Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a acuzat blocaje birocratice majore în sistemul feroviar, după ce a descoperit zeci de trenuri noi care nu sunt folosite, deși au fost livrate de luni bune, relatează HotNews.ro. „Culmea absurdului la CFR: am găsit în curtea Ministerului Transporturilor 21 de trenuri nou-nouțe, moderne, care zac de luni bune spre a fi decolorate de soare. În tot acest timp, călătorii îndură, în unele trenuri vechi, banchete rupte, toalete spa ...

Grecia, paralizată de greve pe 1 mai

Vineri, 01 Mai 2026 16:17 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
O grevă generală de 24 de ore paralizează vineri întreaga Grecie, transportul feroviar și cel maritim fiind complet blocate la nivel național. Protestul împotriva scumpirilor oprește metroul și tramvaiele în Atena, în timp ce autobuzele circulă după un program redus, potrivit presei elene, citate de HotNews. În centrele marilor orașe din Grecia, muncitorii cer salarii mai mari, măsuri împotriva costului ridicat al vieții și condiții de muncă decente. Grevele afectează mii d ...
Compania Tarom a anunțat că, începând cu 1 mai 2026, pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" (Otopeni) nu vor mai fi acceptate plățile în numerar pentru excedentul de bagaje și taxele achitate la check-in sau la poarta de îmbarcare, scrie Agerpres.  „Aceste servicii vor putea fi achitate exclusiv prin metode electronice, utilizând card bancar sau dispozitive contactless”, a transmis compania.  Măsura vine în contextul lucrărilor de modernizare a parcării supraetajate, c ...
Popicarii gălățeni au scris și ei istorie în marile competiții ale lumii. Chiar dacă este mai puțin popular decât alte sporturi, popicele reprezintă un fenomen care a început în România în perioada interbelică, în 1932 fiind înființată Federația Română de Popice, recunoscută internațional doi ani mai târziu. Apoi, în 1952, popicele românești s-au afiliat la Federația Internațională de Popice. Încet, încet, acest sport a devenit apreciat de suporterii din România ...
Județul Galați marchează o reușită importantă în domeniul siguranței publice, devenind prima unitate administrativă din țară care va beneficia de fonduri europene dedicate special modernizării adăposturilor de protecție civilă. Anunțul a fost făcut de fostul prefect Andreea-Anamaria Naggar, care a subliniat că această oportunitate este rezultatul unor negocieri intense purtate în ultimele luni. „În perioada 4-5 mai 2026, va fi reuniunea Comitetului de Monitorizare a Pro ...
Galațiul se află pe lista scurtă a priorităților naționale pentru reducerea riscului de inundații și protejarea comunităților vulnerabile în anul 2026. Guvernul a aprobat, miercuri, bugetul de venituri și cheltuieli pentru Administrația Națională „Apele Române”, document care confirmă accelerarea investițiilor în infrastructura hidrotehnică din județul nostru, aflat în grija Administrației Bazinale de Apă Prut-Bârlad, conform Agerpres.  Bugetul aprobat pentru anul ...

”Cupa Arcada”, la Filești. Din sportul gălățean

Vineri, 01 Mai 2026 17:30 | Publicat în SPORT
TENIS. Clubul Arcada organizează un prim turneu sub egida Federației Române de Tenis, dotat cu ”Cupa Arcada”. Un turneu bine populat, cu peste 70 de sportivi, la trei categorii de vârstă: 12, 14 și 18 ani - feminin și masculin. Meciurile vor avea loc sâmbătă și duminică, de la ora 10,00, pe terenurile Complexului ”Arcada” de la Filești (Calea Smârdan nr. 33). VOLEI. Primele două meciuri Dinamo - CSM Arcada, din finala Diviziei A1 la volei masculin, se vor disputa în Ca ...

CSM Galați câştigă şi prelungește duelul cu Timișoara

Vineri, 01 Mai 2026 14:00 | Publicat în SPORT
BASCHET. Contrar așteptărilor dinaintea confruntării de play-out dintre CSM Galați și SCM Timișoara, din Liga Națională de baschet masculin, formația gălățeană a reușit să câștige primul joc de pe teren propriu, prelungind seria de cel mai bun din cinci meciuri. Gălățenii au evoluat bine și în primele două dispute, de la Timișoara, când meritau, conform jocului prestat, să obțină cel puțin o victorie. În meciul de joi seară, de la Sala Sporturilor "Dunărea", echi ...
Echipa pregătită de Stjepen Tomas poate consemna salvarea definitivă de la retrogradare, inclusiv prin evitarea barajului, în cazul unui succes cu Metaloglobus, coroborat cu (măcar) un rezultat indirect favorabil. Oțelul - Metaloglobus este meciul care, din orice unghiuri ai privi, conduce către o victorie a gălățenilor, care să aducă liniștea necesară pentru finalul de sezon. Venirea lui Tomas la cârma echipei a recalibrat jocul, după ce sub comanda lui Balint intrase pe o trai ...
Poetul George Țărnea s-a născut pe 10 noiembrie 1945, la Șirineasa, județul Vâlcea. A studiat la liceul din Băbeni (care astăzi îi poartă numele), apoi a urmat Facultatea de Filosofie la Universitatea București.  Debutul său poetic s-a produs în 1964, cu poezia ”Drumeție”, publicată în ziarul ”Secera și ciocanul”. Anii '60-'70, marcați de regimul comunist, nu au fost deloc ușori pentru tinerii scriitori. Povestea poeziei ”Convalescențe” este emblematică pentru ...
Pagina 4 din 3901