Lunea viitoare, pe 16 decembrie, are loc ultimul concurs din acest an organizat de Primăria Galaţi, pentru ocuparea funcţiei de consilier la compartimentul de Gestiune a Evidenţei Patrimoniale. În schimb, imediat după Bobotează, pe 7 ianuarie, Primăria va relua recrutările de personal. În acea zi sunt programate probele scrise pentru posturile de consilier la compartimentul de Relaţii cu Asociaţii de Proprietari şi, respectiv, inspector la Serviciul Urmărire şi Executare Silită, ...
* În funcţie de valoarea investiţiei, de numărul mediu de personal nou angajat, de profilul de activitate şi de amplasamentul investiţiei pe teritoriul oraşului, agenţii economici pot beneficia de înlesniri * Primăria crede că toate acestea vor stimula crearea de locuri de muncă Mult aşteptatul Regulament de acordare a facilităţilor fiscale la plata impozitelor pe clădiri şi terenuri – persoane juridice – în vederea atragerii de investiţii şi susţinerii dezvoltării e ...
După ce Silviu Bacalum şi-a adjudecat fără emoţii postul de director la Direcţia Generală Servicii Publice, a venit rândul lui Ionuţ Pucheanu să se lupte de unul singur pentru conducerea Serviciului Public Ecosal. Pucheanu va susţine astăzi proba scrisă pentru postul de director, el nemaiavând concurenţă după ce singura lui adversară înscrisă, Elena Zugrăvel, a fost respinsă pentru că nu îndeplinea condiţiile în ceea ce priveşte experienţa managerială.În vreme ce pe ...
Şantierul Naval Damen ar putea renunţa la construcţia unei hale de sablare-vopsire absolut necesară pentru producţia de anul viitor, dacă aleşii locali vor amâna să voteze un protocol între societate şi municipalitate. Damen are nevoie de acest acord pentru a reglementa proprietatea asupra unui teren, iar acordul, deşi iniţial figura pe ordinea de zi a ultimei şedinţe a Consiliului Loca, a fost scos. Victor Dobrea, consilier local PDL şi directorul de producţie la Damen, le-a b ...
Cei care sunt în căutarea unui loc de muncă şi sunt interesaţi de un job în cadrul noului mall, care se construieşte în Galaţi pe strada George Coşbuc, au posibilitatea să-şi depună CV-urile prin intermediul internetului. Shopping City Galaţi a anunţat deschiderea pe profilul său din reţeaua de socializare Facebook a unei aplicaţii cu care se pot încărca CV-urile în vederea angajării, rezultând o bază de date la care vor avea acces toate firmele prezente în noul complex ...
Studii superioare de lungă durată administrative sau juridice şi vechime în specialitatea studiilor de minimum trei ani, asta li se cere candidaţilor la concursul organizat de Primăria municipiului Galaţi pentru ocuparea postului vacant de director executiv la Direcţia de Strategie şi Investiţii. Proba scrisă a concursului va avea loc pe 27 iunie, iar interviul, cinci zile mai târziu. Până în acest moment posturile din noua organigramă, încă nefuncţională, a Primăriei au fos ...
Nu mai puţin de 41 de funcţii publice, din care 26 posturi de şefi, sunt vacante în Primăria municipiului Galaţi şi vor trebui ocupate în acest an. Calculul exact şi posturile neacoperite au fost stabilite şi aprobate în Planul de ocupare a funcţiilor publice pe 2013. Din cele 26 de posturi de conducere vacante, patru sunt de director general, opt de director executiv, şase de şefi de serviciu şi opt de şefi de birou. Restul de 15 posturi libere sunt pe funcţii de execuţie. Un ...

Administraţia agriculturii gălăţene cere noi angajări

Joi, 10 Ianuarie 2013 00:00 | Publicat în SATUL
Profira Onode, şef de serviciu în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Agricultură şi Dezvoltare (DADR) Galaţi, a precizat că instituţia se confruntă cu o lipsă acută de personal. DADR are acum 21 de angajaţi, care, precizează şeful de serviciu, trebuie să acopere un volum de lucrări care revenea, în trecut, altor câteva zeci de angajaţi. Problema lipsei de personal a ridicat-o şi directorul adjunct al Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) ...
21 de tineri absolvenţi ai şcolilor de poliţie fac parte, începând din această lună, din efectivul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi. Cei mai mulţi dintre ei, 15, sunt subofiţeri care au ieşit în acest an de pe băncile şcolilor de agenţi, ei fiind repartizaţi în mare majoritate la structurile din mediul rural. Zece absolvenţi desluşesc acum practica muncii în poliţie ca ajutoare de şefi de post în tot atâtea comune, trei sunt la poliţia rutieră, un agent a aj ...
Xerox a deschis un centru de servicii la Iaşi, urmând să angajeze 100 de persoane până la 31 decembrie şi peste 500 de persoane până la sfârşitul anului viitor, a anunţat compania.Cu sediul în clădirea IDEO Business Center din Iaşi, Xerox Shared Services Center (XSSC) va furniza servicii administrative şi de back-office unor clienţi europeni ai Xerox, asigurând, în acelaşi timp, suport intern pentru companie."Centrul îşi va extinde rapid operaţiunile, angajând, în total, ...
Pagina 24 din 26