Un bărbat din județul Galați va sta următoarele 30 de zie în spatele gratiilor pentru că a avut un comportament violent față de doi agenți de poliție care l-au condus la secție, pentru verificări. Judecătoria de la Târgu Bujor a fost instanța care a admis solicitarea Parchetului local, venită după ce, acum câteva zile, un incident în care doi agenți ar fi fost ultragiați în fața postului de poliție din Rediu. Oamenii legii l-ar fi oprit în trafic pe cel care avea să de ...
Condamnat pentru conducere fără permis și sub influența substanțelor interzise și trimis în judecată într-un alt dosar, pentru alte două asemenea fapte, un bărbat de 57 de ani din județul Galați a arătat că nicio sancțiune nu îl poate ține departe de volan. Zilele trecute, a fost din nou prins în trafic sub influența alcoolului și, evident, fără carnetul care îi fusese luat de poliție ca urmare a abaterilor anterioare. Ulciorul nu merge de multe ori la apă, dar, până ...
Maestrul Napoleon Tiron, unul dintre cei mai importanți sculptori români contemporani de talie internațională, cu rădăcini adânc înfipte în pământul fertil al Covurluiului, împlinește 90 de ani. O vârstă venerabilă, la care artistul nu dă încă semne de oboseală. De la cotele acesteia, el poate privi retrospectiv cu deplină satisfacție la ceea ce a creat de-a lungul anilor și, cu optimismul și dragostea de viață și de oameni care-l caracterizează, să-și facă noi pr ...
Elevii de la Școala Gimnazială Rediu au demonstrat tuturor că, pe lângă a fi buni elevi, pot fi și mici artiști talentați Spectacolul "Muzicienii", pus în scenă de elevii Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Rediu, Galați, în cadrul proiectului educativ "Creștem prin teatru", derulat de Fundația pentru Istorie, Cultură și Educație, a încântat spectatorii. Scopul proiectului este implicarea elevilor din comuna Rediu în realizarea unei piese de teatru experimentale (cu actori neprofe ...
Până la data de 20 iunie, reprezentanții Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Galați au verificat sectoare a 40 de cursuri de apă și zece torenți ce tranzitează 27 de unități administrativ-teritoriale (UAT-uri) din județul Galați: municipiile Galați și Tecuci, orașul Berești și 24 de comune, conform unui raport prezentat de SGA în cadrul Colegiului prefectural de la sfârșitul lunii trecute. Conform documentului citat, "starea de salubrizare și igienizare a rețelei hid ...

Canalizare de 25 milioane de lei, la Rediu

Joi, 11 Iulie 2024 14:25 | Publicat în SATUL
Lucrările la proiectul de înființare a unei rețele publice de canalizare a apelor uzate menajere și a unei stații de epurare în comuna Rediu urmează să înceapă în curând, ne-a informat primarul localităţii, Dorin Buruiană.Proiectul, în valoare de 25 milioane de lei (fără TVA), este finanțat prin Programul Național de Investiții "Anghel Saligny". Câștigătoare a licitației, derulate în toamna trecută, a fost firma Dani Building SRL, care trebuie să elaboreze şi docume ...

Mult așteptata rețea de apă de la Rediu devine realitate

Marți, 09 Iulie 2024 13:44 | Publicat în SATUL
Proiectul comunei Rediu de înființare a unei rețele de alimentare cu apă potabilă a fost scos la licitaţie. Finanțarea este asigurată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny". Investiţia guvernamentală se ridică la peste 15,5 milioane de lei, contribuția bugetului local fiind de 535.000 de lei. Proiectul va fi derulat în intravilanul și extravilanul localităților Rediu și Plevna.Un alt proiect, ...
Viața unei familii din comuna Rediu, județul Galați, este trăită la limita imposibilului Fiul profesorului de istorie din comună suferă de o boală cruntă care îl ține la pat, având nevoie permanentă de supraveghere. După ani de zile de încercări disperate de a-l îngriji, mai ales fiindcă devine şi violent, familia a ajuns la limita puterilor și consideră că cel mai bun lucru atât pentru ei, cât și pentru cel bolnav, ar fi internarea acestuia într-un centru medical de s ...

Elevii școlii din Rediu învaţă să devină actori

Joi, 06 Iunie 2024 14:30 | Publicat în SATUL
Elevii școlii gimnaziale din comuna Rediu învaţă să devină actori, pregătind un spectacol de teatru. Reprezentațiile cu piesa  "Muzicienii" a dramaturgului englez Patrick Marber vor avea loc în lunile septembrie şi octombrie, după reînceperea școlii, la Casa de Cultură din Rediu și apoi, într-un spectacol de gală, la Galați.Elevii selectați pentru proiectul "Creștem prin teatru", derulat de Fundația pentru Istorie, Cultură și Educație, vor fi formați în cadrul unui a ...
În zilele următoare, școala și grădinița din Rediu vor primi comenzile făcute în baza proiectului ”Dotarea Unităților de Învățământ Preuniversitar” în valoare totală de 955 mii lei fără TVA. Finanțarea este obținută prin Planul Național de Reziliență și Redresare (PNRR) componenta Educație, beneficiari finali fiind Școala Gimnazială Nr. 1 și Grădinița din Rediu.”Sunt patru contractanți pentru mobilier, echipamente și materiale didactice diverse. Scopul pro ...
Pagina 1 din 2