Demersuri pentru amplasarea TOMBEROANELOR. Două puncte de colectare în loc de unul
Sâmbătă, 19 Septembrie 2015 06:00 | Publicat în SOCIETATE
La mai bine de patru luni de când punctul de colectare a deşeurilor de pe strada General Dragalina a fost mutat (DETALII AICI), şeful Ecosal, Ionuţ Pucheanu, a chemat preşedintele Asociaţiei deservite de respectivul punct, pentru a stabili o nouă zonă de amplasare a punctului.
„A fost chemat la discuţii preşedintele Asociaţiei 282, cât şi o doamnă care făcea parte din altă asociaţie şi care a cerut, în primă instanţă, mutarea punctului. În urma discuţiilor s-au stabili ...
Fără mizerie la tomberoane. ECOSAL vrea securizarea tuturor pubelelor de gunoi
Joi, 17 Septembrie 2015 10:00 | Publicat în SOCIETATE
* În acest moment, doar 18 dintre punctele de colectare a deşeurilor menajere sunt securizate
Pentru ca tomberoanele să nu mai fie răsturnate şi pentru a nu mai fi împrăştiat gunoiul pe lângă ele, Serviciul Public Ecosal doreşte securizarea tuturor punctelor de colectare, dar lucrările trebuie şi bugetate. În acest moment, toate cele 180 de puncte de colectare selectivă sunt securizate, însă numai 18 puncte de colectare a deşeurilor menajere (în amestec, cum le numesc respo ...
Primari din judeţul Galaţi se plâng de COSTUL gestionării DEŞEURILOR
Sâmbătă, 05 Septembrie 2015 11:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Lipsa unui sistem integrat de management al deşeurilor la nivelul judeţului duce la nerespectarea condiţiilor impuse de legislaţia europeană, respectiv reciclarea a 15 la sută din cantitatea totală de deşeuri dusă la groapa de gunoi, şi face ravagii în bugetele localităţilor. Odată, pentru că cele mai multe primării trebuie să plătească transportul pe distanţe considerabile al deşeurilor provenite de la cetăţeni până la gropile la care sunt arondaţi, iar a doua oară pe ...
La ce bun un sistem modern, automatizat de colectare a deşeurilor de ambalaje, dar şi de electrice şi electrocasnice, dacă nu ne dă nimeni bani cât să recuperăm investiţia făcută la un moment dat? Cel puţin acest lucru reiese din multele comentarii postate de către unii sau alţii pe Facebook (şi pe site-ul cotidianului nostru) la ştirea inaugurării punctului de colectare separată a deşeurilor din parcarea Carrefour, care dă la schimb bonuri de reducere la cumpărături. Valor ...
Vom avea şi linie de BRICHETARE - DEŞEURILE VEGETALE vor fi folosite pentru CĂLDURĂ
Joi, 23 Iulie 2015 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Procedura de achiziţie a liniei de brichetare solicitată de Ecosal este în faza de analiză a ofertelor, arată o informare a Primăriei Galaţi.După cum am anunţat la începutul lunii aprilie, Ecosal vrea să pună la Galaţi bazele unei linii de brichetare, pentru a putea valorifica surplusul de deşeuri vegetale care nu este folosit drept compost. Cu ajutorul acestui utilaj, deşeul vegetal este tocat, intră într-un uscător care forţează uscarea, pentru a scoate apa din lemn, apoi s ...
După ce, anul trecut, municipiul Galaţi s-a clasat pe locul 18 din 32 de municipii în cadrul concursului „Oraşul Reciclării”, Ecosal speră ca, anul acesta, să atingă un punctaj mai bun şi, în acelaşi timp, să urce pe una dintre poziţiile fruntaşe. Potrivit responsabilului de comunicare din cadrul Ecosal, Toma Dumitrescu, municipiul Galaţi a reuşit să colecteze, anul acesta, cu jumătate mai multe deşeuri de ambalaje decât anul trecut.
"Anul trecut nu am primit puncte pe c ...
CONCURSUL DE COLECTARE SELECTIVĂ a luat sfârşit - Cât GUNOI au reuşit să separe 100 de elevi
Luni, 22 Iunie 2015 14:00 | Publicat în SOCIETATE
Copiii de la clasele pregătitoare şi elevii claselor I-IV de la Şcoala Generală „Sfinţii Împăraţi” au reuşit să colecteze nu mai puţin de 3.464 kilograme de deşeuri de ambalaje, în două săptămâni. Deşeurile au fost strânse de elevi în cadrul concursului desfăşurat de către Serviciul Public Ecosal, numit „Colectarea Selectivă prin Selectarea Colectivă a deşeurilor de ambalaje”.
S-au strâns 1.380 kilograme de hârtie şi carton, 524 kilograme de PET şi 1.560 ki ...
Administraţia gălăţeană, împotmolită în GUNOI. Pentru ce se vor INVESTI 53 de milioane de euro
Joi, 18 Iunie 2015 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Ministerul Mediului acuză CJ Galaţi că a bătut pasul pe loc în ceea ce priveşte sistemul integrat de gestionare a deşeurilor * Fondurile trec pe lângă noi, mizeria rămâne * A fost nevoie de intervenţia ministerului pentru găsirea unei soluţii pentru construirea staţiei de tratare mecanico-biologică
Avem un depozit de deşeuri la Tecuci, care trebuie închis până în 2017, dar şi mormane de gunoi în locuri neamenajate, pe cursuri de apă şi la marginea drumurilor, iar nu ...
Proiectul deşeurilor, speranţa primarilor - În judeţ, saci menajeri în loc de pubele
Joi, 18 Iunie 2015 06:00 | Publicat în SATUL
Primarii din judeţ aşteaptă cu sufletul la gură implementarea sistemului integrat de management al deşeurilor al Consiliului Judeţului (CJ) Galaţi, pe de o parte din dorinţa de a scăpa de amenzi, pe de altă parte pentru a li se rezolva problema colectării deşeurilor.
Primarul comunei Cudalbi, Ştefan Drugan, consideră absurdă posibilitatea ca cetăţenii lui şi el să plătească amenzi pentru că CJ şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor nu au reuşit să găsească o so ...
PREMII pentru gălăţeni: Ce şcoli au RECICLAT cel mai mult din judeţ
Miercuri, 10 Iunie 2015 06:00 | Publicat în SOCIETATE
Patrulele de reciclare de la două şcoli generale din Galaţi se află printre cele 88 de unităţi de învăţământ din ţară premiate, la nivel local, de către Asociaţia RoRec, pentru colectarea selectivă a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE).
Şcoala Gimnazială Nr. 33 a fost premiată cea mai activă patrulă din Galaţi, iar Şcoala Gimnazială Nr. 20 pentru că a strâns cea mai mare cantitate de baterii din judeţ.
"Cu prilejul premierilor locale ale ediţ ...