joi, 28 August 2025
Un cuplu parizian a primit o amendă de 110 euro într-un tren, pentru că pisica lor, Monet, mieuna și deranja alți pasageri. S-a întâmplat într-un tren care circula între Paris și Vannes. Camille și Pierre aveau toate biletele în regulă, inclusiv cel al pisicii (7 euro). Proprietara spune că pisica…

Trump vrea pedeapsa cu moartea la Washington

Scris de Joi, 28 August 2025
Preşedintele american Donald Trump a promis, marţi, că va fi cerută pedeapsa cu moartea pentru orice crimă comisă în Washington D.C., capitala Statelor Unite, unde aceasta a fost abolită în 1981, transmite AFP, preluată de Agerpres. „Dacă cineva omoară pe cineva în capitală, Washington D.C., vom cere pedeapsa cu moartea.…

Macron, Merz și Tusk, la Ziua Independenței Moldovei. Susținere pentru aderare, într-un moment crucial

Scris de Miercuri, 27 August 2025
Pe 27 august, Republica Moldova a marcat Ziua Independenței, prin ceremonii de depunere de flori și mesaje oficiale ale oficialilor statului. Emmanuel Macron, Friedrich Merz și Donald Tusk au venit la Chișinău pentru a sprijini parcursul pro-UE al Maiei Sandu înainte de alegeri, avertizând asupra ingerinței ruse. Președintele României, Nicușor…

Majoritatea francezilor vor alegeri anticipate

Scris de Miercuri, 27 August 2025
Un sondaj de opinie publicat miercuri arată că peste 60 la sută dintre francezi doresc dizolvarea parlamentului și organizarea de alegeri anticipate, pe fondul demersului premierului Francois Bayrou de a cere o moțiune de cenzură, informează Reuters, citat de Mediafax. Potrivit sondajului de opinie, 63 la sută dintre respondenți sunt…

Una dintre puterile lumii va da mai greu vize pentru afaceriștii străini

Scris de Marți, 26 August 2025
Oamenii de afaceri din străinătate care doresc să înființeze o companie în Japonia, țara cu a patra cea mai puternică economie din lume, vor avea de acoperit o creștere de șase ori a capitalului minim necesar, până la 30 milioane de yeni (204.000 de dolari), și vor trebui să angajeze…

O cursă Air China a aterizat de urgență în Siberia

Scris de Marți, 26 August 2025
Un avion Air China care a decolat de la Londra cu destinația Beijing, având la bord 265 de persoane, dintre care 250 de pasageri, a efectuat o aterizare neprogramată în Siberia, din cauza unei probleme la motor, a anunțat marți autoritatea rusă de supraveghere a aviației civile, citată de Reuters.…

Discuții discrete între SUA și Rusia, la Moscova și în Alaska

Scris de Marți, 26 August 2025
Oficialii guvernamentali americani și ruși au discutat despre mai multe posibile acorduri în domeniul energiei, în marja negocierilor din această lună, care au avut drept scop oficial oprirea războiului din Ucraina, scrie Reuters, care citează cinci surse familiarizate cu discuțiile. Potrivit celor preluate de Hotnews.ro, Rusia a fost izolată de…

Medicamentul care previne infectarea cu HIV a fost aprobat în Europa

Scris de Marți, 26 August 2025
Comisia Europeană a acordat autorizația de comercializare pentru medicamentul injectabil bianual al Gilead Sciences care previne infecția cu HIV, a anunțat marți compania, potrivit Reuters. Medicamentul, cunoscut sub denumirea științifică de Lenacapavir, va fi comercializat în Europa sub numele de ”Yeytuo”. Acesta a fost aprobat în iunie de autoritățile de…
Pagina 8 din 235