Bani pentru angajații din Sănătate

Marți, 19 Mai 2020 07:30 | Publicat în SĂNĂTATE
Ministerul Sănătăţii anunţă, într-un comunicat, că a finalizat documentaţia pentru acordarea stimulentului de risc de care beneficiază personalul implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor infectaţi cu COVID-19, conform OUG 43/2020. Astfel, pentru luna aprilie 2020, 14.355 de persoane din cadrul unităţilor de primiri urgenţe, serviciilor de ambulanţă, direcţiilor de sănătate publică, dar şi rezidenţi vor beneficia de o ...
Numărul gălățenilor care au rămas fără loc de muncă se mărește de la o săptămână la alta, ajungând la aproape 20.000, iar cifrele nu sunt încă finale. Au fost afectați atât salariați, ale căror contracte au fost suspendate sau întrerupte pe perioada stării de urgență, cât și diverși întreprinzători autorizați sau persoane cu profesii liberale.Primele două săptămâni de stare de urgență au reprezentat un adevărat șoc pentru mediul de afaceri gălățean. Conf ...

2.500 de lei pentru fiecare angajat din spitalele Covid

Luni, 27 Aprilie 2020 18:30 | Publicat în SĂNĂTATE
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat că orice persoană care lucrează într-un spital dedicat tratării pacienţilor cu Covid-19 va primi un stimulent de risc de 2.500 de lei."Legislaţia care a fost elaborată cuprinde orice persoană care lucrează într-un spital dedicat Covid şi care a avut legătură cu o persoană infectată cu noul coronavirus, de la poartă până la ieşire. Asta trebuie să specifice fiecare manager în parte. Am şi lăsat libertatea coordonatorului sa ...

Ministrul Muncii vrea toți angajații de la stat în REVISAL

Miercuri, 15 Aprilie 2020 10:00 | Publicat în ECONOMIE
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a a comunicat Inspecției Muncii decizia de a înrola, începând de ieri, toți angajații de la stat în REVISAL. Ministrul spune că nu vede de ce nu ar fi în REVISAL și angajații MApN, STS, SPP și serviciile secrete. Violeta Alexandru a mai afirmat că și-a propus ca REVISAL să devină Registrul Electronic al Forței de Muncă Angajate (REFORMA) din România și care să cuprindă și sistemul privat, dar și pe cei plătiți, într-o formă sau alt ...
Dintre cele 90 de persoane suspectate că au participat a comiterea infracţiunilor de dare, luare de mită, trafic de influenţă ori primire de foloase necuvenite, 26 au ajuns în faţa magistraţilor, în calitate de inculpaţi. În 2019, în cele 32 de dosare de corupţie instrumentate, ca urmare a autosesizării, de DGA - Serviciul Teritorial Galaţi, doar cinci persoane reclamate au fost prinse în flagrant. Mica şpagă pare să fie cheia pe care mulţi o consideră salvatoare în rezolv ...

Trei din zece angajați lucrează de acasă

Vineri, 03 Aprilie 2020 11:00 | Publicat în ECONOMIE
În 30 la sută din cazuri, angajații români și-au mutat biroul acasă, odată cu extinderea epidemiei de coronavirus. Situația reiese dintr-un sondaj online efectuat de Bestjobs.ro. De asemenea, 15 la sută dintre angajați sunt de părere că pandemia va mai dura aproximativ două luni. Cei care lucrează de acasă spun că lipsa unei comunicări eficiente cu restul echipei este pricipala problemă pe care o întâmpină.Adaptarea la munca de la domiciliu nu a fost o problemă pentru mai b ...
Epidemia de coronavirus este încă într-o fază incipientă în România, dar spitalele au început deja să dea primele semne de slăbiciune. În vreme ce autorităţile susţin că există echipamente de protecţie şi dezinfectanţi pentru unităţile sanitare cu paturi, angajaţii spun că de multe ori se simt asemenea soldaţilor trimişi la război fără arme. Cu aproape 1.000 de pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19, România se pregăteşte să dea piept cu un inamic invizibil care a ...

30 la sută din angajații penitenciarelor stau acasă

Luni, 16 Martie 2020 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Începând din 16 martie, la nivelul tuturor unităţilor subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), 30 la sută din personalul care lucrează în program normal de lucru (8 ore/zi), cu excepţia celor care fac parte din sectoarele operativ, medical şi de intervenţie psihosocială, va rămâne la domiciliu, în baza unei planificări aprobate de directorul fiecărei unităţi. Angajaţii care stau acasă vor avea atribuţii care pot fi îndeplinite de la domiciliu, anunţ ...

Peste 5.000 de gălăţeni, angajaţi prin AJOFM

Miercuri, 19 Februarie 2020 06:45 | Publicat în ECONOMIE
În perioada ianuarie - decembrie 2019, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Galati au fost încadrate în muncă 5.402 persoane, dintre care 2.321 de femei, reiese din datele publicate de instituţia gălăţeană. Din totalul acestor persoane, 2.762 au peste 45 de ani, 901 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 775 au între 25 și 35 de ani, iar 964 sunt tineri sub 25 de ani (din care 818 tineri NEET’s). În funcţie ...
Alma Manuela Ciornei, judecătorul Tribunalului București, a arătat în cadrul unui eveniment că angajatorii trebuie să înțeleagă că au angajați, nu sclavi. "În ceea ce privește litigiile de muncă, lucrurile nu s-au schimbat de la ultimele date din primăvară. Marea lor majoritate este legată de această minunata Lege a salarizarii unitare care îi vizeaza pe salariații bugetari, care mai găsesc niște sporuri pe care le primesc sau nu în cuauntumul pe care l-ar dori. Din parte ...
Pagina 9 din 28