Mă aflu pe-un hol de Spital... Mare. Pe-un hol lung şi descurajator. Şi plin ochi cu suferinţă. Aştept trei doctori în medicină. Care nu (mai) vin. Ori vin, dar n-am eu răbdare. N-am răbdare pentru că am trei afecţiuni/ defecţiuni principale: una mecanică, una electrică şi una atomică. Şi încă nu mai ştiu câte secundare din fiecare categorie. Acest fel de aşteptare-i ca un fel de pedeapsă/ condamnare la ghilotină, dar nenea gâde întârzie, parcă dinadins nu vine să a ...

(la mormântul lui Dumitru Giurgea, Respect!) (!) se făcea că era o dată ca nici o dată -o dată să-mi fie de cald și de frig, de frică și de curaj,de luni și de duminică, de dor și de alinare,de fără de care nu se poate, de târziu și de mintenas (!)(!) și se mai făcea că aleargă spre mine - să mă prindă somnul cu vis pe viață și pe moarte,și să-mi s/pună o primă și ultimă întrebare:vrei să-l scădem pe ”aproape” din ”departe”,să-l adunăm pe ”depart ...

Sunt acasă, în casa părinţilor mei, în odaia cea micuţă, cu ferestruică înspre cel mai frumos Răsărit. Citesc pe-ndelete „Corbul” lui Edgar Allan Poe, în sublima traducere a lui Ştefan Augustin-Doinaş. Citesc acest poem al destrămării şi al descompunerii, al halucinaţiei şi al deznădăjduirii, al resemnării, dar şi al visării inexorabile... pentru că şi eu am avut o Lenore, cred că şi tu ai avut o Lenore, şi cred că şi el a avut o Lenore. Şi cred că fiecare a ...

Doamnă, cântă ţuţuveiul...!/... Nu înseamnă că porneşterâsu-plânsu primenelii,/ ultima şi prima datăpentru unii, pentru alţii...?/... nu-înseamnă treacă-meargăiar, şi iar, şi iar, întruna.../ până când o grea lăcată ferecă şi tăinuieşte/ capete şi capi şi capuri,suflete înalte, joase,/ flori de rând şi flori de vază...până când absenţa-ncepe/ şi spre-ncolo, şi spre-ncoace...şi (se) (s)cade totu-n sine.../ şi nimic nu mai vibrează? Iată, ce săracă ...

Se năruie oglinda...şi Zeii intră-n stânci./ Cresc aripile Tainei şi putrezeşte Cina./ Ce negură se lasă de-acum tocmai atunci!.../ Sunt iarbă până unde a ostenit Lumina!// Vine iarna peste mine, cu şenile de zăpadă./ Mi se-nfige-n creier Crucea subţiindu-se de ploi./ Am trecut de primul viscol, care-a vrut să mă revadă,/ şi am auzit strigându-şi teiul frunza înapoi!// Lunecărilor de sănii le sunt Îngerul aproape./ Oameni cu veşminte albe văd iubindu-se în ger./ Mi-e ...

Suntem... în... memoria... plitei.../ şi cred că v-aduceţi amintede laptele fiert, dimineaţa,/ de turtele multe şi sfinte,de alte şi alte şi alte/ râvniri ale foamei, de altezvâcniri ale frigului zdravăn/ în jurul secundelor calde,de ochii sclipind liniştire/ cu flăcări, prin rugă ştiută,aşa, de la unul la altul,/ cu „iartă-mă”, ”doamne”, ”ajută”,de nopţile negre şi albe/ când ultimul nostru tăciunetrăgea să se stingă... şi parcă/ părea că s-aude cum ...

Sărut mâinile mamei şi mă aşez pe covorul de frunze, faţă-n faţă cu ea! Când să încep a mânca din strachina cu chişleag, dinspre inima codrului apare Muma Pădurii, bucuroasă, sănătoasă şi însoţită de fiul ei, Silvan! În spatele lor, un lup! Şi zeci şi sute de păsări! Şi căprioare! Şi iepuri! Şi altele! Şi-l ascultăm pe lup: „uită că-s flămândul vânătoarei tale!/ de atâta foame, ştii că nu mai pot!/ nu am nici o frică, am să-ţi ies în cale,/ glont ...

(!) întinde arcul, domnule destins -eşti scumpa mea încredere-n salvare -sunt inutil, naiv sperietorlângă divina mea sperietoare (!)(!) nu am cerut (nicicând) nimic în plus,doar te-am rugat de pace şi iubire,dar nu te-ai îndurat să mă asculţi,şi sufletul mereu să mi se mire (!)(!) oare nici tu n-ai vreme de frumos?nici tu n-ai timp de pâine şi de sare?sufletul meu de cârpă nu mai vreasă strige - în zadar - „noli turbare” (!)(!) ce rost mai am când râsu-plânsu-i falsşi ...

Sigur că da! Sigur că da! Vorba lui Grigore Vieru: „Cum să nu mai vină mama? Cum să cadă frunza?”... Da, iat-o, e aici! Sunt cu ea, acolo! La prăşit păpuşoi şi fasole! Şi mă întreabă dacă mi-am făcut lecţiile pentru la şcoală, dacă am scris citeţ, dacă nu am bârcâit caietele pentru teme la citire şi aritmetică... şi dacă am învăţat bine „Republică, măreaţă vatră!”, adică Imnul Ţării! Bineînţeles, nu am cum să mă joc de-a Imnul! Că aşa încep ...

(!) e greu şi mult de mers până acolo -eşti singur... vezi că nimeni nu se vâră? -suportă, rabdă, iartă, fii atent,ia samă, calcă drept... să nu faci dâră (!) (!) nu plânge... lăcrămarea nu te scoatenici la liman... şi nici nu-ţi drege visul! -în viaţa asta fără precedent,tu eşti şi ucigaşul şi ucisul (!) (!) nu te strâmba dacă auzi suflareaacelei drepte, care te aşteaptă!îndreaptă-ţi fruntea, râzi, ai grijă, vezisă nu lipsească următoarea treaptă (!) ...