Odată, într-o duminică fără sfârşit, cu dimineaţă fără sfârşit... hotărăsc să mă duc în Marele Dormitor Universal "Eternitatea", să mă reculeg la Monumentul Poetului Necunoscut. Nu mă grăbesc, însă ajung repede fiindcă nu merg încet. Şi, pentru că n-am mai fost de mult, îmi este cam ruşine de Memoria cestor împătimiţi întru Arta Cuvântului, întru îngenunchere la picioarele Metaphorei fără de care nicicând nu se poate şi nu se întâmplă Poezia. Pe aleeea ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" Este supranumit Vrăjitorul din Folk. Vine mâine.Așa se aude. Așa se vede. Așa se știe.Vine din Totdeauna. Se aude frumos. Se vede frumos.Dar, mai ales și mai abitir, vine dinspre Poezie,este trimisul Poeziei, este triumful Metaforei,vine din Cer, vine din Pământ, vine din Sus și din Jos.Am să-l aștept ca pe un Zeu al Luminii. Am să-l așteptcu Pâinea și cu Sarea de toate zilele mele,de toate zilele tale, de toate zilele lui, ...

Sunt la mort. După mort, adică. Un mort bărbat. Sau un bărbat mort, dacă-i mai bine aşa, din alte puncte de vedere, de revedere, de belvedere... mă rog frumos, din toate punctele cardinale, dacă (nu) vreţi! Mă rog, vreţi ori nu, mă aflu la un mort cunoscut! La mortul moş Ion Jiglău, gata de prohod şi gata de plecare din biserica "Sfântul Ilie". Nu sunt singur în preajma slujbei şi în jurul răposatului. Fiindcă nu-mi prea place să umblu solo pe la morţi. Sunt cu Petrică Bo ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" Ce durdulie-i fata asta bălăioară...n-am mai văzut (aşa minune) de când sunt:de/mersul ei (în lumea asta) mă omoară,în ochii săi mă simt un fel de sfinx mărunt!În zori de zi, parol, sunt mort de osteneală,că (toată noaptea) o visez, în loc să dorm...îi scriu de zor câte-o fântână cu cerneală(într-un poem) şi-o jinduiesc încet, enorm!Mă prăpădesc după principiile sale...(aşa frumos mă dă la plâns, mă dă ...

Aşa, din când în când, spre aplicarea teoriei în practică, spre fixarea definitivă a cunoştinţelor şi spre alegerea celor mai potrivite cărări pentru descurcare prin toate hăţişurile/ încurcăturile Domnului, merg cu purtătorul de biruinţă printr-una dintre cele mai ne/cunoscute păduri din Sudul Moldovei de Nord. Purtătorul de biruinţă e soţul/ însoţitorul mamei. Mic de statură cum Ştefan cel Mare, şi priceput/molcom la vorbă cum bădia Ion Creangă, tatăl surorii ...

eu mă gândesc la ea... şi ea se face că plouă...!eu o visez pe ea... şi ea se face că plouă...!eu o strig pe ea... şi ea se face că plouă...!eu o iubesc pe ea... şi ea se face că plouă...!ea se gândeşte la mine... şi eu încep să ning...!ea mă visează pe mine... şi eu încep să ning...!ea mă strigă pe mine... şi eu încep să ning...!ea mă iubeşte pe mine... şi eu încep să ning...!noi nu ne vedem... şi (nu) se întâmplă nimic...!noi nu ne întâlnim... şi (nu) s ...

Din colecţia „Cele mai triste poezii rămase tablou”Sunt un biet Căpcăun... lumea zice că-s rău, c-am muşcat din frumos şi din sufletul tău, nu-mi dă nimeni un sfanţ, nici măcar un coltuc - nu-i mai bine să tac, să las tot, să mă duc? Lumea râde că plâng şi mă face urât, şi mi-i milă de toţi, şi-mi stă sufletu-n gât - hai şi tu să aprinzi lumânare de veci, eşti Ileană şi-aş vrea să m-asculţi, să-nţelegi! Ai să vezi cât de trist, ai să vezi cât de gr ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" două bucăţi de cer aşa rotunde/ iubiţi şi respectaţi cu suprapreţsingurii ochi în care se ascunde/ albastrul s/pus demult la voroneţai grijă domnişoară să nu-ţi cadă/ enigma bleusielului pe josde milă n-ar mai ninge cu zăpadă/ şi n-ar mai învia iisus hristosn-ar mai ploua cu nici un fel de apă/ s-ar face mări cu lacrimi de învinşifă-i prizonieri în fiecare pleoapă/ decât învingători mai bine sfincşin-am mai ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" Fără aceste cuvinte nu aş fi putut spunedespre minciuna din rai şi adevărul din iad,despre cea mai frumoasă poveste de dragostedescoperită în trenul de Bârlad!Fără aceste cuvinte nu aş fi putut spunenimic, nimănui, nici o dată (şi nici alte dăţi)că trenul de Bârlad nu era tren de persoane,ci era tren de personalităţi!Fără aceste cuvinte nu aş fi putut spunecă dragostea descoperită în trenul de Bârladnu era pentr ...

Sigur că da... trebuie să recunosc (şi eu) ca toţi recunoscătorii, chiar dacă-s din ce în ce mai puţini! Pe cale de dispariţie, adică! Cine mai recunoaşte (astăzi) ceva? Şi câţi verticali mai sunt, chiar dacă stau lungiţi, cum se spune? Şi, la urma urmei, ce-i cu atâta gratitudine? Ce-i cu atâta pledoarie despre vinovăţie, despre decenţă? Ce-i cu atâta plecăciune? Cu atâta aplecare la picioarele ne/văzute ale Deşertăciunii? Şi ce-i cu atâta şi atâta Dumnezeire? ...