S-a întâmplat pe 14 martie

1804 - Se  naşte JOHANN STRAUSS-tatăl (m. 1849), compozitor, violonist, dirijor austriac, unul dintre cei mai populari autori de valsuri.

1854 - Se naşte ALEXANDRU MACEDONSKI (m. 1920), poet, prozator, dramaturg, publicist.

1879 - Se naşte ALBERT EINSTEIN (m. 1955), fizician american de origine germană, autorul Teoriei relativităţii, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică (1921).

1881 - Parlamentul votează Legea prin care România devine regat. Prinţul Carol I va fi încoronat rege la 10 mai, acelaşi an.

1909 - Se  naşte GHEORGHE LEVCOVICI (m. 1984, la Galaţi), pictor, pedagog. A fost primul preşedinte al Cenaclului Galaţi al Uniunii Artiştilor Plastici, înfiinţat în 1951.

1920 - Se naşte, la Galaţi, GEORGE RADU BOGDAN (m. 2011), critic de artă, scriitor, publicist.

1929 - Se naşte IURIE DARIE (m. 2012), actor de teatru şi film, laureat cu mai multe premii.

1966 - Premiera filmului "Răscoala", ecranizare după romanul lui Liviu Rebreanu, film distins cu "Opera Prima" la Festivalul de la Cannes.

1970 - Se naşte ANGELA BACIU, poetă, jurnalistă, publicistă, laureată cu premii naţionale şi internaţionale.

1983 - Încetează din viaţă MAURICE RONET (n. 1927), actor, scenarist, regizor francez.

1997 - Încetează din viaţă FRED ZINNEMANN (n. 1907), regizor austriac, laureat cu patru premii Oscar.

2012 - Încetează din viaţă ŞERBAN RĂDULESCU ZONER (n. 1929), istoric, laureat cu premii ale Academiei Române.

Citit 197 ori Ultima modificare Miercuri, 13 Martie 2024 13:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.