Vizele SUA pentru români, pe agenda Parlamentului European

Miercuri, 21 Octombrie 2020 07:00 | Publicat în DIASPORA
Europarlamentarul gălăţean Dan Nica a solicitat Comisiei Europene să acționeze pentru eliminarea mecanismului de vize impus în prezent de Statele Unite românilor, bulgarilor, croaților și ciprioților și pentru renunțarea la tratamentul discriminator aplicat statelor membre UE."Comisia Europeană are, de șase ani, obligația legală să emită un act legislativ prin care să impună, pe bază de reciprocitate, vize pentru cetățenii americani. Este o tergiversare inadmisibilă, pe c ...
Notăm cu oarecare întârziere apariția la Chișinău, anul trecut, a unei cărți mai puțin obișnuite: „Enciclopedia scriitorilor români contemporani de pretutindeni (în propria lor viziune).” Autorii lucrării - academician Mihai Cimpoi și scriitorul Traian Vasilcău - anunță că acest dicționar găzduiește 1.146 de nume, autori trăitori în numeroase țări: România, Republica Moldova, Ucraina, Rusia, Serbia, Elveția, Irlanda, Spania, Leton ...

Românii au făcut ghiozdanul și de la distanță

Vineri, 25 Septembrie 2020 07:30 | Publicat în ECONOMIE
TransferGo, compania de transferuri online internaționale rapide de bani, a anunțat o creștere substanțială a numărului de transferuri de bani, precum și a valorii acestora, între românii din diaspora și cei din țară, datorată începerii noului an școlar. ”Creșterea de aproximativ 25% este înregistrată în septembrie în comparație cu lunile de vară, fiind deja o tradiție anuală ca, de la sfârșitul lunii august, românii care muncesc în afara țării să „facă ghiozd ...

Românii din Diaspora ar trebui să voteze prin corespondenţă

Joi, 17 Septembrie 2020 11:00 | Publicat în DIASPORA
Pandemia dă peste cap votul la parlamentare din Diaspora. Autoritatea Electorală Permanentă a modificat regulile și românii din străinătate au la dispoziţie o lună în plus pentru votul prin corespondenţă. S-ar putea chiar ca în unele ţări să nu se poată organiza secţii de votare, cum ar fi în Marea Britanie sau Belgia, unde trebuie limitat şi numărul de persoane care pot participa la un eveniment public. Premierul Ludovic Orban spune că Guvernul va porni o campanie pentru a ...

Românii respiră cel mai nociv aer din Europa

Miercuri, 16 Septembrie 2020 00:02 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Fiecare al optulea deces survenit pe teritoriul Uniunii Europene ar avea legătură cu poluarea mediului înconjurător, susține un studiu citat de dw.com. Cea mai gravă ar fi situația din România. Totuși, avem parte și de o ușoară consolare: înainte era și mai rău. Peste 400.000 de persoane mor anual în Uniunea Europeană ca urmare a poluării aerului. Acesta este rezultatul unui raport prezentat la Copenhaga de Agenția Europeană de Mediu. În document sunt analizate date privind ...

51 de români candidează în Italia

Vineri, 04 Septembrie 2020 04:00 | Publicat în DIASPORA
Autoritatea Electorală Permanentă informează că 51 de cetățeni români, rezidenți în Italia, au solicitat și au primit adeverințele necesare pentru a-și putea înscrie candidatura la alegerile locale din această țară. Adeverințele atestă faptul că solicitanții nu au nicio interdicție în ceea ce privește exercitarea drepturilor electorale și nici nu se află sub incidența unei hotărâri judecătorești definitive prin care să fi fost condamnați la pierderea drepturilor e ...
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, ministrul Bogdan Aurescu a discutat, sâmbătă, 29 august 2020, la telefon, cu omologul său ungar Péter Szijjártó, cerând clarificări legate de informațiile apărute în spațiul public referitoare la adoptarea în perioada următoare de noi măsuri restrictive pentru gestionarea epidemiei. Aurescu i-a cerut omologului său informații privind conținutul exact al măsurilor vizate, insistând asupra luării în considerare a impactului acestora ...

Doi deținuți români au salvat o tânără de la înec

Miercuri, 26 August 2020 12:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Zilele trecute, în timp ce se aflau la muncă, doi deţinuţi ai penitenciarului Porto Azzurro, de origine română în vârstă de 37 şi 44 de ani nu au ezitat să se arunce în valuri pentru a salva o tânără turistă aflată în pericol de înec. Fata, împreună cu familia ei, era cazată la hotelul gestionat de asociaţia pentru care lucrează românii. Conaţionalii noştri sunt deţinuţi în penitenciarul Porto Azzurro dar beneficiază de posibilitatea de a lucra pe timpul zilei. ...
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat, vineri, extrădarea în SUA a doi români. Primul dintre aceştia conducea o reţea de trafic de persoane în România, SUA şi Mexic. Al doilea era hacker şi acţiona la New York. "Asistăm la un act ce ţine de extrădarea a doi cetăţeni capturaţi în România de forţele speciale ale Ministerului Afacerilor Interne, care au comis infracţiuni internaţionale. Este vorba despre un cetăţean din vârful unei reţele de trafic de persoane, în ...

Gălăţenii, interzişi în Belgia

Duminică, 02 August 2020 11:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Locuitorii din 24 de judeţe din România sunt plasaţi, începând de sâmbătă, 1 august 2020, în „Zona Roşie”, de autorităţile belgiene. Carantina şi testarea vor fi obligatorii pentru persoanele care provin din aceste judeţe şi care vor să călătorească în Belgia, transmite Ministerul Afacerilor Externe (MAE) belgian. Astfel, începând de sâmbătă, Centrul (Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu), Sud-Estul (Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea, Vrancea), ...
Pagina 7 din 32