Absolvenții din 2025, așteptați să se înregistreze la AJOFM Galaţi
Joi, 10 Iulie 2025 08:30 | Publicat în EVENIMENT
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați le reamintește absolvenților de învățământ din promoția 2025 că sunt așteptați să se înregistreze în evidența agenției, pentru a beneficia de serviciile prevăzute de lege cu scopul integrării pe piața muncii.
Pentru absolvenții de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de Bacalaureat, termenul de 60 de zile se calculează din ziua următoare a datei absolvirii studiilor.
Înregistrarea la AJ ...
Vacanță cu sens pentru tinerii din sistemul de protecție
Joi, 10 Iulie 2025 13:00 | Publicat în SOCIETATE
În perioada 5-10 iulie, 43 de copii și tineri din aflați în sistemul de protecție specială au participat la prima serie din cadrul proiectului „Tabere sociale pentru copii și tineri 2025”, derulat de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, prin Casa de Cultură a Studenților Galați, cu sprijinul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Galați.
Aceștia, însoțiți de voluntari și cadre de sprijin, au avut parte d ...
Măsuri de urgență în județul Galați, după avertizarea de ploi şi vijelii
Miercuri, 09 Iulie 2025 17:30 | Publicat în Regional
Ca urmare a avertizării meteorologice Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, Prefectura Galați a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. Fenomenele anunțate includ vijelii puternice, grindină, descărcări electrice și averse torențiale, care pot pune în pericol populația și infrastructura din județ.
„Au fost dispuse toate măsurile necesare pentru prevenirea și gestionarea efectelor acestor fenomene periculoase, în colaborare cu autorit ...
Angajații CSM Dunărea - protest împotriva măsurilor Guvernului
Miercuri, 09 Iulie 2025 19:00 | Publicat în SPORT
Mai mulți antrenori și angajați ai CSM Dunărea Galați (club departamental de stat), grupare de mare tradiție în oraș, au protestat faţă de măsurile guvernamentale ce i-ar putea afecta.
Reprezentanții clubului au afișat următoarele mesaje: "Nu transformați România într-o țară sedentară!", "Un stat puternic investește în sport nu îl desființează!", "Sportul trebuie susținut, nu distrus", "Fără sport, fără viitor, apărăm cluburile sportive".
Dintre antrenori, la pr ...
Astăzi, 10 iulie, echipajele Serviciului Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale Galați vor fi prezente în următoarele zone: bulevardul Siderurgiștilor, între strada Gheorghe Asachi și strada 1 Decembrie 1918; strada Traian, între strada Alexandru Măcelaru și strada Tecuci (Piața Centrală); strada 1 Decembrie 1918, strada Traian Vuia, bulevardul Henri Coandă; strada Basarabiei, între strada Traian și bulevardul Siderurgiștilor; strada Domnească, între strada Brăilei ...
Liderul se schimbă, „combinația” de firme rămâne. Ofertanți pentru contractele majore ale Primăriei Galaţi
Miercuri, 09 Iulie 2025 18:00 | Publicat în Prima Pagina
Cele mai mari contracte de lucrări licitate de Primăria Galați nu au în comun doar obiectivul general - modernizarea infrastructurii de transport public cu tramvaiul - şi clauza suspensivă care condiționează atribuirea lor de obținerea finanțării europene, ci și... ofertanții. Mai exact, aceeași asociere de firme, în care doar liderul se schimbă, a depus, în fiecare dintre proceduri, singura ofertă!
Primăria municipiului Galați a anunțat miercuri, 9 iulie 2025, că a semnat ...
Pieton lovit de mașină lângă refugiul de tramvai
Miercuri, 09 Iulie 2025 16:30 | Publicat în EVENIMENT
Un bărbat a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină pe strada Oțelarilor, miercuri dimineață.
Impactul dintre pietonul în vârstă de 68 de ani și autoturism a avut loc în dreptul unui refugiu de tramvai, de pe care omul ar fi coborât direct pe carosabil, fără să se asigure, deși acolo nu este marcaj pietonal.
Șoferul mașinii care venea dinspre strada Stadionului nu l-a văzut la timp și l-a acroșat, lovitura provocându-i pietonului leziuni la cap, care au necesita ...
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural. Astăzi, 10 iulie, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Frunzei, Tecuci și Calea Galați.
În județ, șoferii vor fi monitorizați pe DN 25 la Braniștea și Liești, iar pe DJ 251, la Slobozia Conachi și Cudalbi. Pe DN 26, un radar se va afla la Aviasan ("4 benzi"), iar pe DE 581, un aparat radar va fi prezent la Cosmești. ...
1. Îmi pare nespus de rău că nu pot veni! Nu vin nu pentru că nu pot, ci pentru că am o problemă care nu suportă nici o clipă de amânare! Cu toată sinceritatea pe tavă, îţi mărturisesc sincer, cu mâna pe clopot, că trebuie să merg în celălalt colţ al Pământului, unde Biblia eliberează adeverinţe! N-ai zis că nu mă mai accepţi, dacă nu-ţi arăt Adeverinţa de Creştin?... Aşadar, iată scuza mea, cererea mea de iertare, dacă vrei! Când mă întorc, dacă mă mai ...
PALMĂ şi PUMN (la mormântul Mamei din Totdeauna)
Joi, 10 Iulie 2025 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Cuvintele mamei?!... ş-acuma s-audîn partea de nord a Moldovei de sud,cum spun despre leagăn... şi despre noroc...mă rog şi ascult, lăcrămez şi mă rog!
Dă-i, Doamne, odihnă în sus, dacă-i sus:păzeşte-o de greul pe care l-a dus!...fă-i ţărnă uşoară în jos, dacă-i jos:fă-i drumul curat şi fă-i visul frumos!...
Cuvintele mamei?!... ş-acuma le portîn partea de sud a Moldovei de nord,le port pe coclauri, le-ndemn şi le-mpac...le rog să mă-nveţe de dor şi de drag!
...