Cristinel Luca

Cristinel Luca

Primul corp nou de spital județean de după 1989

Vineri, 19 Decembrie 2025 17:27 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Zi istorică pentru sănătatea românească: s-au finalizat construcția și dotarea primului corp de clădire al unui spital județean realizat de la zero după Revoluție, potrivit Mediafax. Noul corp de clădire al Spitalului Județean de Urgență Bistrița-Năsăud este cel mai mare proiect de sănătate realizat prin PNRR în județ și una dintre cele mai mari investiții din fonduri europene nerambursabile pentru sănătate la nivel național. Cu o investiție totală de peste 606 mili ...

Judecătoare, acuzată că a împiedicat arestarea unui imigrant

Vineri, 19 Decembrie 2025 17:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
O judecătoare americană, acuzată că a ajutat un imigrant să scape de arestare și expulzare, a fost găsită vinovată joi de obstrucționare a justiției și riscă o pedeapsă cu închisoare, potrivit media americane, relatează AFP și Agerpres. Hannah Dugan (66 de ani) a fost arestată în aprilie de FBI, chiar în interiorul tribunalului din Milwaukee. Judecătoarea, care a pledat nevinovată, riscă până la cinci ani închisoare. Sentința va fi pronunțată la o dată ulterioară. ...

Ucraina, atac în premieră în Marea Mediterană

Vineri, 19 Decembrie 2025 16:45 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Ucraina a lovit pentru prima dată un petrolier rus în Marea Mediterană, a declarat o sursă din serviciile de informații ucrainene pentru agenția de știri Reuters, scrie Mediafax. Petrolierul, numit Qendil, face parte din așa-numita „flotă fantomă” a Rusiei – un grup de petroliere învechite care ajută Moscova să își mențină exporturile de țiței în ciuda sancțiunilor occidentale. Oficialul a declarat că dronele ucrainene au lovit nava în apele aflate la mai mult de 2.0 ...

Modificarea legislației economice, doar după efectuarea Testului IMM

Vineri, 19 Decembrie 2025 17:00 | Publicat în Prima Pagina
Joi, 18 decembrie, într-o conferință de presă organizată de confederația patronală IMM România, au fost abordate trei subiecte importante: rezultatele sondajului privind vocea antreprenorilor în societate, modificarea legislației privind migrația în scop de muncă a cetățenilor nonUE, precum și munca pe platformele digitale. În legătură cu primul subiect, Patronatul Întreprinderilor Mici și Mijlocii (PIMM) Galați susține necesitatea existenței unor proiecte orientate căt ...

Anul Nou, scumpul de el!

Vineri, 19 Decembrie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
La ritmul în care se anunță noi și noi scumpiri de anul viitor, parcă văd că, în noaptea de Revelion, vom sta și ne vom uita cu jind la 2025 rugându-ne să nu plece încă. Se scumpesc viciile - asta n-ar fi chiar o tragedie - dar se vor scumpi și carburanții, care vor trage în sus aproape toate prețurile, se vor mări taxele și impozitele locale, se vor elimina scutiri pentru agricultori - care ar putea duce, și ele, la scumpirea unor alimente. În ceea ce privește salariul m ...

Fost anestezist, închisoare pe viață pentru otrăvirea pacienților

Joi, 18 Decembrie 2025 18:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Un fost medic anestezist din Franța a fost condamnat la închisoare pe viață pentru otrăvirea intenționată a zeci de pacienți. O instanță din Besançon l-a găsit vinovat pe Frédéric Péchier pentru contaminarea pungilor de perfuzie cu substanțe care au provocat stop cardiac sau hemoragii, relatează BBC și Mediafax. Potrivit instanței, acesta a otrăvit 30 de pacienți, dintre care 12 au murit. Cea mai tânără victimă, un copil de patru ani, a supraviețuit după două stopur ...

Protest major la Bruxelles împotriva politicii agricole europene

Joi, 18 Decembrie 2025 19:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Mii de fermieri din întreaga Europă au început joi după-amiază marșul lor prin Bruxelles pentru a protesta împotriva politicii agricole europene. La scurt timp după începerea demonstrației, aceasta a escaladat în violențe în apropierea Parlamentului European, transmite agenția Belga News, citată de HotNews. Tensiunile au crescut brusc odată ce protestul a ajuns la Parlamentul European. Inițial, demonstranții au aruncat cartofi, sfeclă și bălegar către ofițerii de poliție ...

Rețea națională de adăposturi climatice, în Spania

Joi, 18 Decembrie 2025 17:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Spania va înființa o rețea națională de adăposturi climatice înaintea verii viitoare, a anunțat premierul Pedro Sanchez, citat de digi24.ro. O serie de clădiri guvernamentale vor oferi oamenilor refugiu împotriva valurilor de căldură din ce în ce mai intense cu care se confruntă țara în lunile cele mai calde ale anului, relatează Euronews. Rețeaua va include adăposturi climatice care au fost deja înființate în Barcelona și Țara Bascilor. „Secetele și valurile de căld ...

Amenzi pentru hypermaketurile care n-au respectat plafoanele de adaos comercial

Joi, 18 Decembrie 2025 18:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Inspectorii Direcției Generale Antifraudă ANAF au verificat 19 operatori economici de retail și hypermarketuri. Dintre aceștia, 11 s-au ales cu amenzi de 17.800.000 de lei, zece amenzi fiind aplicate hypermaketurilor, pentru nerespectarea plafoanelor de adaos comercial. Plafonarea adaosului se aplică următoarelor categorii de produse alimentare de bază: pâine albă simplă 300-500 grame, fără specialităţi; lapte de vacă de consum 1 l, grăsime 1,5%, cu excepţia UHT; brânză telem ...

Taxele locale trebuie majorate obligatoriu până la sfârșitul anului

Joi, 18 Decembrie 2025 16:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
După ce CCR a declarat constituțională legea care majorează de la 1 ianuarie 2026 taxele pentru case, apartamente și mașini, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care cere primăriilor să stabilească noile dări până la 31 decembrie 2025. Actul normativ prevede cadrul legislativ pentru ca autoritățile locale să poată calcula noile grile de impozitare în conformitate cu legea adoptată recent, care majorează cu peste 70% taxele locale. În schimb, impozitarea clădi ...
Pagina 1 din 1095