Din cauza vremii nefavorabile, mai multe cabluri electrice au fost smulse, iar o cutie de distribuţie a fost avariată. Astfel, timp de aproape o zi, de luni de la prânz şi până marţi, în jurul orei 11,00, cei care locuiesc în preajma stadionului din Iveşti nu au avut curent electric, neputând, astfel, să îşi folosească frigiderele sau instalaţiile de încălzire a apei, în speţă boilerele sau centralele termice. "Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice Galați a înregi ...

Galaţiul are potenţial eolian, dar nimeni nu investeşte

Vineri, 14 August 2015 11:00 | Publicat în ECONOMIE
Dacă până în 2013 se vorbea aproape în fiecare an de câte o nouă investiţie în parcuri eoliene din judeţul Galaţi, în 2015 nimeni nu mai vrea să bage bani în acest tip de proiecte. Judeţul nostru avea, în 2012, în jur de 30 de proiecte eoliene în faza de discuţie, multe dintre ele fiind deja finalizate şi funcţionale, mai ales în partea de nord a judeţului. Astfel, pe drumul spre Tg. Bujor gălăţenii au ocazia să vadă aceste invenţii care pot asigura alimentarea cu en ...
Marţi, sediul AJOFM Galaţi, de pe strada Domnească numărul 191 va rămâne fără energie electrică pentru câteva ore bune. "Aducem la cunoştinţă faptul că marţi 11.08.2015, între orele 07.30-16.30, din cauza unor lucrări efectuate de Filiala de Distribuţie a Energiei Electrice Muntenia Nord SA – Sucursala de Distribuţie Galaţi, furnizarea energiei electrice va fi întreruptă pentru locaţia în care îşi desfăşoară activitatea A.J.O.F.M. Galaţi, str. Domneasca nr. 191 ...
UPDATE, 31.07.2015, ora 12,00/ Groapa care a încurcat traficul aproape toată ziua de joi, în dreptul fostului cinematograf Ţiglina, a fost acoperită în timp record. Chiar dacă termenul final de execuţie era vineri dimineaţa, joi seara se putea circula în condiţii normale, iar orice semn al craterului care fusese săpat de echipele de la Apă Canal, care încercau să remedieze defecţiunea la conducta magistrală DN 800, dispăruse. Reamintim că, miercuri, o conductă a societă ...

RĂZBOI surd între un GĂLĂŢEAN şi ELECTRICA

Marți, 28 Iulie 2015 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Sandu Drăguşin este un gălăţean, originar din satul Cuza Vodă, care de luni bune se „luptă” cu reprezentanţii Sucursalei de Distribuţie a Energiei Electrice (SDEE), filiala Galaţi, pentru o diminuare a costurilor necesare pentru obţinerea Avizului Tehnic de Racordare.  Însă povestea nu începe aici. Pe imobilul deţinut în Cuza Vodă, moştenit de la tatăl său, domnul Sandu Drăguşin a avut restanţe la plata facturii pentru energia electrică, motiv pentru care curentul i ...
Care sunt condiţiile şi în cât timp se poate obţine avizul de racordare * Ce înseamnă să-ţi instalezi un contor individual * Când şi cum poţi solicita intervenţia unui electrician pentru reparaţii în gospodărie Gălăţenii care vor să se racordeze la reţeaua electrică trebuie să ştie că pentru aceasta sunt necesare mai multe acte şi că trebuie parcurse mai multe etape. În primul rând, Electrica Galaţi îi transmite solicitantului informaţii gratuite privind condi ...
Cu siguranţă, locuitorii oraşului Galaţi au devenit familiarizaţi cu micile cioturi de ţevi ieşite din pământ, toate având o explicaţie de necontestat. Dar mă întreb cum de s-a aprobat o astfel de decizie de către cei în măsură să dea undă verde prin oraş! Şi aici mă refer la ţevile cu pricina, care sunt pe trotuar. Pe lângă faptul că avem nişte trotuare inestetice, "ornamentele" stradale la care fac referire sunt pericole reale, în cazul în care au fost "poziţ ...
Joi, 21 mai, la Bucureşti, va avea loc o nouă ediţie a simpozionului „Smart Grid - reţele inteligente, reţelele viitorului”. La evenimentul organizat de CNR-CME (Comitetul Naţional Român, parte din Consiliul Mondial al Energiei) se va pune iar în discuţie problema trecerii reţelelor electrice din România la un nivel superior. „Acesta este un concept apărut de ani buni în Occident, această reţea electrică inteligentă. Şi noi, românii, am avut ceva demersuri în această ...
* Electrica avertizează că, dacă oamenii vor apela la mijloace electrice de încălzire, reţeaua de distribuţie a oraşului va ceda Conducerea Electrica Galaţi a avertizat, într-o adresă transmisă Prefecturii, că, în cazul în care furnizarea căldurii în casele gălăţenilor nu se va face prin sistemul centralizat, ca până acum, iar oamenii vor apela la mijloace electrice de încălzire, reţeaua de distribuţie în municipiul Galaţi va ceda! Directorul Cezar Cristian confir ...

PAGUBE uriaşe la ELECTRICA, din cauza HOŢILOR

Vineri, 03 Octombrie 2014 08:00 | Publicat în ECONOMIE
Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice (SDEE) Electrica, filiala Galaţi, a înregistrat pierderi uriaşe ca urmare a furturilor masive ce au loc în judeţ. Astfel, potrivit unor surse oficiale din cadrul companiei, doar în primul semestru al acestui an pagubele sunt cifrate la peste 1,5 milioane de lei. Potrivit aceloraşi surse, cele mai mari probleme s-au înregistrat în zona municipiului Galaţi, cât şi la Smârdan, Nicoreşti, Pechea, Şiviţa, Jorăşti şi Cernicari (Tecuci) ...
Pagina 17 din 22