Cei 17 ani de acasă

Miercuri, 16 Aprilie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Uite o idee care, cel mai probabil, o să mă facă mai puţin populară în rândul părinţilor - care au cea mai grea meserie de pe pământ, aceea de a crea oameni: educaţia de acasă nu se opreşte la cei şapte ani, care de fapt sunt şase încă de când aveam eu vârsta asta, adică de prin secolul trecut (de fapt, chiar mileniul trecut, da, blestemul generaţiei X, ce să facem?!). Nu de puţine ori am auzit, de la oameni mai deştepţi şi mai şcoliţi decât mine într-ale psiholog ...
Parlamentul European a adoptat un regulament strict care interzice substanțele toxice în jucării, relatează Digi24. Produsele comercializate în Uniunea Europeană vor trebui să respecte norme riguroase de trasabilitate, să fie însoțite de un certificat digital și să fie supuse unor controale stricte, inclusiv la momentul importului. Traseul jucăriilor va putea fi urmărit cu ajutorul unui cod QR, iar autoritățile vor putea detecta rapid dacă produsele conțin substanțe nocive și ...
Chiar dacă nu s-a bucurat de prezența unor înalte oficialități locale și centrale, cea mai importantă competiție naţională de karate tradiţional a copiilor, găzduită de orașul Galați, s-a constituit într-o reușită deplină. Campionatul Naţional de Karate Tradițional a reunit la startul competiției găzduite de Sala Sporturilor “Dunărea” peste 500 de copii din întreaga țară. Au participat copii cu vârste cuprinse între 6 şi 13 ani, proveniți în principal din Clu ...

Steaua - CSM Arcada, al doilea meci al disputei pentru locul 5

Vineri, 11 Aprilie 2025 18:45 | Publicat în SPORT
VOLEI. Sâmbătă continuă duelul dintre Steaua și CSM Arcada Galaţi, echipe care ani de zile s-au numărat printre fruntașele campionatului. De data aceasta, miza este locul al cincilea și participarea în cupele europene. Primul meci al seriei a fost adjudecat de gălățeni, cu scorul de 3-1. Acum este nevoie de o a doua victorie pentru încheierea socotelilor. Cu acest gând au plecat jucătorii gălățeni spre Capitală, vineri dimineață. Seara a avut loc antrenamentul oficial pentr ...

S-a redeschis Parcul de Aventură de la Gârboavele

Vineri, 11 Aprilie 2025 12:30 | Publicat în UNDE MERGEM
Vineri, 11 aprilie, s-a redeschis Parcul de Aventură ”EscapeLand” din Pădurea Gârboavele. Pe lângă cele 15 trasee de cățărare și două tiroliene deja existente, Parcul de Aventură va fi extins, în cursul acestui an, cu un bob suspendat cu lungimea de peste 900 metri (două piste cu o lungime totală de 1,5 km), o sanie suspendată pe pernă magnetică, cu grad de dificultate foarte mare şi viteze de 40-50 km/h, noi piste de biciclete, locuri de joacă pentru copii și noi spați ...

Ateliere creative la Grădiniţa „Motanul încălţat”

Vineri, 11 Aprilie 2025 11:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Sâmbătă, 12 aprilie, Grădinița "Motanul încălţat" din Galaţi așteaptă părinții si copiii din apropiere la sediul său din strada Brăilei nr. 205, la parterul blocului A5, între orele 10,00 şi 12,00, să participe la ateliere creative, să întâlnească personaje Disney şi să li se facă pictură pe față. După cum am aflat de la doamna directoare a instituţiei de învăţământ, prof. Mirela Badiu, grădiniţa are săli spațioase de grupă, dotate cu mobilier şi echipam ...
Galațiul are din nou motive de mândrie! Școala de dans „Urban Beat” scrie o nouă filă de succes în palmaresul său, după ce două dintre trupele sale au fost selectate să participe la etapa mondială a concursului "Dance Star", una dintre cele mai prestigioase competiții internaționale de dans. Evenimentul va avea loc între 20 și 25 mai 2025, în Croația, iar Urban Beat va reprezenta cu onoare România. Performanța este cu atât mai remarcabilă cu cât gălăţenii s-au calif ...
* Empatică. „Andreea Bălan, în juriul «Vedeta familiei»”, ne hazardam să anunțăm în ediția de duminică, 30 martie 2025 a rubricii „Tv mania”. Recunoscusem cadrul în care vedeta și-a făcut câteva fotografii și am îndrăznit să lansăm această veste. Iată că, la doar câteva zile distanță, televiziunea publică anunță oficial surpriza noului sezon al emisiunii „Vedeta familiei”: întărirea echipei juriului cu un nume greu din showbizul românesc: Andreea Băl ...
Sâmbătă, 29 martie, de la ora 9.00, Școala Gimnazială nr. 22 Galați va deschide larg porțile pentru a primi oaspeți. Nu este vorba despre vreo adunare a cadrelor didactice sau despre o activitate de weekend, ci despre muzică și copii talentați din oraș, elevi din clasele primare la unitățile de învățământ gălățene. Festivalul-concurs de muzică pentru copii „Vocile primăverii”, a ajuns la ediția a IV-a, propune și această dată să descopere și să pună în valoa ...

Ai, n-ai buletin, Poliția te vrea!

Marți, 25 Martie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
De un număr apreciabil de ani, din cei 203 pe care îi împlinește astăzi, Poliția Română încearcă tot felul de metode de promovare a meseriei, pentru a atrage din mulțimea de juniori mici și foarte mici potențiali viitori angajați. Pentru că, oricât nu le place unora să recunoască, poliția trebuie să fie o forță, o necesitate și un element de siguranță în societate. Așa a fost gândită, iar generațiile care se schimbă trebuie să îi asigure continuitatea. La vremur ...
Pagina 2 din 21