Cezar Oană

Cezar Oană

Azi la Timișoara, mâine e 2 mai în toată țara

Miercuri, 01 Mai 2024 00:01 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Mai devreme sau mai târziu, trebuia să se-ntâmple și asta. A apărut "Proclamația de la Timișoara" - ediția bilingvă de colecție 2024 pentru foștii covrigari și nu numai. Punctul 8 al acestui document de-a dreptul istoric și geografic precizează clar: niciun pesedist cu alură și intelect tip Ciolacu sau care aduce cu Maricel din punct de vedere moral și vocațional nu are voie să fie moldovean, cel puțin 10 ani, adică măcar până-și ia examenul de admitere la grădiniță ...

Soțul neprinț e cerșetor cinstit

Marți, 30 Aprilie 2024 00:01 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Unele glume se scriu singure, de capul lor, cu litere de-o șchioapă, de la stânga la dreapta. Una dintre aceste glume are la bază convingerea că ziarul care a publicat-o n-a găsit maltă rimă: "Prințul Paul al României a fost prins de polițiști în Malta."E ca și cum ai spune că prinsul Charles a fost prinț, iar acum este rege, pe motiv că unde-i rege nu-i tocmeală. Sau, cum ar zicea regele Cioabă, pe vremea în care nu lucra la CFR, haltă rimă n-au găsit. Aproape că nu ma ...

Vă rog să nu jigniți Întorsura Bulăului!

Luni, 29 Aprilie 2024 00:01 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
Stimați consumatori de covrigi și glume artizanale, vreau să vă spun că eu nu sunt chiar din Galați. Eu m-am născut la țară, într-un sat fără pescari, dar asta nu-mi dă dreptul să-i anatemizez pe înotătorii dadaiști din Șarul Dornei. Și o spun cu strângere de inimă, așa cum fac traficanții alegorici de organe, chiar dacă Buzăul nu este în Moldova. Ca să nu mai amintesc de faptul că vărul meu din Mizil este plecat din țară, în scop recreativ-compulsiv. Nu vreau să ...

Maricel și-a luat candidatură la mâna a doua

Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 00:01 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Așa cum a zis și Piedone, dacă azi n-ar fi fost sâmbătă, trebuia făcut ceva în acest sens. Ideea e că, potrivit calendarului saharian, este a 6-a zi a săptămânii, dar asta nu înseamnă ca trebuie să puneți la inimă. Am observat cu nedisimulată mirare că, la noi în cartier, nu există sală de păcănele. Încă nu-mi dau seama dacă asta e o scăpare sau o dovadă vie a faptului că ne încadrăm în categoria zonelor populate precar, care nu pun preț pe noroc.* Pe internet ...

Să nu iei prenumele lui Ciolacu în deșert!

Vineri, 26 Aprilie 2024 00:01 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Praful saharian a pus stăpânire pe România! Ca să nu mai zic că era cât pe ce s-o ia ostatică, dar s-a răzgândit, din motive greu de explicat. De regulă, nu cred în coincidențe, însă acu' 2 zile n-am avut încotro: a plouat cu apă și praf saharian peste praful gălățean taman de Ziua Mondială a spălătoriilor auto și a cratimei. Aidoma multor colegi de specie și de țară, unii gălățeni au sărbătorit prin muncă. Pentru câteva clipe sahariene, ei și-au amintit că ...

La umbra eunucului bătrân/ Planeta se-ncălzește

Joi, 25 Aprilie 2024 00:01 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Îmi este dor de vremurile în care, la magazin, primeam gumiță, rest, în loc de bani. Deoarece n-avea "bani mărunți", doamna Mirela îmi dădea o gumiță de mestecat, fără să mă-ntrebe dacă mă împac cu ideea sau dacă, în gură, urmează să-mi apară acizii, ca după fiecare masă. Genul ăsta de amabilitate îmi devenise simpatic, mai ales că, din când în când, plecam de acasă în grabă, uitând de beneficiul olfactiv al usturoiului. Acum, cu doamnele de la supermarketul ...

Noul stadion de la Galați va avea aeroport fluvial

Miercuri, 24 Aprilie 2024 00:01 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* În timp ce președintele țării dădea birt cu fugiții spre Coreea de Sus, pe calea aerului expirat, românii rămași în țară se pregăteau să-l biruie pe balaur, de ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Pentru cei de la ANAF și Ministerul Finanțelor, verbul "a birui" are o semnificație aparte, deși evidentă şi neplăcută. Că nu de pomană ni se mai spune "plătitori de biruri".Cu puțin noroc, până se întoarce Iohannis în țara-i natală, la Galați se va fi construit un ...

La vita e bella

Marți, 23 Aprilie 2024 00:01 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
Furat de peisajul fascinant al evenimentelor cotidiene lipsite de importanță, aproape c-am uitat că ieri a fost Ziua Planetei Pământ. Nu mă întrebați câți ani a împlinit, că nu știu, bașca n-am fost invitat. Ca să nu mai amintesc că nu stăpânesc metoda izotopului de cabron-14, cum spun specialiștii în geodezie din Sinaloa. Între noi fie vorba, există oameni mult mai pricepuți la așa ceva. Sunt cei cunoscuți sub numele de experți și activiști ecologistici. Greta Thunbe ...

Dacă apar manifestări neplăcute, agresați-vă marmacistului!

Luni, 22 Aprilie 2024 00:01 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
Deschidem balul de azi cu o veste atât de bună, încât până și Elena Udrea ar aprecia-o la adevărata ei valoare: În Costa Rica există o zonă intitulată "Zona albastră", în care oamenii trăiesc 80-90 de ani, și chiar mai mult, fără medicamente.Culmea ironiei este că, deși se numește "Zona albastră", Pfizer nu are niciun amestec în această poveste de viață. Cu toate astea, ca să nu pară că fac notă discordantă, locuitorii "Zonei albastre" din Costa Rica trăiesc mai ...

Afiș sau a nu fiș, acesta e posterul electoral

Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 00:01 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* În semn de omagiu și prețuire pentru realizările lui Klaus Iohannis și sacrificiul făcut de președinte pentru bunăstarea poporului român, Monitorul Oficial ar putea fi rebotezat "Nimica Publicitate". Deocamdată, echipa care lucrează la redenumirea acestuia se chinuie să-l convingă să nu devină monitor de schi, așa cum i-a promis președintelui. * E debandadă în Dubai! Locuitorii sunt pur și simplu bulversați de ploile abundente și de inundațiile aferente. Unul dintre ș ...
Pagina 29 din 60