Euro recuperează rapid pierderile din ședințele precedente

Miercuri, 20 Mai 2026 18:30 | Publicat în ECONOMIE
Majorarea cererii de dolari americani, stimulată de creșterea randamentelor obligațiunilor pe 30 de ani emise de Trezoreria SUA, care au atins marți valori nemaiîntâlnite de la criza financiară din 2007, a provocat scăderea monedelor de la marginea zonei euro. Piața s-a deschis la 5,225 lei iar presiunea pe cumpărare a ridicat euro până la 5,237 lei, astfel că media a urcat de la 5,2270 la 5,2358 lei, față de 5,2056 lei, în urmă cu o săptămână. Reamintim că media euro a a ...
„Microbuze supraaglomerate, călători în picioare, nerespectarea graficului și a normelor de siguranță”, sunt cele mai grave nereguli reclamate de un gălățean pe ruta de transport Galați - Tecuci. Cetățeanul susține că, deși Poliția Rutieră ar fi constatat în repetate rânduri abateri și ar fi aplicat sancțiuni contravenționale, Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) ar fi transmis ulterior că problemele sesizate „nu se confirmă”. Un ...
Măsura de plafonare a adaosului comercial pentru alimentele de bază ar putea fi menținută și după data de 30 iunie 2026, în contextul creșterii inflației și al presiunii tot mai mari asupra bugetelor populației. Anunțul a fost făcut de viceprim-ministrul Tanczos Barna, care a declarat că o nouă prelungire este necesară, pentru protejarea puterii de cumpărare, potrivit Digi24. „Cred că este nevoie de o prelungire după 30 iunie”, a afirmat ministrul interimar al Agriculturi ...
Grupul francez de IT Sopra Steria a anunțat că divizia sa de apărare și spațiu, CS Group, a câștigat un contract pentru furnizarea a două sisteme antidrone destinate protejării sediului NATO din Bruxelles, scrie Reuters, citată de Mediafax. Potrivit companiei, sistemele Boreades vor fi utilizate pentru apărarea sediului central al alianței și a reședinței Secretarului General NATO, pe fondul creșterii amenințărilor generate de dronele fără pilot. Valoarea contractului nu a ...

Recensământul traficului rutier din județul Galați

Miercuri, 20 Mai 2026 20:00 | Publicat în Regional
Începând din această lună, pe toate drumurile județene, Serviciul Drumuri și Poduri din cadrul Direcției Tehnice a Consiliului Județean (CJ) Galați desfășoară acțiuni de recensământ rutier, în cadrul programului național coordonat de CNAIR, în baza unui calendar stabilit de autorități. Conform președintelui CJ Galați, Costel Fotea, sunt monitorizate numărul de vehicule (autoturisme, vehicule grele etc.), tipurile de trafic și nivelul de aglomerație, pentru ca investiți ...
Faleza Dunării din Galați va găzdui, la sfârșitul acestei săptămâni, o amplă dezbatere dedicată protejării mediului înconjurător și combaterii poluării. Vineri, 22 mai, începând cu ora 18:00, la Foișorul Mic, Asociația "Grow Up" Galați organizează evenimentul intitulat „Forumul Eco-liderilor”. Protagoniștii acestei acțiuni sunt elevii Liceului Teoretic „Emil Racoviță”, tineri care au fost mentorați de asociație în cadrul unui amplu proiect de educație ecolog ...
O comunicare recentă a Gărzii de Mediu Galați, care anunța că un operator economic a fost sancționat pentru a doua oară deoarece nu a respectat măsurile impuse la un control anterior, m-a determinat să întreb instituția, pe cale oficială, care este finalitatea concretă a amenzilor și avertismentelor pe care le-au impus comisarii de mediu. Răspunsul a fost prompt, dar total nesatisfăcător. A devenit o regulă ca la întrebările privind evenimente petrecute la nivel local să r ...

Constructori din aproape toată țara vin la Galați

Joi, 21 Mai 2026 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Patronatul Societăților din Construcții (PSC) Filiala Galați organizează conferința regională „Idei care construiesc viitorul”, pentru a marca aniversarea a 20 de ani de la înființarea Federației Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC). Conferința va avea loc vineri, 22 mai, în incinta Centrului de Evenimente Unique Ballrooms, bd. Marea Unire (în zona Trecere Bac), începând cu ora 9.00. Evenimentul are ca scop facilitarea dialogului între sectorul public și med ...
Europarlamentarul Dan Nica, coordonatorul Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (ITRE) din Parlamentul European, a criticat nivelul ridicat al prețului la energia electrică din România, raportat la puterea de cumpărare, susținând că acesta este semnificativ mai mare decât în alte state membre ale Uniunii Europene (UE). Nu este pentru prima dată când europarlamentarul gălățean le atrage atenția oficialilor cu putere de decizie din UE cu privire la fragmentarea pieței e ...

Traseu cultural gratuit la „Noaptea Muzeelor”

Miercuri, 20 Mai 2026 17:30 | Publicat în Regional
Gălățenii au ocazia să participe la un traseu cultural organizat cu ocazia evenimentului „Noaptea Muzeelor”, sâmbătă, 23 mai, cu transport gratuit către Muzeul Satului „Petru Caraman” din Pădurea Gârboavele și Gospodăria Tradițională „Vatra cu Dor” din Șivița. Plecările vor avea loc de la Muzeul de Artă Vizuală Galați, fiind programate două autobuze la ora 13:00 și alte două la ora 15:30. Participarea se face exclusiv pe bază de rezervare, în limita locurilo ...
Pagina 27 din 3913