Pariurile zilei: Avem zestre bogată

Vineri, 17 Ianuarie 2014 00:00 | Publicat în PONTO-FRANCO
  Nancy – CA Bastia sub 2,5 goluri (cotă 1,75)   Pornim de la un nivel ridicat, după ce ne-a mers excelent miercuri: toate cele cinci ponturi au fost corecte, având şi cote bune! Trebuie să recunoaştem că astăzi nu avem cine ştie ce meciuri de pariat, aşa că e recomandat să facem doar încercări, fără să ne hazardăm la sume mari. Mai întâi, avem o cotă foarte bună pentru mai puţin de trei goluri la Nancy – CA Bastia. Oaspeţii au opt meciuri din zece cu o astfel de d ...

Pariurile zilei: Se ascut săbiile

Joi, 16 Ianuarie 2014 00:00 | Publicat în PONTO-FRANCO
  Villarreal – Real Sociedad peste 2,5 goluri (cotă 1,70)   În manşa a doua a optimilor de finală din Cupa Spaniei, Villarreal şi Real Sociedad pornesc de la 0-0. Cele două echipe s-au întâlnit şi în campionat, în weekendul trecut, iar gazdele s-au impus categoric, scor 5-1. Ambele formaţii vizează calificarea, având pretenţii de cupe europene. Astfel, sigur se ascut săbiile şi se va trece la atac de fiecare parte pentru a marca, aşa că mizăm pe cel puţin trei goluri î ...

Pariurile zilei: Cinci meciuri bune

Miercuri, 15 Ianuarie 2014 00:00 | Publicat în PONTO-FRANCO
Manchester City – Blackburn 1D2N (cotă 1,65)   Avem un tip nou de pariu la meciul dintre cea mai în formă echipă din Premier League şi o formaţie din liga secundă. Manchester Ctiy a remizat la Blackburn în Cupa Angliei, iar astăzi are loc rejucarea. De această dată n-are cum să mai scape calificarea din mână, dar pentru că e o cotă foarte mică pentru victorie sau pentru un succes la handicap, atunci pariem că Manchester City va înscrie, iar Blackburn nu. Orice victorie a lu ...

Pariurile zilei: Ponturi serioase

Joi, 09 Ianuarie 2014 00:00 | Publicat în PONTO-FRANCO
  Real Madrid – Osasuna 1 pauză / 1 final (cotă 1,40)   Real Madrid are toate motivele să o învingă la scor pe Osasuna în Cupa Spaniei. În primul rând pentru că e manşa tur şi trebuie să-şi ia o opţiune serioasă în privinţa calificării, să nu trăiască periculos la Pamplona. În al doilea rând, madrilenii au de luat o revanşă după remiza din campionat, scor 2-2, de pe terenul Osasunei, un rezultat cântăreşte mult în economia clasamentului, Realul fiind în spatel ...

Pariurile zilei: Goana după câştig

Miercuri, 08 Ianuarie 2014 00:00 | Publicat în PONTO-FRANCO
  St. Etienne – Evian 1 (cotă 1,55)   Restanţa din campionatul francez dintre St. Etienne şi Evian ne atrage atenţia. Gazdele îşi doresc să prindă un loc de cupă europeană, iar pe teren propriu s-au încurcat doar cu echipele de top. Evian e o formaţie aflată în lupta pentru evitarea retrogradării şi fără rezultate strălucite în deplasare. În cazul unui succes, St. Etienne ar urca pe locul patru, cel care duce sigur în Europa League.   Manchester City – West Ham H1 ( ...

Pariurile zilei: Ligile inferioare din Anglia

Marți, 07 Ianuarie 2014 00:00 | Publicat în PONTO-FRANCO
Halifax – Salisbury 1 (cotă 2,15)La englezi se joacă la foc automat în toate ligile. Astăzi ne orientăm către ligile inferioare, unde s-a dovedit a fi bine de pariat. Mai întâi, în liga a cincea, Halifax, cu un bilanţ excelent acasă (11 victorii din 15 partide), luptă pentru un loc în play-off. Adversarul e de pe la jumătatea clasamentului şi a pierdut mai mult de jumătate din meciurile disputate până acum în deplasare.   Boston – Workington 1 (cotă 1,40) Mergem mai ...

Pariurile zilei: Încercări la cote mari

Luni, 06 Ianuarie 2014 00:00 | Publicat în PONTO-FRANCO
Genoa – Sassuolo 1 (cotă 2,10) E o perioadă în care nu mai putem alege meciuri sigure, aşa că încercăm să ne facem de cap cu nişte cote mari. Prima dintre ele o selectăm din Italia, acolo unde Genoa, formaţie din prima jumătate a clasamentului, joacă pe teren propriu cu Sassuolo, până nu de mult ciuca bătăilor din Serie A. Gazdele au o cotă foarte mare pentru victorie, având în vedere diferenţa de locuri din clasament, dar nu e genul de meci pe care să-l jucăm la sigur. ...

Pariurile zilei: Forţăm câştigul

Vineri, 03 Ianuarie 2014 00:00 | Publicat în PONTO-FRANCO
Berkane – Olympique de Safi sub 2,5 goluri (cotă 1,60)Într-o perioadă cu mai puţine meciuri decât ne-am fi dorit, forţăm câştigul cu ce partide avem la dispoziţie. Mai întâi, în prima ligă din Maroc, Berkane e cea mai bună echipă de jucat la sub 2,5 goluri atunci când evoluează pe propriul teren. Gazdele au toate cele şapte partide încadrate în limita de goluri impusă de pariu. De partea cealaltă, Olympique de Safi are cinci jocuri din deplasare cu mai puţin de trei gol ...

Pariurile zilei: Cote mari de anul nou

Marți, 31 Decembrie 2013 00:00 | Publicat în PONTO-FRANCO
Manchester Utd – Tottenham 1 şi peste 2,5 goluri (cotă 2,46) Cum e liber la pariuri până pe 1 ianuarie, ne axăm pe meciurile din prima zi a anului 2014. Începem cu o partidă din Premier League, acolo unde Manchester Utd se află în revenire de formă, în timp ce Tottenham e pe o pantă descendentă de mai multă vreme. Şi cum e un duel între două echipe cu potenţial de a marca multe goluri, am ochit o cotă de 2,46 pentru un succes al gazdelor, coroborat cu cel puţin trei goluri ...

Ponturile zilei: Pariuri de antrenament

Luni, 30 Decembrie 2013 00:00 | Publicat în PONTO-FRANCO
Hapoel Tel-Aviv - Hapoel Beer Sheva peste 2,5 goluri (cotă 1,90) Israelienii joacă meciuri de campionat în această perioadă, aşa că încercăm să profităm. Hapoel Tel-Aviv e a doua echipă din ligă la capitolul partide cu peste 2,5 goluri, iar faptul că întâlneşte a doua formaţie din clasamentul la zi ne duce cu gândul către o partidă cu goluri. Meciul este extrem de important pentru ambele echipe, aşa că primul gând va fi să marcheze, nu să termine meciul fără gol prim ...
Pagina 4 din 38