Anca Melinte

Anca Melinte

PSD Galaţi, gata să participe la desemnarea candidatului la prezidenţiale

Duminică, 28 Iulie 2024 17:03 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Delegația PSD Galaţi, la Congresul de la București, în cadrul căruia va fi desemnat candidatul social-democraţilor la alegerile prezidențiale, a fost stabilită. Pe lista celor care îi vor reprezenta pe social-democraţii gălăţeni la evenimentul din luna august se află liderul PSD Galaţi, eurodeputatul Dan Nica, preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Fotea, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, dar şi parlamentarii şi primarii (re)aleşi. Delegaţia a fost stabilit ...

Torţa olimpică purtată de Alex Dan Dumitru, expusă la Tecuci

Luni, 29 Iulie 2024 07:30 | Publicat în Regional
„Torța olimpică 2012”, care aparţine tecuceanului Alex Dan Dumitru, poate fi admirată, timp de o lună, la Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci. Vernisajul acestei micro-expoziţii a avut loc sâmbătă, 27 iulie 2024. Participanţii la eveniment au avut ocazia să afle istoria jocurilor olimpice prezentată de muzeograf dr. Paul Ciobotaru, dar și povestea tecuceanului Alex Dan Dumitru. Dumitru a fost ales purtător al Flăcării Olimpice în 2012, de către Lloyds Bank, cel de-a ...

Victor Paul Dobre, despre soarta PNL Galaţi: „Avem nevoie de oamenii de valoare care s-au îndepărtat"

Duminică, 28 Iulie 2024 19:00 | Publicat în INTERVIURI
În muțenia asurzitoare a conducerii PNL Galaţi, am încercat să găsim răspunsuri cu privire la rezultatele lamentabile obţinute de liberalii gălăţeni la alegerile locale şi soluţii de redresare a organizaţiei judeţene, de la unul dintre liderii de cursă lungă ai liberalismului local – Victor Paul Dobre. Membru PNL din 1991, Victor Paul Dobre a fost preşedintele organizaţiei municipale PNL Galaţi (1993-1998), apoi preşedinte al organizaţiei judeţene PNL (1998-2017), iar di ...

Chapeau bas, Paris! Ceremonie murată-n ploaie

Duminică, 28 Iulie 2024 20:30 | Publicat în TV MANIA
* Festivité! „Doamne, ţi-au încurcat îngerii robinetele! La NOI trebuia să dai ploaie, că de-aia umblăm cu icoanele pe câmp! Nu peste bieţii francezi, că i-ai murat de-a dreptul sub potopul olimpic!”, gândeam cu păcat, urmărind spectaculoasa ceremonie care a deschis Jocurile Olimpice. La TVR 1. Proastă alegere! Abia ce cântase lugubru, de la fereastra Conciergerie, Maria Antoaneta, ţinându-şi căpăţâna decapitată: „Ah, ça ira, ça ira, ça ira/ Les aristocrates, on l ...

Cum scăpați de o zi proastă?

Vineri, 26 Iulie 2024 21:00 | Publicat în TV MANIA
* Sugestii. Mă așez într-un colț și stau liniștit până trece, că doar nu m-o ține o veșnicie! Pardon, cred că am încurcat răspunsurile! Și soluția de mai sus avea legătură cu cheful de muncă. Dar ar merge și în cazul unei zile proaste, dacă analizez răspunsurile vedetelor la un sondaj difuzat la „Vorbește lumea”, pe Pro Tv. Iată cele mai interesante soluții la întrebarea: „Cum treci peste o zi proastă?”. „Sunt foarte pragmatic! N-am timp să pierd timp, pent ...

Săptămâna viitoare, soarta PNL Galaţi, judecată la rece de Victor Paul Dobre

Vineri, 26 Iulie 2024 08:49 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Ce înseamnă onoarea și mai cu seamă DEMISIA de onoare pentru un lider politic? Este PACT pentru Galați noul PNL Galați? Cine ar trebui sa răspundă pentru "performanța" lamentabilă de la alegerile locale a liberalilor gălățeni? De unde ar trebui să vină schimbarea în PNL Galați? Cine va da noul președinte al României? Sunt doar câteva dintre întrebările la care ne va răspunde, într-un interviu acordat în exclusivitate, liderul național al seniorilor liberali, Victor Paul ...

El - antreprenor de videochat, ea - tehnician de unghii

Joi, 25 Iulie 2024 21:00 | Publicat în TV MANIA
* Nomenclator. Iertare dacă sună maliţios! Admit că-s mai învechită pentru nomenclatorul actual al meseriilor de succes. „Eu sunt tehnician de unghii”, s-a prezentat Simona, cea mai nouă concurentă de pe „Insula Iubirii”. Ştiu câtă muncă, răbdare, talent şi atenţie la detalii necesită noile manichiuri, cât praf de unghii şi de gel înghit profesioniştii care le realizează. „Eu sunt antreprenor, reprofilat spre domeniul de videochat. Am făcut şi eu în trecut, na!, ...

Suprafeţe cu construcţii ilegale ar urma să fie scoase la licitaţie. Zeci de vânzări de terenuri, supuse la votul aleşilor locali

Miercuri, 24 Iulie 2024 20:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Nu mai puţin de 29 de proiecte de hotărâre privind vânzarea unor terenuri proprietate privată a municipiului Galaţi se află pe ordinea de zi a şedinţei ordinare de joi, 25 iulie 2024, a Consiliului Local şi ar urma să fie supuse votului aleşilor. Interesant este că, după cum am descoperit noi, şapte suprafeţe sunt ocupate de construcţii edificate fără forme legale, iar în cazul lor se propune vânzarea prin licitaţie publică. Cu o ordine de zi bogată – aproape 70 de pro ...

De la Paris, cu dragoste... de sport, la TVR

Miercuri, 24 Iulie 2024 21:00 | Publicat în TV MANIA
* Transmisiuni. Ceremonia de deschidere a celui mai mare eveniment sportiv al planetei, Jocurile Olimpice, programată vineri, 26 iulie, ora 20,30, va putea fi urmărită în direct la TVR 1 şi TVR Sport! Iar din 26 iulie şi până pe 11 august, timp de peste două săptămâni, televiziunea publică - official broadcaster Paris 2024 - va asigura, potrivit unui comunicat de presă, 280 ore de transmisiuni directe de la Jocurile Olimpice, pe patru dintre posturile sale - TVR Sport, TVR 1, TVR 2 ...

Cu cât vor fi premiați campionii de 10 ai Evaluării și Bacalaureatului

Marți, 23 Iulie 2024 18:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Ca în fiecare an, elevii care au obținut, în această sesiune de examene care tocmai s-a încheiat, media generală 10 la Evaluarea Națională și la Bacalaureat vor fi premiați cu bani. Un proiect de hotărâre în acest sens a ajuns pe masa aleșilor locali și urmează a fi votat joi, la ședința ordinară a Consiliului Local. Proiectul prevede premierea cu câte 2.000 lei a fiecărui elev cu media 10 la Evaluarea Națională. Va fi recompensată cu această sumă Priscila Betuela Profi ...
Pagina 16 din 1625