Chiar dacă războiul oţelului de pe piaţa europeană între unităţile siderurgice din spaţiul comunitar - inclusiv ArcelorMittal Galaţi şi unităţile extra-comunitare care practică preţuri de dumping este departe de a se fi sfârşit, Comisia Europeană a început să ia măsuri mai ferme pentru sancţionarea practicilor comerciale incorecte. Mai exact, unii din marii producători de oţel din China vor plăti taxe antidumping ce merg până la aproape jumătate din valoarea produselo ...

Sute de proiecte, pe drumul finanţării

Joi, 30 Martie 2017 06:00 | Publicat în ECONOMIE
Agenţia de Finanţare a Investiţiilor Rurale (AFIR) informează că, în cursul anului trecut, au fost selectate, în vederea contractării, 229 de proiecte cu o valoare totală de 14 milioane de euro. Cele mai multe proiecte depuse, 112 la număr, au vizat sprijinirea tinerilor fermieri, prin intermediul Măsurii 6.1. Valoarea totală solicitată a fost de 5,4 milioane de euro. Au fost selectate şi 75 de proiecte (în valoare de 1,1 milioane de euro) prin Măsura 6.2. „Sprijin pentru dezv ...
De regulă, gălăţenii ne scriu pentru a ne semnala problemele fără rezolvare, dar se întâmplă să ni se adreseze şi când deficienţa sesizată s-a îndreptat. „Pericol de prăbuşire în Micro 17/ Blocul K1 se scufundă în... rahat”, scriam, în octombrie 2015, după ce Pavel Leucă, locatar al imobilului respectiv, ceruse ajutorul autorităţilor în şedinţa Consiliului Local. Primarul Galaţiului la acea vreme, Marius Stan, i-a promis că se va interveni. De curând, am primi ...

Noi măsuri antidumping pentru produsele din oţel din China

Duminică, 29 Ianuarie 2017 20:00 | Publicat în ECONOMIE
Comisia Europeană a introdus vineri, 27 ianuarie, taxe antidumping definitive pentru importurile de ţevi şi fitinguri din oţel inoxidabil provenite din China şi Taiwan pentru a-şi proteja industria siderurgică afectată de supracapacităţile mondiale, fenomen care a afectat inclusiv combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi. Comisia a confirmat că produsele respective sunt vândute în UE la preţuri de dumping. În consecinţă, s-a decis introducerea unor taxe anti-dumping variind ...
UPDATE, 21 ianuarie 2017, ora 17,00 | Încă un caz de gripă aviară Astăzi a fost confirmat un nou caz de gripă aviară de tipul H5N8 în județul Galați, ne-a declarat dr. Ștefan Vasile, directorul DSVSA. Cel de-al doilea caz a fost înregistrat tot pe fondul de vânătoare Hanu Conachi, pe albia râului Bârlad din comuna Ivești, la o lebădă. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență urmează să fie convocat într-o nouă ședință.   Autoritățile gălățene su ...
Se va lua o decizie cu privire la suspendarea cursurilor în şcoli şi miercuri, 11 ianuarie Prefectul judeţului Galaţi, Gabriel Aurelian Panaitescu, a convocat, luni, 9 ianuarie, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, unde s-a prezentat situaţia drumurilor şi s-au dispus măsuri suplimentare pentru protejarea populaţiei, ca urmare a avertizării Cod portocaliu de ger prognozată pentru următoarea perioadă. Prefectul a fost informat că se lucra la deblocarea a şase segm ...
Guvernul a aprobat o serie de măsuri în domeniul cinematografiei, pentru a se asigura funcţionarea şi dinamizarea producţiei cinematografice, precum şi accesul publicului la producţii româneşti şi europene. În acest sens, a fost completată şi modificată legislaţia în vigoare în domeniul cinematografiei. Ordonanţa de urgenţă de modificare a Legii cinematografiei prevede o serie de schimbări legate de modul de finanţare din Fondul cinematografic, prin transformarea creditulu ...
Gălăţenii care sunt nevoiţi să lipsească o perioadă mai îndelungată de acasă şi vor să stea fără griji că s-ar putea confrunta cu inundaţii în lipsă, din cauză că vreo ţeavă ar putea ceda, sunt sfătuiţi de către Apă Canal să golească conductele interioare de apă. "Iată cum se evacuează corect apa: închideţi robinetul de linie aflat după contorul de branşament (este vorba de robinetul situat între contor şi conducta din interiorul imobilului). Deschideţi, î ...

Ce RISCĂ părinţii şi medicii care se OPUN VACCINĂRII

Joi, 27 Octombrie 2016 06:00 | Publicat în SOCIETATE
Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă o rată a vaccinării de cel puţin 95 la sută, pentru ca riscul apariţiei unor epidemii să fie cât mai mic. În România, proporţia copiilor vaccinaţi conform schemei obligatorii de imunizare a scăzut la doar 70 la sută. Nu este astfel de mirare că vestul ţării se confruntă de ceva timp cu o epidemie de rujeolă fără precedent. Pornind de la aceste premise, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat că instituţia pe ca ...
Se împlineşte un an de când crengile uscate ale unui plop, aflat în imediata apropiere a staţiei de autobuz de la IREG, groase cât mâna, ba chiar piciorul unui om, veghează, semeţe, sutele, poate chiar miile de gălăţeni, care trec pe trotuarul aferent străzii Siderurgiştilor, intens circulat încă de la primele ore ale dimineţii. Deşi vizibile de la câteva sute de metri, cele câteva crengi uscate nu au atras atenţia niciunei echipe a societăţii Gospodărire Urbană, altf ...
Pagina 15 din 19