Prietenia, mai importantă decât banii

Vineri, 24 Aprilie 2020 00:00 | Publicat în TV MANIA
Unii cu banii, alţii cu fanii. Cam asta se poate spune despre finala emisiunii „Asia Express”. Cele două echipe, Răzvan Fodor şi Sorin Bontea, respectiv, Speak şi Ştefania, au trecut prin mai multe probe, toate pline de suspans. La final, Răzvan şi Sorin au fost cei care au reuşit să bată gongul şi să câştige marele premiu de 30.000 de euro. Deşi au pierdut în faţa celor doi, Speak şi Ştefania şi-au găsit puterea să îi felicite. „Chiar dacă nu am câştigat trofeul ...

Bani europeni pentru spitalele COVID-19

Marți, 21 Aprilie 2020 10:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Ministerul Fondurilor Europene a anunţat, luni, că angajaţii instituţiei vor ajuta managerii spitalelor din reţeaua COVID-19 să acceseze mai rapid finanţările, oferind sprijin informatic la faţa locului şi în sistem videoconferinţă, iar spitalele pot deconta cheltuielile eligibile începând cu 1 februarie, valoarea maximă a fiecărui proiect fiind de 45 milioane de euro. "Pentru facilitarea accesării cât mai rapide a celor 350 milioane de euro puse la dispoziţia spitalelor din ...
Peste 127,13 milioane de lei pentru funcţionarea oraşului şi doar 17,55 milioane de lei pentru dezvoltare, acesta ar fi bilanţul cheltuielilor din bugetul local pe primul trimestru al anului 2020. Sumele sunt cuprinse în proiectul de hotărâre privind contul de execuţie al bugetului local de venituri şi cheltuieli al municipiului Galaţi pe trimestrul întâi al anului 2020, ajuns la comisiile Consiliului Local. Potrivit raportului de specialitate, „cheltuielile bugetului de funcţion ...

Bani mai puțini pentru olimpici

Marți, 14 Aprilie 2020 10:15 | Publicat în SPORT
Comitetul Executiv al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR) a decis mai multe măsuri, între care şi susţinerea financiară pe toată perioada până la JO din 2021 a celor 59 de sportivi deja calificaţi, dar în cuantum diminuat pe perioada stării de urgenţă. În conformitate cu hotărârile Comitetului International Olimpici (CIO) şi cu noile măsuri adoptate de către grupul de lucru al forului internaţional privind principiile sistemului de calificare pentru Jocurile Olimpic ...
"Măsoară de două ori și taie o singură dată!", așa sună un proverb aplicat de autorități în plină pandemie, cu privire la actul normativ de amânare a plății ratelor la creditele bancare (inclusiv contracte de leasing). Deși, dacă ar fi să ne gândim mai bine, a cam fost taman... invers. Ordonanța a fost publicată, în fine, în Monitorul Oficial, mai așteptăm doar normele de aplicare. Totuși, deja se pot face câteva considerații. Mai întâi, s-ar impune explicitarea si ...
În ședința extraordinară on-line a Consiliului Județean (CJ) Galați de joi, 9 aprilie, a avut loc o nouă alocare de fonduri în zona sanitară. Este vorba despre 668.000 de lei distribuiți către Spitalul de Boli Infecțioase, din care 468.000 de lei pentru zece lămpi germicide și un container frigorific, cât și pentru completarea aparatului PCR Real-Time cu linie pentru testarea COVID-19 (hote, centrifugă, extractor automat pentru acizi şi alte echipamente). "Fără acestea, apara ...

Mai întâi sediu pentru Primărie, pe urmă centru medical

Miercuri, 08 Aprilie 2020 08:00 | Publicat în SATUL
După contractul în valoare de 12.344.015,68 de lei fără TVA, atribuit la începutul lunii februarie 2020, pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de construire a unui impunător sediu pentru Primărie, comuna Nicoreşti derulează acum o licitaţie pentru construcţia unui centru medical în localitate. Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, valoarea estimată a contractului este de 2.921.775 de lei fără TVA, ofertele sunt aşteptate până pe 22 aprilie, iar ...
Vârful tensiunilor generate de criza COVID-19 în domeniul monetar, bancar şi financiar a fost depăşit şi în prezent nu se manifestă blocaje în asigurarea cererii de numerar în lei, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu."Dacă în perioada 11-20 martie 2020 retragerile de numerar, de la BNR, ale instituţiilor de credit, pentru a acoperi cererea populaţiei şi a întreprinderilor, au atins nivelul record de 4,4 miliarde de lei (de două ori mai mult decât în decembrie 2019, pe ...
Gest fără precedent al companiei publice Apă Canal SA! Potrivit surselor noastre, operatorul public de apă şi canalizare se pregăteşte să îşi doneze profitul pe anul 2019 spitalelor gălăţene. Mesajul consiliului de administraţie al societăţii, întrunit în şedinţă de urgenţă, a fost unul cât se poate de simplu: dacă tot nu putem asigura apă potabilă şi canalizare tuturor locuitorilor municipiului Galaţi, cu atât mai puţin celor din judeţ, măcar putem face un gest ...

Bugetarii de lux ai Galaţiului îşi donează salariile

Miercuri, 01 Aprilie 2020 00:01 | Publicat în MAGAZIN
Bugetarii din eşaloanele unu şi doi ale administraţiei locale şi ale societăţilor edilitare renunţă la salariile pe luna martie. Gestul ar urma să fie făcut şi de parlamentari, magistraţi, şefi de instituţii şi servicii deconentrate, dar şi de universitarii de la „Dunărea de Jos”. Banii pe care ar fi urmat să-i încaseze vor fi direcţionaţi către achiziţia de materiale de protecţie, substanţe dezinfectante, pentru medicamente şi aparatură medicală. Gestul primarul ...
Pagina 5 din 206