VOLEI. De astăzi până duminică, în Capitală se vor disputa meciurile unei noi etape a Campionatului Național de volei pe plajă. Între participante se vor afla și două echipe feminine gălățene ale CS Universitatea, însoțite de prof. Ileana Berdilă. Componentele celor două formații (de câte două jucătoare) sunt: Sorina Răileanu/ Diana Milea, respectiv, Gabriela Panait/ Andreea Stănescu. HANDBAL. Echipa feminină de handbal CS Municipal și-a reluat pregătirile în vederea ...
TENIS. Proba juniorilor Under 12 a turneului de tenis de la Brăila a fost dominată de gălățeanul Albert Pal, victorios în toate cele trei partide disputate. Cu asemenea rezultate, jucătorul Clubului Dacia (antrenat de Mircea Basarab) s-a clasat pe primul loc. LUPTE. Tecucenii de la VypGuard, pregătiți de antrenorii Lucian Pădure și Dumitru Ghețu, au participat la finalele Campionatului Național de lupte de la Târgu Mureș pentru juniori Under 15. Dintre aceștia, s-au remarcat Gabr ...
Spaniolul Carlos Alcaraz a confirmat la Wimbledon, după titlul obținut anul trecut, cu un nou astfel de trofeu de prestigiu
Spaniolul a trecut, duminică, în finală, de sârbul Novak Djokovici, de o manieră categorică: 6-2, 6-2, 7-6. Spaniolul, în vârstă de 21 de ani, începuse turneul de pe locul al treilea ATP, dar are mari șanse să revină pe prima poziție în perioada următoare.Proba feminină de simplu a avut o câștigătoare surpriză, în persoana cehoaicei Barbara Krejciko ...
TENIS. Deşi favorită nr. 8, gălățeanca Patricia Maria Țig a ajuns până în finala turneului ITF de la Buzău, eliminând-o și pe sportiva Solana Sierra (Argentina), principala favorită. Țig le-a eliminat pe rând pe: Andreea Amalia Roșca (CSM București), cu 6-1, 6-1; Irina Fetecău (Dinamo) cu 6-1, 6-3; Solana Sierra (Argentina) cu 7-6 (5), 0-6, 6-3 și Alice Tubello (Franța) cu 6-3, 6-3. Finala turneului de la Buzău a avut loc duminică, adversara gălăţencei fiind Kaitlin Quev ...
Teodora Miron, salt de 2.500 de locuri în clasamentul mondial
Sâmbătă, 13 Iulie 2024 07:26 | Publicat în SPORT
O ascensiune fantastică în clasamentul ITF a marcat în acest an tenismena gălăţeană Teodora Miron. Despre excelenta sa performanță ne-a vorbit antrenorul Florin Șipoș
La începutul acestui an, Teodora se clasa abia pe locul 4.000, iar după câteva turnee încununate cu clasări excelente a urcat peste 2.500 de locuri. În mijlocul acestei veri, iată că ocupă locul 1.535 în lume. Să trecem în revistă prezențele la turneele din acest an. A început cu trei astfel de particip ...
TENIS. Gălățeanca Gabriela Talabă Lee a jucat în turneul profesionist de la Roma W75, unde a înregistrat două victorii și o înfrângere. FOTBAL. Sâmbătă, la ora 18.00, se dispută meciul al doilea din prima fază regională a "Cupei României" dintre CSM Adjud și Voința Cudalbi. Va arbitra o brigadă din Iași, cu Lucian Diaconu la centru. ARBITRAJ. În prima etapă a Superligii de fotbal, Adrian Viorel Cojocaru va arbitra partida dintre campionii de la FCSB și Universitatea Cluj, ...
TENIS. Săptămâna viitoare, la Galați, vor avea loc întreceri sub genericul "Sportul pentru toți", în organizarea Clubului Dacia (19-21 iulie). Este vorba despre un circuit de amatori, cu participarea practicanților tenisului din Galați, Brăila, Focșani și Constanța. CAIAC-CANOE. Printre participanții la Regata CSM Brăila, concurs nautic desfășurat pe Lacul Cătușa din Galați, s-au aflat și vâslașii de la Dunărea Galați. Printre cei remarcați, îi amintim pe câștigător ...
TENIS. Patricia Maria Ţig, principala favorită, a câştigat turneul ITF de la Galaţi, dotat cu premii totale de 15.000 de dolari, organizat de Clubul X-tennis, după ce a învins-o în finală pe gălățeanca Elena Ruxandra Bertea, cu scorul de 6-4, 6-2. Ţig (29 ani, locul 387 WTA), care s-a impus după două ore şi 5 minute de joc, a câştigat cel de-al 17-lea titlu ITF din carieră şi al doilea din acest an, după cel de la Focşani. Ea are în palmares şi un titlu WTA, obţinut în ...
FOTBAL. Echipa gălățeană de minifotbal Al Ahly a participat la turneul contând pentru ”Cupa României”. Turneul a avut loc în weekend, la Piatra Neamț, iar gălățenii nu s-au comportat deloc rău. După ce au fost conduși cu 2-0, au avut o revenire puternică, au egalat, pentru ca imediat să treacă în avantaj, 3-2. Din păcate, au fost egalați până la fluierul final, apelându-se la penaltiuri pentru departajare, unde au fost întrecuți. TENIS. Zilele acestea am publicat o i ...
TENIS. În această săptămână se desfăşoară prima ediţie a Ţiriac Foundation Futures Galaţi 2024, turneu feminin internaţional de tenis, care face parte din circuitul ITF şi este dotat cu premii totale în valoare de 15.000 de dolari. Favorita principală a tabloului de simplu este Ilinca Amariei (nr. 373 WTA), iar gălăţeanca Patricia Ţig (nr. 387 WTA) este favorita nr. 2 a turneului. Partidele se desfăşoară la baza "X Tennis", fosta "Siderurgistul" (strada Cloşca nr. 6C). PA ...