Oprite la frontieră: remorci cu numere false, tractate de autoturisme din Regatul Unit al Marii Britanii
Marți, 21 Iulie 2026 09:00 | Publicat în Regional
Doi cetățeni români, o femeie de 27 de ani și un bărbat de 47 de ani, au pus la încercare vigilența polițiștilor gălățeni de frontieră și au vrut să intre în țară cu autoturismele care tractau remorci neînmatriculate. Femeia a ajuns la punctul de trecere a frontierei pe 17 iulie, iar bărbatul, două zile mai târziu, ambii solicitând efectuarea formalităților de control.
Cei doi se aflau la volanul unor autoturisme înmatriculate în Regatul Unit și tractau remorci ce av ...
Navele rusești, escortate pe Canalul Mânecii
Vineri, 23 Ianuarie 2026 16:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Navele de război, dar și avioanele Marinei Regale au început să intercepteze, dar și să însoțească navele rusești care fac curse maritime pe Canalul Mânecii, potrivit ministerului Apărării din Regatul Unit. Operațiunea, care va dura două zile, este realizată de aliații NATO, scrie Mediafax.
Navele de patrulare HMS Mersey și HMS Severn, din Portsmouth, au fost trimise împreună cu un elicopter Wildcat din cadrul Escadrilei Aeriene Navale 815, pentru a însoți corveta rusă Bo ...
Regatul Unit și Franța au bombardat un obiectiv ISIS în Siria
Duminică, 04 Ianuarie 2026 16:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Regatul Unit și Franța au efectuat sâmbătă o lovitură aeriană comună asupra unui obiectiv subteran al grupării Statul Islamic, situat în munții de lângă Palmira, Siria, informează Agerpres. Ministerul britanic al Apărării a anunțat că avioanele au distrus tuneluri de acces suspectate a fi depozite de arme și explozibili, folosind bombe ghidatate. Evaluările indică succesul misiunii, fără riscuri pentru civili. Ministrul John Healey a subliniat că acțiunea demonstreaz ...
A doua navă militară predată României de Marina Regală britanică
Miercuri, 06 August 2025 19:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
O a doua navă a Marinei Regale a Regatului Unit a intrat luni, 4 august, în componența Forțelor Navale Române. Nava Pembroke, un vânător de mine de tip Sandown, se va numi „Căpitan Constantin Dumitrescu”, scrie publicația PlymouthLive, citată de HotNews. Achiziționarea navei face parte din programul „Vânător de mine”, aprobat în mai 2023 de Parlamentul României. Programul are o valoare de 150 milioane de euro (fără TVA) și are trei subcomponente: un acord „guvern – ...

