Primarul Ionuț Pucheanu și directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, Luminița Mihailov, au semnat, ieri, două contracte de finanțare europeană, în valoare de aproximativ patru milioane de euro, pentru modernizarea și reabilitarea Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” și a Colegiului Tehnic „Traian Vuia”.   Conform Primăriei Galaţi, proiectul pentru Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”, de peste două milioane de euro, vizează reabilitarea, moderniz ...

Peste 240 milioane de euro, contracte semnate prin POR

Miercuri, 27 Noiembrie 2019 11:00 | Publicat în ECONOMIE
Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 reprezintă unul din cele opt programe prin care România accesează Fondurile Europene Structurale și de Investiții (FESI). POR are în total o alocare estimată de 8,25 miliarde de euro, din care 6,7 miliarde de euro reprezintă sprijinul Uniunii Europene, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională. Valoarea fondurilor alocate prin POR reprezintă 21,5% din totalul fondurilor europene alocate României în perioada de programare 2014 - ...
Graţie parteneriatului cu Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), Galaţiul va avea zece tramvaie noi, achiziţionate cu fonduri europene, tramvaie mai mult decât necesare pentru cele trei trasee de transport care au mai rămas în oraş. În cadrul licitaţiei lansate de minister, cele zece tramvaie cuvenite Galaţiului fac parte dintr-un lot de 40 de asemenea mijloace de transport, din care zece vor ajunge la Brăila, iar 20 la Ploieşti. Pentru că, în aces ...

Apeluri de proiecte lansate în cadrul POR 2014-2020

Vineri, 22 Iunie 2018 05:00 | Publicat în EVENIMENT
Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Regional 2014 – 2020, a organizat ieri, la sediul CJ Galaţi, un seminar de informare cu privire la  apelurile de proiecte lansate în cadrul POR 2014-2020: Axa prioritară 13: „Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii, Prioritatea de investiții 9B, Obiectivul specific 13.1 Îmbunătățirea calității vieții populației în orașele mici și mijlocii din România ...
Primăria municipiului Galaţi va trebui să execute, cu bani de la bugetul local şi/ sau din împrumut, mai multe lucrări necesare în proiectul, mult mai amplu, de extindere şi modernizare a Drumului de Centură, care va fi realizat cu finanţare europeană, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Galaţi. La recenta şedinţă ordinară aleşii locali şi-au dat votul pentru aprobarea documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiect ...

Apel de proiecte în infrastructura de TURISM

Vineri, 18 August 2017 14:00 | Publicat în ECONOMIE
Versiunea finală a Ghidului Solicitantului pentru apelurile de proiecte privind diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului, apel dedicat sprijinirii Strategiei Uniunii Europene pentru regiunea Dunării (SUERD), în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020, a fost aprobată, informează ADR Sud-Est. Depunerea  proiectelor se va face între 11 septembrie 2017 şi 11 ianuarie 2018. ...

Apeluri de proiecte în cadrul POR, lansate la Galaţi

Miercuri, 25 Ianuarie 2017 06:00 | Publicat în ECONOMIE
Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est organizează, joi, 26 ianuarie, ora 11,00, la Galaţi, în Sala mare a Consiliului Judeţului din str. Eroilor nr.7 B, o informare privind două apeluri de proiecte lansate în cadrul POR 2014-2020. Primul apel este în cadrul Axei prioritare 3 - Sprijinirea  tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiţii 3.1 - Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a energiei şi a utilizării energie ...
* Investiţia de pe Centură, în valoare de 7,1 milioane de lei, bate pasul pe loc din cauză că pânza freatică este mai sus decât se credea iniţial Un panou căzut în cap, o zonă împrejmuită pe care nu s-a mai clintit nimic de aproape jumătate de an, iar în fundal o amenajare de şantier a societăţii Vega ’93, aşa arată Parcarea de Tiruri de pe Drumul de Centură. Cine are curiozitatea, poate citi pe panoul care se mai ţine doar într-o rână că aici este o investiţie d ...
Dacă printr-o minune, cei 115 stâlpi, amplasaţi din cinci în cinci metri, prevăzuţi cu 250 de corpuri de iluminat, “plantaţi” în Parcul Rizer s-ar transforma în copaci, atunci Galaţiul s-ar îmbogăţi cu un crânguleţ de toată frumuseţea. Aceasta este prima impresie pe care o lasă noul parc Rizer, a cărui modernizare se apropie de final. Plecând, însă, de la ideea că, în septembrie 2011, când SC Pallegrini SRL a demarat lucrările de reamenajare, sistemul de iluminat al ...
Dragi şoferi, când înjuraţi în barbă şi vi se pare că aţi prins toate semafoarele de pe Brăilei pe culoarea roşie, e imposibil să nu vă amintiţi de câte ori autorităţile au promis că vor introduce în Galaţi unda verde. Adică un sistem inteligent de management al traficului. Ei bine, răbdare! Implementarea acestui sistem este inclusă pe lista de rezervă cu proiectele incluse în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) a municipiului Galaţi, propuse pentru finanţare ...
Pagina 4 din 4