Monument istoric de 150 de ani din Galați, salvat cu bani europeni și redat comunității (FOTO)
Vineri, 12 August 2022 00:00 | Publicat în Prima Pagina
La aniversarea unui veac și jumătate de istorie, o frumoasă clădire din centrul Galațiului, aflată în stare avansată de degradare, a fost salvată cu bani europeni, aproape 10 milioane de lei. Lucrările de restaurare au fost finalizate recent, iar imobilul va găzdui Casa Artelor, un spațiu cultural cu săli de expoziție, spații de creație, dar și cursuri de balet și muzică pentru copii. Imobilul aparține Primăriei Galați.
Inclusă pe Lista Monumentelor Istorice, clădirea de ...
Stema regală, montată pe clădirea din Domnească nr. 58 (FOTO)
Luni, 25 Iulie 2022 21:20 | Publicat în EVENIMENT
Realizată de sculptorul Ion Bolocan, stema regală a fost montată, în această seară de luni, 25 iulie 2022, pe clădirea - monument istoric din strada Domnească nr. 58. Un utilaj a fost adus special pentru a ridica lucrarea realizată din compozit cu marmură de Ruşchiţa până sus, pe acoperişul imobilului proaspăt restaurat. Operaţiunile s-au desfăşurat cu participarea sculptorului, care a coordonat grijuliu manipularea lucrării sale de către constructorii Rovis Lider, astfel î ...
Costuri mai mari pentru salvarea clădirii din Domnească nr. 58
Luni, 25 Iulie 2022 20:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Clădirea cu faţada roasă până la cărămidă și geamuri sparte, mâncată de igrasie, situată în vecinătatea Palatului Administrativ, pe strada Domnească nr. 58, a renăscut din mizerie și ruină, grație unui proiect european derulat de Primăria municipiului Galați. Lucrările sunt pe ultima sută de metri, conform administrației locale, dar costurile pe care le-a necesitat salvarea acestui imobil de patrimoniu trebuiau actualizate. Reuniți în ședință extraordinară, consilie ...
Cum se lucrează la restaurarea Muzeului "Casa Cuza Vodă". Pe 31 octombrie 2022 ar trebui să fie gata (FOTO)
Joi, 21 Iulie 2022 20:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
În vreme ce Farmacia Ținc își caută un nou constructor care să finalizeze investiția începută, Muzeul "Casa Cuza Vodă" nu are acest nenoroc. Conform declarațiilor președintelui Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, luna trecută s-a finalizat consolidarea, deci urmează restaurarea și amenajarea acestui imobil de patrimoniu. Curioși să aflăm cum se desfășoară lucrările, mai ales că ele sunt decontate din fonduri europene, am vizitat, miercuri după-amiază, șantierul ...
Troița ridicată de ASCOR Galați a fost restaurată, spre bucuria studenților din Campusul Universitar "Alexandru Ioan Cuza". Lucrările de restaurare a troiței localizate între Căminele A și B s-au finalizat pe 12 iulie 2022.
Monumentul a fost construit în anul 2012 şi a fost sfințit de Înalt Prea Sfințitul Părinte Casian al Dunării de Jos. ASCOR le adresează mulțumiri echipelor de lucru implicate, dar şi membrilor săi, Florian Popa, Mihai Talpău şi Constantin Bălan, care ...
Conform președintelui Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, la ”Casa Cuza Vodă” au fost finalizate lucrările de consolidare. Pentru cel mai vechi muzeu din Galați vor începe etapele de restaurare și amenajare, conform proiectului inițial.“Casa Cuza Vodă” este prima instituţie muzeală deschisă în Galaţi, în anul 1939. Aceasta a aparţinut părinţilor lui Alexandru Ioan Cuza, cel care a locuit aici în copilărie, precum şi în perioada în care a fost pârcălab al ...
Cazinoul din Constanța, pe cale de a fi complet restaurat
Vineri, 27 Mai 2022 20:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Lucrările de restaurare a Cazinoului din Constanța au trecut de 55%, acestea desfășurându-se conform termenelor contractuale. La momentul de față, terminarea lucrărilor este estimată la martie 2023, deci ar urma să respecte termenul contractual, se arată într-un răspuns al Companiei Naționale de Investiții (CNI) pentru Info Sud-Est. Monumentul istoric de categoria A a intrat în renovări la începutul anului 2020, după aproape un deceniu de tergiversări birocratice. Info Sud-Es ...
Big Ben dă din nou ora exactă. În curând vor răsuna din nou clopotele. Transformarea Big Ben, în valoare de 80 de milioane de lire sterline, este aproape finalizată, informează Mediafax. Restaurarea de cinci ani a Turnului Elizabeth al Parlamentului Britanic a presupus utilizarea unor schele ample, 500 de muncitori și a depășit bugetul cu 51 de milioane de lire sterline. Cadranele emblematice ale ceasului au fost readuse la culoarea lor originală - albastru prusac - după ce experți ...
Încă o fântână arteziană în zona străzii Domnească (FOTO)
Vineri, 25 Martie 2022 07:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
După arteziana realizată la intrarea în Parcul "Mihai Eminescu", o nouă fântână, mai mică, este în curs de amenajare în zona străzii Domnească: în curtea interioară a imobilului de patrimoniu de la numărul 58, în imediata vecinătate a Palatului Administrativ. Aici, autorităţile au încercat să recreeze atmosfera vremurilor de odinioară, în cadrul proiectului european de "Reabilitare zonă istorică Municipiul Galați - Reabilitare imobil strada Domnească nr. 58". Lucrăril ...
Icoane și cărți domneşti, readuse la viață la Galaţi (FOTO)
Vineri, 18 Februarie 2022 00:03 | Publicat în REPORTAJ
Cine intră în atelierele de restaurare ale Muzeului Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos simte că a pășit printr-o poartă a timpului. Chipurile sfinților din icoane îl privesc peste secole, iar cărți și documente străvechi îi stau deschise în față, așa cum vor fi stat cândva în fața domnitorilor și cărturarilor, prin străduința cărora au ieșit de sub teascul tiparnițelor.
Într-o bună măsură, ”miracolul” păstrării acestui tezaur spir ...