UTILE - Viaţa Liberă Galaţi

Cum se iese legal din ţară cu copiii

Scris de Miercuri, 26 Iunie 2019
Conform Legii 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cetăţenii români minori pot ieşi din ţară în baza unui document de călătorie valabil, paşaport sau carte de identitate în cazul minorilor peste 14 ani, numai dacă sunt însoţiţi de o persoană fizică majoră şi cu acordul părinţilor.…

Parcarea pe prima bandă, moft sau necesitate? Fluidizarea circulaţiei, în tandem cu respectarea legii

Scris de Marți, 25 Iunie 2019
Legea prevede ca vehiculele să fie conduse pe partea din dreapta a drumului, în sensul de circulaţie, cât mai aproape de marginea părţii carosabile, cu respectarea regulilor rutiere. De asemenea, când circulaţia se desfăşoară pe două sau mai multe benzi de mers, acestea se folosesc de către şoferi în funcţie…

Zi fără taxă pe podul Giurgiu - Ruse

Scris de Miercuri, 19 Iunie 2019
Autoturismele care vor trece joi, 20 iunie 2019, podul peste Dunăre în sensul Giurgiu - Ruse nu vor achita tariful de trecere, anunţă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. CNAIR anunţă că sunt vizate doar vehiculele rutiere de transport persoane cu cel mult 8+1 locuri pe scaune, inclusiv conducătorul…

Sens unic pe strada Morilor

Scris de Marți, 11 Iunie 2019
Printr-un comunicat de presă transmis redacţiei, Primăria Municipiului Galaţi informează că au fost dispuse măsurile pentru realizarea, începând de luni, 10 iunie, a lucrărilor de semnalizare rutieră verticală necesare implementării sensului unic de circulație pe strada Morilor. Concret, este vizat tronsonul cuprins între strada Ciprian Porumbescu și strada Brăilei.

Se reduce limita de viteză pe mai multe străzi

Scris de Vineri, 07 Iunie 2019
Comisia de Siguranţă a Circulaţiei din cadrul Primăriei Municipiului Galaţi a aprobat instituirea limitei inferioare de viteză 30 km/h pentru 25 de străzi şi sectoare de străzi din municipiul Galaţi, la propunerea Poliţiei care a apreciat ca necesară această măsură pentru prevenirea evenimentelor rutiere. Reglementarea adoptată miercuri, 5 iunie, vine…

ANAF continuă restituirea taxei auto

Scris de Vineri, 07 Iunie 2019
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a restituit, în perioada 3 - 5 iunie 2019, în județul Galați, suma de 2.500.013 lei către 941 de contribuabili, sumă ce reprezintă taxe auto achitate de către aceștia în perioada 1 ianuarie 2007 – 31 ianuarie 2017, precizează AJFP Galaţi. „Demersul Ministerului Finanțelor…

UPDATE. O nouă avertizare de Cod Roșu. Se vor semnala : GRINDINĂ de MARI dimensiuni, vijelie puternică, descărcări electrice frecvente, averse torențiale

Scris de Marți, 04 Iunie 2019
UPDATE, marți, 4 iunie 2019 | Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare de Cod Roșu, valabil de la ora 13,50 până la ora 14,40. Avertizarea vizează localitățile Berești-Meria, Berești, Cavadinești și Suceveni. Se vor semnala : GRINDINĂ de MARI dimensiuni, vijelie puternică, descărcări electrice frecvente, averse torențiale…

Galaţiul nu a primit bani pentru restituirea timbrului de mediu

Scris de Sâmbătă, 25 Mai 2019
Administraţia Fondului de Mediu (AFM) nu a virat niciun leu către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Galaţi pentru restituirea timbrului de mediu către şoferii care au achitat această taxă auto, reiese din răspunsul furnizat de DGRFP Galaţi la solicitarea „Vieţii libere”. Până pe data de 21 mai 2019, la…

Traficul pe Brăilei, sufocat pentru concertul Forza Zu. Restricţiile de circulaţie vor fi valabile până duminică (FOTO)

Scris de Vineri, 24 Mai 2019
Bară la bară, de la un semafor la altul şi minute bune pentru a prinde "verde". Cam aşa se desfăşoară traficul rutier pe ambele sensuri pe strada Brăilei, singura arteră importantă rămasă deschisă după aplicarea măsurilor de restricţionare a circulaţiei pentru concertul Forza Zu de sâmbătă, 25 mai 2019. Desfăşurarea…

Ro-Alert va anunţa şi vijeliile puternice

Scris de Sâmbătă, 04 Mai 2019
Ro-Alert, sistemul de avertizare a populaţiei, va da alerte şi în caz de vijelii sau de alte fenomene meteo care se pot transforma în Cod roşu, anunţă autorităţile. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a transmis joi că vor exista noi proceduri în acest sens, stabilite împreună…

Restituirea taxelor auto pentru gălăţeni, nici pe jumătate

Scris de Joi, 02 Mai 2019
Restituirea fostelor taxe auto plătite de către gălăţeni pentru maşinile înmatriculate nu a ajuns nici măcar la jumătate, din punct de vedere al sumelor solicitate, reiese din datele furnizate, la cererea „Vieţii libere”, de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi. În ceea ce priveşte cererile de restituire depuse, mai…

Străzile Galaţiului s-au umplut de rable. Din 150.000 de maşini, doar 6.000 sunt mai noi de patru ani

