
Anca Spânu
Tratament pentru Alzheimer, blocat de Agenția Europeană pentru Medicamente
Duminică, 04 August 2024 11:08 | Publicat în SOCIETATE
Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a emis un aviz negativ privind comercializarea unui tratament mult așteptat, menit să reducă declinul cognitiv al pacienților care suferă de boala Alzheimer, potrivit AFP, citată de HotNews. Efectul observat al tratamentului comercializat sub denumirea Leqembi, autorizat în Statele Unite, „nu depășește riscul de efecte secundare grave asociate medicamentului”, potrivit unui comunicat de presă al autorității de reglementare, care semn ...
Anxietatea și depresia apar, de multe ori, simultan
Sâmbătă, 03 August 2024 08:37 | Publicat în MAGAZIN
Anxietatea și depresia sunt printre cele mai întâlnite boli mintale, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, și afectează considerabil calitatea vieții. Cauzele, simptomele și tratamentele celor două tipuri de afecțiuni pot coincide în anumite privințe și, de multe ori, apar simultan, potrivit studiilor citate de HotNews.
Anxietatea se manifestă prin îngrijorare excesivă și frică, în timp ce depresia implică, în general, un sentiment profund de tristețe și dispera ...
Ce obligaţii legale are stăpânul unui câine
Sâmbătă, 03 August 2024 12:00 | Publicat în EVENIMENT
Vreţi să vă luaţi un câine, dar nu ştiţi ce obligaţii legale veţi avea? Iată, în cele ce urmează, câteva dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le ştiţi
Toate persoanele care au câini trebuie sa-i identifice prin microcipare şi să-i înregistreze în Registrul de Evidenţă a Câinilor cu Stăpân (RECS), prin intermediul medicilor veterinari, în caz contrar amenzile ajungând până la 10.000 de lei. În plus, ori de câte ori câinii sunt scoşi la plimbare ...
Sprijin pentru copiii cu un singur părinte
Joi, 01 August 2024 09:00 | Publicat în SOCIETATE
Grădinița cu Program Prelungit Nr. 39 Galați anunță lansarea proiectului "Grădinița mea, curcubeu de emoții", finanțat prin Programul Start ONG, în valoare de 1.000 de euro, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act For Tomorrow.Timp de două săptămâni, 15 preșcolari din familii monoparentale vor fi implicați în ateliere de lucru copil-părinte, centrate pe exerciţii de dezvoltare socio-emoţională, ateliere psihoterapeutice de grup etc, astfel încât s ...
Campioni la ipocrizie
Joi, 01 August 2024 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Jocurile Olimpice sunt în plină desfăşurare, a fost timp suficient pentru toată lumea să-şi trăiască primele bucurii, dar şi primele dezamăgiri, să-şi încurajeze favoriţii şi să râdă sau să plângă alături de ei, dar încă tot sunt voci care nu vorbesc despre altceva decât despre cât de ofensaţi au fost ei de festivitatea de deschidere şi de cât de furioşi vor fi dacă şi la închidere vor avea parte de un spectacol similar. Acum, eu nu mă pricep la spectacole de z ...
Dulceață de vinete albe
Sâmbătă, 03 August 2024 15:00 | Publicat în MAGAZIN
Probabil dulceaţa de vinete nu este ceva ce ar încerca toată lumea, dar, pentru curioşii pofticioşi de un dulce inedit, iată o rețetă foarte veche grecească, despre care am auzit că se făcea în zona Galaţi-Brăila, în perioada când comunitatea elenă de aici era foarte puternică. Ingrediente: pentru două porții (la nevoie, se dublează toate cantităţile): 1 kg de vinete albe (mici), 600 g zahăr, 400 ml apă, 4 cuișoare, 1 lămâie. Preparare: Se curăță vinetele, ...
Vinete cu sos de usturoi și oțet
Duminică, 04 August 2024 08:00 | Publicat în MAGAZIN
Ingrediente: 1-2 vinete, sare şi usturoi, după gust, pătrunjel, ulei, oțet, apă, în funcţie de necesitate. Preparare: Vânăta o spălăm, apoi o tăiem rondele, cam de 1 cm grosime. Așezăm feliile una lângă alta și le sărăm pe ambele părţi. Le punem într-o strecurătoare și le lăsăm aproximativ 30 minute. Sarea are rolul de a scoate apa și eventuala amăreală din ele. Apoi punem feliile de vânătă pe prosop de bucătărie și le ștergem prin presare uşoară. Punem o ti ...
Sărmăluţe de vinete cu carne
Sâmbătă, 03 August 2024 08:00 | Publicat în MAGAZIN
A început luna august, cunoscută gurmanzilor pentru abundenţa de vinete. Luna aceasta este perioada în care, în mod tradițional gospodarii se ocupă de cantităţi industriale de vinete pregătite pentru iarnă, fie coapte, curăţate şi puse la congelator, fie transformate în zacuscă. Deja, prin cartiere, tot aerul miroase, mai ales seara, a vinete coapte. Iată, în cele ce urmează, o reţetă inedită pentru care le puteţi folosi.
Ingrediente pentru 8-10 porţii: 1 kg vinet ...
Elevi de la ,,Costache Negri", întorşi cu premii din SUA (FOTO)
Luni, 29 Iulie 2024 17:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Timp de o săptămână, cinci elevi de la Colegiul Naţional "Costache Negri", însoţiţi de instructorul îndrumător Nicoleta Ilona Terescenco, profesor de limba engleză, au trăit împreună visul american, pe baza puterii minţilor lor, luând parte la Runda Globală a Competiţiei Owlypia.
Concursul OWLYPIA - Provocarea Intelectualilor se adresează sportivilor minţii, fiind, aşa cum o arată şi numele (o combinaţie dintre OWL, cuvântul englezesc pentru bufniţă, pasărea-simbol ...
Hramul Mănăstirii „Sf. Pantelimon” de la Lacu Sărat (FOTO)
Duminică, 28 Iulie 2024 14:30 | Publicat în EVENIMENT
Sâmbătă, 27 iulie 2024, Mănăstirea „Sfântul Pantelimon“ din staţiunea Lacu-Sărat, judeţul Brăila, şi-a sărbătorit hramul
Monahiile de aici slujesc lui Dumnezeu şi semenilor, contribuind la alinarea suferinţelor trupeşti pentru bolnavii aflaţi la tratament în staţiune.În ziua hramului, după cum aflăm de la părintele Rareş Bucur, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către ÎPS Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu PS Visarion, episcopul Tulcii, şi un ...