Programul manifestărilor de Sfântul Andrei

Vineri, 24 Noiembrie 2023 10:30 | Publicat în EVENIMENT
În fiecare an, sărbătorile închinate ocrotitorului spiritual al oraşului Galaţi şi al Arhiepiscopiei Dunării de Jos - Sfântul Apostol Andrei, încreştinătorul poporului român şi protector ceresc al Sfintei noastre Biserici Ortodoxe strămoşeşti, reprezintă un prilej de mare bucurie pentru toţi slujitorii şi credincioşii Eparhiei Dunării de Jos. Anul acesta se împlinesc 31 de ani de când Sfântul Apostol Andrei a fost chemat ca ocrotitor spiritual al oraşului Galaţi şi a ...

Zi de sărbătoare la Biserica "Vovidenia"

Joi, 23 Noiembrie 2023 06:37 | Publicat în SOCIETATE
La Galaţi, în fiecare an, sărbătoarea "Intrării în biserică a Maicii Domnului" constituie o parte importantă a manifestărilor spirituale organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos în luna dedicată Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al oraşului. În zi de praznic, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie în istorica Biserică "Vovidenia", din centrul Galaţiului. La slujba săvârşită cu prilejul hramului de ier ...

Ziua Porților Deschise la Colegiul "Mihail Kogălniceanu"

Miercuri, 08 Noiembrie 2023 07:06 | Publicat în EDUCAŢIE
Colegiul Național "Mihail Kogălniceanu" va îmbrăca, miercuri, 8 noiembrie 2023, straie de sărbătoare, cu ocazia celebrării a 145 de ani de construcții spirituale, proiecte și performanță, moment simbolic celebrat prin derularea unor activități și proiecte. "Știința, literatura, competițiile sportive sau intelectuale, activitățile practice, utile pentru tineri, sunt semnele interesului pentru a lărgi orizontul cunoașterii și a încuraja dialogul cultural. În acest context, ...
La inițiativa Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie a Universității ”Dunărea de Jos”, a Garnizoanei Galați și a Asociației Culturale "Tomis" - filiala Galați, curtea interioară a Campusului Științei a fost transformată într-un spațiu în care Ziua Armatei Române a fost marcată într-o manieră interactivă, în care s-au regăsit deopotrivă tradiția istorică și formele moderne care definesc în prezent activitatea militară. În "câmpul de operațiuni" al medi ...
Zeci de mii de credincioși au participat sâmbătă, 14 octombrie, la Iași, la ceremonia Sfintei Liturghii oficiată la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei cu prilejul sărbătorii hramului Sfintei Cuvioase Parascheva. Ceremonialul a fost oficiat de un sobor de preoţi, episcopi şi arhiepiscopi având în frunte pe mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Teofan. La slujba de la hramul Catedralei Mitropolitane din Iaşi au participat 21 de ierarhi din România şi din străinătate. Printre înal ...

Gălățenii nu s-au mai dat în stambă în ultima minivacanță

Sâmbătă, 19 August 2023 16:11 | Publicat în SOCIETATE
Fie au fost plecați, fie s-au mai potolit ori pur și simplu nu le-au ieșit în cale forțelor de ordine, gălățenii care au rămas să își petreacă acasă minivacanța de Sf. Maria nu și-au mai dat în petec la fel ca în alți ani sau la alte sărbători. Cel puțin așa reiese din raportul Jandarmeriei, care a fost mobilizată în toate locurile unde s-au înregistrat aglomerări mari de persoane și care nu a dat amenzi al căror cuantum total să fi depășit 4.000 de lei."Peste 150 ...
Marți, 15 august, de Sf. Maria Mare, mii de gălățeni au participat la ceremoniile organizate cu ocazia Zilei Marinei. Faleza Dunării a fost arhiplină, semn că la Galați "rădăcinile" marinărești ale Dunării sunt încă solide, în ciuda vitregiilor de tot felul. Ziua Marinei are o încărcătura sufletească specială pentru gălățeni, iar acesta este motivul pentru care mulți dintre ei au dorit să aducă un omagiu celor care au străbătut de-a lungul timpului, în vremuri de p ...

Târg de Sfânta Mărie la Galați

Miercuri, 09 August 2023 09:41 | Publicat în EVENIMENT
Între 10 și 15 august 2023 va avea loc, la Galați, Târgul Tradițional de Sfânta Mărie. Potrivit organizatorilor, târgul se va desfășura pe Faleza Inferioară a Dunării, evenimentul beneficiind de sprijinul Primăriei Municipiului Galați și al unor parteneri locali.Târgul Tradițional de Sfânta Mărie este îndrăgit de locuitorii din Galați și a devenit un punct de întâlnire pentru toți iubitorii de meșteșuguri tradiționale, gastronomie autentică și divertisment de ca ...
Pagina 3 din 3