Scris de Marți, 30 Aprilie 2019
Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi şi rulate înregistrat în România, în primul trimestru al anului, a ajuns la 146.144 de unităţi, în scădere cu 2,10 la sută faţă de aceeaşi perioadă din 2018, reiese din statistica Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Strict la nivelul judeţului…

Maşini cu blazon. Arta de a păstra automobilul mobil (FOTO)

Scris de Vineri, 26 Aprilie 2019
La Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii, gălăţenii au avut parte sâmbăta trecută de o expoziţie de automobile retro, nu departe de intrarea dispre Dunăre. Şi absolut toate vechile "doamne" au venit mişcate de propriul motor! Vizitare, fără speachuri, doar copii interesaţi să-şi vadă taţii şurubărind şi explicând, tineri îmbrăcaţi simplu,…

Unde sunt RADARELE în următoarele zile

Scris de Vineri, 26 Aprilie 2019
Sâmbătă, 27 aprilie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Gheorghe Asachi, Brăilei şi Calea Galaţi. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Vameş şi Iveşti, pe DN 24 D la Vârlezi, iar pe DN 26, în localităţile…

Record de amenzi pentru centură şi viteză

Scris de Marți, 09 Aprilie 2019
Sute de şoferi au fost prinşi în ultima săptămână conducând fără centurile de siguranţă. Numărul vitezomanilor depistaţi de aparatele radar a fost de aproape o mie. Consumul de alcool rămâne o mare problemă, mulţi dintre cei prinşi băuţi la volan îngroşând rândurile anchetaţilor penal. Ultimele şapte zile au fost de…

Cascador pe străzile oraşului (VIDEO)

Scris de Vineri, 05 Aprilie 2019
Un gălăţean şi-a testat, fără voie, abilităţile de cascador. Asta în timp ce circula cu autoturismul pe strada Brăilei, dinspre Inelul de Rocadă spre Ţiglina 1. Întreaga cascadorie a fost filmată de camerele de supraveghere din trafic.
Din imagini, se vede că şoferul circulă cu viteză şi pierde controlul…

Cum se fac sesizări la Garda de Mediu

Scris de Marți, 02 Aprilie 2019
Gălăţenii care vor să aducă în atenţia Gărzii de Mediu nereguli care aduc atingeri în orice fel mediului înconjurător, o pot face în mai multe moduri. Astfel, se pot transmite sesizări online, trimiţând un e-mail la adresa electronică cjgalaţAceastă adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., prin solicitare directă, înregistrată pe site-ul instituţiei sau prin reclamaţie scrisă…

Noi limite ale emisiilor de dioxid de carbon

Scris de Luni, 01 Aprilie 2019
Planurile pentru reducerea până în 2030 a emisiilor de gaze cu efect de seră provenind de la autoturisme şi camionete, convenite deja informal cu Consiliul, au fost votate miercuri, 27 martie, la sesiunea Parlamentului European de la Strasbourg. Eurodeputaţii şi miniştrii UE au convenit asupra unui obiectiv de 37,5 la…

Polița RCA pe lună, o eroare

Scris de Duminică, 31 Martie 2019
Introducerea poliţelor RCA pe o lună a fost o eroare din cauză că reînnoirea nu se face automat şi în acest fel s-a ajuns la o scădere a gradului de acoperire cu RCA, a declarat, sâmbătă, 30 martie 2019, la Antena 3, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu. ”Uneori e tentant…

Pericol crescut de accidente într-o intersecţie din Galaţi

Scris de Joi, 28 Martie 2019
Pare greu de crezut, dar există o intersecţie în municipiul Galaţi în care toate maşinile au prioritate! Cel puţin din punct de vedere al semnalizării, situaţia existând, conform oamenilor care locuiesc în zonă, de mai bine de o săptămână. Singurul indicator STOP care îi obliga pe şoferi să oprească pentru…

Adevărul despre maşină, la un click distanţă

Scris de Vineri, 22 Martie 2019
Numărul de kilometri, gradul de poluare, valabilitatea ITP-ului şi alte date tehnice despre un autovehicul aflat în baza de date a Registrului Auto Român nu vor mai fi, de acum, incerte pentru cei care au o maşină sau vor să cumpere una. De ieri, o aplicație permite posesorilor sau cumpărătorilor…

Reîncepe Programul ”Rabla”, dar cu reguli noi

Scris de Miercuri, 20 Martie 2019
Ministrul Mediului a anunţat că programul „Rabla 2019” va demara până pe 5 aprilie, dar cu câteva reguli suplimentare. Una din noile condiţii este ca maşinile care vor fi date la casat să aibă ITP-ul valabil. „La fel ca şi anul trecut, noi suntem deja pregătiţi de lansare. Şi, la…

”Vrem să unim Galaţiul cu ţara!” Şoferii au protestat pentru autostradă, pe Faleză

Scris de Vineri, 15 Martie 2019
Sute de şoferi din Galaţi s-au aliniat vineri, 15 martie, protestului naţional vizavi de necesitatea construirii de autostrăzi. Lipsit de o astfel de facilitate, Galaţiul resimte din plin absenţa unor şosele de mare viteză care să asigure atât legătura cu celelalte zone ale ţării, cât şi atragerea investitorilor, fapt care…

Şi Galaţiul vrea autostradă

Scris de Miercuri, 13 Martie 2019
Antreprenorul Ştefan Mandache a reuşit sa tragă un semnal de alarmă cu privire la lipsa autostrăzilor din România. El a construit primul metru de autostradă în Moldova, construcţie ce va fi inaugurată în data de 15 martie, când mai multe companii din România au anunţat că vor opri activitatea timp…
Pagina 151 din 163