
Anca Melinte
Tentaţie şi mir
Marți, 22 Iulie 2025 19:30 | Publicat în TV MANIA
* Relaţie. „Eu m-am dat cu nişte mir, de dimineaţă, în frunte! De la Sfântul Athos”, mărturisea unul dintre concurenţii de pe „Insula Iubirii”, la începutul testimonialului. „Aşa se dă mereu!”, explică partenera lui. Evident, când te prezinţi la un casting pentru „Temptation Island - Insula Iubirii”, cu ce altceva să-ţi dai în frunte, dacă nu cu mir?! Sfânta tentaţie impune! Am încercat să urmăresc, luni seara, prima ediţie din noul sezon al emisiunii. Pri ...
Contract atribuit pentru noii „plămâni verzi” ai oraşului. Până în 2026 ar trebui să avem păduri urbane
Luni, 21 Iulie 2025 19:00 | Publicat în SOCIETATE
Din a doua încercare, Primăria Galaţi a reuşit să atribuie contractul pentru noii „plămâni verzi” ai oraşului - amenajarea a peste 65.000 de metri pătrați de păduri urbane.
Potrivit datelor din portalul achiziţiilor publice, asocierea Green Tree Brăila - Recon Silv a câştigat licitaţia organizată de Primăria Galaţi pentru „Crearea de păduri urbane” - execuție lucrări. Valoarea contractului atribuit este de 1.733.379 de lei fără TVA, cel mai bun raport calitate-pr ...
Promisiune administrativă: săptămâna şi panglica
Luni, 21 Iulie 2025 16:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
„Din septembrie până în decembrie, voi tăia în fiecare săptămână câte o panglică”, a promis preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, în emisiunea „Ediţie specială” de la Pro Lider FM.
Politicianul susţine că îşi ia întotdeauna o marjă de siguranţă în ceea ce priveşte lucrările. Mai ales în această perioadă în care temperaturile ridicate scad randamentul constructorilor. Dar a ţinut să precizeze că are camere de luat vederi instalate pe f ...
Bătălie între ofertanţi, pentru investiţii în sănătatea copiilor din Galaţi
Luni, 21 Iulie 2025 18:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Regula ofertantului unic - în speţă aceeaşi „combinaţie” de firme de construcţii - care câştigă marile lucrări în infrastructura oraşului şi a judeţului pare să nu se aplice în Sănătate. Dovadă cei patru, respectiv, cinci ofertanţi, care îşi dispută două contracte de investiţii majore la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Ioan”.
Peste 105 milioane de lei fără TVA este valoarea totală estimată a celor două contracte pe care Primăria municipiului ...
Mai încercăm o dată cu neamţu’?
Luni, 21 Iulie 2025 19:30 | Publicat în TV MANIA
* 40 de întrebări. Serios, am crezut că-i scapă şi-o palmă peste ochi, în avântul cu care i-a repetat întrebarea: „Minţiţi mult în politică?”.
„Nu, eu nu mint. Uneori nu spun tot ceea ce știu, dar nu mint”, a răspuns Dominic Fritz, liderul USR şi primarul Timişoarei, la întrebarea roşie a lui Denise Rifai. Până ca jurnalista să apese pedala până la podea, politicianul tot explicase că, în opinia lui, „cine minte în politică are o viziune pe termen scurt”. ...
Diplomă de excelenţă pentru gălăţeanca Daniela Agafiţei, la Gala Profesorilor Excepționali
Duminică, 20 Iulie 2025 17:00 | Publicat în EDUCAŢIE
O diplomă de excelenţă i-a fost decernată gălăţencei Daniela Agafiței, profesoară pentru învățământul special la Școala Gimnazială Specială „Constantin Pufan”, la Gala Profesorilor Excepţionali. Evenimentul, organizat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, a avut loc la finele săptămânii trecute, pe scena Teatrului Metropolis din Bucureşti.
„Galaţiul are din nou o finalistă în Liga Profesorilor Excepționali 2025!”, vă anunţam în ediţia di ...
Săptămâna artelor, la Biblioteca Estivală
Duminică, 20 Iulie 2025 20:30 | Publicat în EDUCAŢIE
După o săptămână în lumea roboţilor, Biblioteca Estivală din Grădina Publică vine cu o nouă propunere pentru copii şi adolescenţi! Din 21 iulie, se dă startul Săptămânii artelor, dedicată picturii, muzicii, arhitecturii și jocului cu idei. Potrivit programului anunţat, până pe 25 iulie, zilnic, între orele 10,00 şi 11,00 participanţii vor putea picta alături de artista plastică Carmen Duțu. Şi tot zilnic, între orele 9,00 - 12,00, copiii îşi pot dezvolta creativit ...
Galaţiul prinde iar culoare şi farmec, prin Htag Festival
Duminică, 20 Iulie 2025 18:00 | Publicat în CULTURA
Artă urbană și mai multă culoare în Galaţi, asta aduce a treia ediţie a „Htag Festival”, prin care oraşul se transformă vizual spectaculos şi devine un punct de referință pe harta street art.
„Se lucrează la cea mai mare pictură murală din oraș, în parcarea Shopping City Galați. Cum vi se pare?”, îi întreba primarul Ionuţ Pucheanu pe gălăţeni, printr-o postare pe pagina sa de Facebook, la finele săptămânii.
Pictura de pe zidul din parcarea mall-ului constitui ...
Sfatul bunicului: „Fă-le să râdă, da’ înainte să te dezbraci”
Duminică, 20 Iulie 2025 19:30 | Publicat în TV MANIA
* Tentaţii şi-un Bursuc.„Salut! Eu sunt Sorin, am 30 de ani şi cel mai mare atu al meu e că am o pisică mică”… Pardon?! Precizez că nu e prezentarea dintr-o întâlnire a „pisicarilor” pasionaţi. Aşa s-a recomandat una dintre ispitele masculine de pe „Insula iubirii”. Nu v-a convins pisicuţa? Iată şi ceva mai… explicit: „Mă numesc Dan, am 40 de ani, şi principalul meu atu este că sunt virgin pe această insulă”. O, da, asta tentaţie! Dar cred că se pliază b ...
Sărbătoare. Pe cine ocroteşte Sfântul Ilie
Sâmbătă, 19 Iulie 2025 17:00 | Publicat în EVENIMENT
Potrivit Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Sfântul Ilie, unul dintre cei mai importanţi proroci ai Vechiului Testament, se bucură de o evlavie deosebită între credincioşii gălăţeni, fiind cinstit de aceştia ca un mare făcător de minuni şi aducător de ploaie binecuvântată în vreme de secetă aspră.
Sărbătorit de creştin-ortodocşi pe 20 iulie, Sfântul este ocrotitorul aviatorilor, apicultorilor şi energeticienilor. În tradiţia populară, marchează miezul verii pastorale.
...