Peste 12.000 de CONTROALE în unităţi agroalimentare

Vineri, 21 Iunie 2019 08:00 | Publicat în SOCIETATE
Direcţiile judeţene sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi cea a municipiului Bucureşti au efectuat în cursul lunii mai peste 12.100 de controale în unităţile din industria agroalimentară. Valoarea amenzilor aplicate a fost de 551.500 de lei. Au fost vizate firmele care desfăşoară activităţi în domenii precum: fabricarea produselor de morărit, a pâinii şi produselor de patiserie, a altor produse alimentare, a băuturilor răcoritoare şi alcoolice prec ...
În prima lună a Planului de măsuri „Estival 2019”, poliţiştii locali au aplicat 327 de sancţiuni contravenţionale, în sumă de 99.020 de lei. Cele mai multe amenzi date, 168, au la bază prevederile HCL 260/2018. Au fost aplicate sancţiuni pentru: murdărirea domeniului public – 70, parcarea pe trotuar – 49, parcarea pe spaţiul verde – 26, lipsă lesă animal de companie – 7, împrăştierea gunoiului menajer – 5 etc. Totodată, pentru abaterile constatate în baza Legi ...
Luna trecută, poliţiştii locali de la Ordine Publică şi Serviciul de Protecţie a Mediului au aplicat 180 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 94.000 de lei. Sancţiunile au fost aplicate în cadrul Planului de măsuri privind asigurarea curăţeniei în municipiul Galaţi. Pe toată perioada lunii aprilie, oamenii legii au intervenit pe raza municipiului, în parcuri, zone de agrement şi de promenadă, acolo unde se înregistrează un aflux de persoane. Poliţiştii loca ...

Sute de amenzi aplicate şoferilor indisciplinaţi

Joi, 09 Mai 2019 12:30 | Publicat în EVENIMENT
Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră şi cei de la ordine publică au aplicat, în luna aprilie, în cadrul Planului de măsuri „Siguranţa în trafic”, 407 de sancţiuni contravenţionale, în sumă de 95.760 de lei şi 262 de puncte penalizare. Din numărul total de amenzi, 25 au fost date conducătorilor auto care au parcat/staţionat sau oprit neregulamentar în zona Palatului de Justiţie şi la Colegiul Naţional „Costache Negri”. Ca şi până acum, în ...

Graba şi alcoolul, păcate de minivacanţă

Miercuri, 08 Mai 2019 08:15 | Publicat în EVENIMENT
Zilele libere de Paşti şi 1 Mai au fost noi prilejuri pentru şoferii predispuşi la abateri rutiere să comită ilegalităţi. Mulţi dintre cei care s-au urcat la volan, deşi nu s-au îndurat să plece de la iarbă verde ori de la vreo masă de sărbătoare fără să guste licorile bahice, au avut de furcă cu echipajele rutiere, la fel ca şi cei care, din nerăbdare, au călcat acceleraţia sau au fost "nepoliticoşi" cu alţi participanţi la trafic. Astfel, dintre cei aproape 400 de co ...
În cadrul unui control efectuat în vederea soluţionării unei sesizări, poliţiştii locali din cadrul Serviciului de Protecţie a Mediului au constatat că G.T.G. nu a asigurat curăţenia în zona cuprinsă între imobilul său şi domeniul public, pe aceasta aflându-se depozitat gunoi de grajd. În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că gunoiul de grajd provine de la un număr mare de bovine pe care bărbatul le creşte în curtea imobilului. Gălăţeanul a fost sancţionat ...
Începând de miercuri, 1 mai, vreme de cinci luni, poliţiştii locali îşi vor intensifica implicarea în stabilirea ordinii prin oraş. Ei promit că vor fi neîndurători cu cei care parchează ilegal, blochează străzi, fac scandal ori murdăresc, în orice fel, domeniul public. Comerţul "la bordură" va fi şi el cap de listă în planul de prevenţie şi sancţiuni. Zonele din Galaţi şi evenimentele care vor concentra un public numeros vor fi sub lupa poliţiştilor locali timp de c ...
Peste 380 de pietoni care şi-au riscat viaţa traversând neregulamentar şi 20 de şoferi aflaţi în stare de ebrietate la volan au fost depistaţi în traficul gălăţean în decurs de şapte zile, aceştia alăturându-se unui şir lung de participanţi la trafic sancţionaţi pentru încălcarea celor mai elementare reguli rutiere. Din cei 924 de gălăţeni amendaţi, în afara pietonilor care au deţinut recodul săptămânii, şoferii prinşi fără centurile de siguranţă, în numă ...

S-a dublat valoarea amenzilor aplicate de Poliţia Locală

Marți, 23 Aprilie 2019 10:00 | Publicat în JURIDIC
În primele luni ale anului 2019, poliţiştii locali au aplicat peste 7.100 de sancţiuni contravenţionale, cu 10 la sută mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în valoare de aproximativ 2.200.000 de lei, adică dublu faţă de perioada de comparaţie. Tot în cele trei luni de activitate, au fost constatate95 de fapte cu caracter penal. Poliţiştii locali au desfăşurat activităţi pentru asigurarea unui climat de ordine şi securitate publică în rândul populaţiei, ...

Mii de şoferi, amendaţi în doar trei luni

Marți, 09 Aprilie 2019 10:00 | Publicat în JURIDIC
Poliţiştii locali au aplicat, în primele trei luni de derulare a planului de măsuri "Siguranţa în trafic", peste 1.750 de sancţiuni contravenţionale, în sumă de aproximativ 530.000 de lei, şi 1.338 de puncte penalizare. Cele mai multe dintre amenzile date în lunile ianuarie, februarie şi martie, 1.005 la număr, au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor HCL 260/2018 (parcarea autovehiculului pe trotuar, pe spaţiul verde, parcarea pe scuar, pe locurile destinate persoanelor ...
Pagina 6 din 49