Ion Zimbru
Trecutul Ultimului Viitor (XXIV)
Vineri, 23 Ianuarie 2026 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Din uşa crâşmei, Mariţa ne face semn să ne grăbim! Nu ne grăbim! Mai ales că suntem marcaţi de bocetul pe care tocmai l-am ascultat! Şi mai ales că toţi avem pe cineva drag în cest Subsol primitor, dar şi în alte şi alte Subsoluri răspândite pe toată rotunjimea istui Lut ne/pieritor! „Nu ne grăbim, că tot acolo ajungem!” - decretează Grigore. „La crâşmă sau la Cimitir?” - se amuză Rică. „Mai întâi la Cireşica, ş-apoi la Dormitor!” - ironizează mucalitu ...
SPOVEDANIE (psalmul cuvintelor tale)
Vineri, 23 Ianuarie 2026 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
În limba cuvintelor tale sunt grâu/ cu patria-n fire, căţelul pământului latră la cer,/ prin paiul subţire! Şi am ciocârlie-n cuibar şi-n văzduh,/ pe vârfuri am pâine din darul adâncului plin cu ţărani/ rămaşi fără mâine! Prin maci umblă sângele lor sfinţitor/ de ziuă şi noapte, miroase a tot ce a dat dumnezeu/ în turtele coapte! Sunt grâu... şi mi-i bine şi rău şi mi-i cum/ îţi este şi ţie în vremuri când lacrimi de rod şi de dor/ s-amestecă-n glie! Ades ...
Trecutul Ultimului Viitor (XXIII)
Joi, 22 Ianuarie 2026 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Deosebit de celelalte şi oleacă mai tare-n vocală, un bocet ne atrage atenţia! Ne oprim şi ascultăm cu toată evlavia de care mai suntem în stare, cu tot respectul pe care eu şi prietenii mei l-am învăţat de la maicile noastre când le boceau pe maicile lor! Se aude ca şi cum n-ar veni de la câteva cruci distanţă! Se aude ca şi cum ar trece prin gardul din plăci beton/armate! Se aude ca şi cum ar veni din Afund! Ca şi cum ar veni din Slavă! Ca şi cum Ceva (o voce de femeie, ...
BLESTEM (panoramic tangou)
Joi, 22 Ianuarie 2026 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
!după cinci mii de ani de poezie,/ deşertăciunea a rămas intactă, nu s-a ştiut şi încă nu se ştie/ cine a dat şi dă ora exactă în cest necunoscut fără ruşine/ şi căruia îi zicem nesfârşire de dulce şi amar, de rău şi bine,/ de râs şi plâns şi ură şi iubire, de viaţă şi de moarte la cheremul/ neantului cu litere şi cifre, închipuirii care-a dat blestemul/ şi l-a încremenit în hieroglife, l-a deghizat în milă şi iertare,/ brânci la ieşire, lacăt la intr ...
Trecutul Ultimului Viitor (XXII)
Miercuri, 21 Ianuarie 2026 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Aşadar... eu, Grigore Papugiu şi Rică Titirez ne îndreptăm lent spre „Cireşica”, pe strada paralelă cu gardul dinspre sud al cimitirului „Eternitatea”! Pe stradela „Tecuci”, fostă „1 Mai”, adicătelea!
De ce nu i se mai spune „1 Mai”? Păi, când au venit capitaliştii/puturoşii la Putere, cheful de Muncă a dispărut brusc, lăsând loc liber pentru Sfânta Lene şi pentru amantul acesteia, Marele Mucenic Somn! Şi, dacă la 1 Mai se celebra Ziua Internaţională a ...
DRUMUL spre NUNTĂ (dosarele XYZ)
Miercuri, 21 Ianuarie 2026 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Stai liniştit, nu poate fi nicicum/ decât ce nu se ştie niciodată - în rest, e totul simplu şi-nţeles/ şi clar ca-ntr-o oglindă fermecată! Uită-te bine, vezi că sunt şi eu/ acolo, mărmurită-ntr-o secundă: aceea, a căderii pe pământ,/ dintr-o sămânţă mică şi fecundă, din vis şi dor şi lacrimă, atunci,/ când am pornit alături, înspre nuntă! Stai liniştit, ajungem negreşit,/ nu are cine/ce să ne despartă, fiindc-avem acelaşi dumnezeu,/ aceeaşi uşă şi aceea ...
Trecutul Ultimului Viitor (XXI)
Marți, 20 Ianuarie 2026 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Rică Titirez (prietenul şi colegul meu de la Primăria gălăţeană, omul care era-n stare să sară-n Infern pentru o mână de ajutor) şi Grigore Papugiu (bibicul şi colegul meu din Şcoala Generală a Copilăriei, ori din Copilăria Şcolii Generale) îşi strâng mâinile drepte, bucuroşi de cunoştinţă, bucuroşi de dimineaţa aceasta, bucuroşi de tot ce-nsemnează imprevizibil, bucuroşi că-şi pot declara şi asculta reciproc toate Relele şi toate Bunele din Trecutul ultimului ...
DECLARAȚIE de PRIMĂVARĂ (nişte Fire)
Marți, 20 Ianuarie 2026 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Iar vine firea firelor de iarbă/ cu tot cu moarte scoase din pământ de-un dumnezeu-poet şi care ştie/ cum te iubesc fraudulos şi sfânt, cum stau (ne)osândit la drumul mare/ şi-ţi număr paşii trecerii spre când sărutul era floare la ureche/ într-un infern însingurat şi blând! Iar vine vremea păsării pe sârmă/ şi-a firii mele pe sub geamul tău de dinspre nordul înălţării noastre/ printre păreri de bine şi de rău, de dinspre sudul coborârii până/ unde încep secund ...
Trecutul Ultimului Viitor (XX)
Luni, 19 Ianuarie 2026 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Care va să zică... şi dumneata, bădie Rică, eşti contaminat cu Trecutul ultimului Viitor, da? Şi dumneata faci parte din Pleiada celor care şi-au azvârlit orologiile la Gunoaiele Omenirii, da? Şi dumneata mă-ntâmpini cu tirul Metaforelor grele, de parcă ai ştiut că-l scot pe Papugiu la plimbare în Parcul care atinge strada cu acelaşi nume şi pe care locuieşti tocmai de când erai „mai tânăr şi la trup curat”, vorba frumoasă şi adevărată a lui Don Cezar Ivănescu... ...
AMENDĂ (contra/stat de plată... pentru poetul Panait Căpățână)
Luni, 19 Ianuarie 2026 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Un fel de silă îmi apasă pe-nflăcărare şi pe frână, îmi pune x pătrat pe clanţă, apă în vin şi beţe-n roate, un fel de mălură îmi strică entuziasmul şi mă face să strig din fundul resemnării: totu-i zadar, aiurea-s toate! Un balamuc indescriptibil cu alde strâmbă cruce-n frunte, cu amăgiri de rai, pe care nimeni nu poate să le creadă, când minciunirea se ridică la rang de ţară şi de lege, harababura-i generală şi uniform accelerată! Ce să pricep când furt ...
