Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a precizat, luni, la Ploieşti, că lista spitalelor care ar urma să primească finanţare prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) trebuie completată, pentru a se ajunge la un echilibru, în condiţiile în care sunt judeţe cu patru obiective incluse în listă şi judeţe care nu au niciun obiectiv. "Da, dar nu trebuie modificată, trebuie completată (lista spitalelor - n.r.). Este o diferenţă, a modifica înseamnă a scoat ...
În urma publicării articolului "Apelul primarului Galaţiului către asociaţiile de proprietari: Fonduri pentru consolidarea blocurilor cu risc seismic!", am primit din partea gălăţenilor numeroase întrebări privind categoriile de lucrări care ar putea fi executate şi condiţiile de vechime pe care trebuie să le îndeplinească imobilele. Una dintre cele mai frecvente întrebări a vizat rezolvarea problemelor din subsolurile blocurilor. Am solicitat detalii Primăriei Galaţi şi ia ...
Premierul Nicolae Ciucă anunţă că România a cheltuit pentru gestionarea crizei refugiaţilor din Ucraina aproximativ 51 de milioane de lei, conform centralizării făcute împreună cu instituţiile implicate. De asemenea, în urma stabilirii costurilor privind întreţinerea persoanelor refugiate din Ucraina, Guvernul estimează cheltuieli de 208 milioane de lei , sumă care va fi alocată din fondul de rezervă, scrie News.ro. „Un subiect foarte important a fost acela de a identifica t ...

Fonduri de 6,57 milioane de lei pentru activități caritabile

Sâmbătă, 19 Februarie 2022 10:00 | Publicat în APEL UMANITAR
Eparhia Dunării de Jos s-a implicat, în anul 2021, în numeroase activități social-filantropice, cultural-educaţionale şi patrimoniale, grație contribuțiilor în valoare de peste 6,57 milioane de lei, potrivit datelor prezentate în cadrul Adunării Eparhiale din Arhiepiscopia Dunării de Jos. Acțiunile caritabile s-au desfășurat la nivelul tuturor unităților de cult, fie că vorbim de Centrul eparhial, protoieriile, parohiile, mănăstirile, aşezămintele bisericeşti şi asocia ...

Fondurile din PNRR, reduse de creșterea economică

Vineri, 28 Ianuarie 2022 18:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Dan Vîlceanu, ministrul Proiectelor Europene, a anunțat că suma inițială alocată României prin granturile nerambursabile din PNRR (14,2 miliarde de euro, din totalul de 29,2 miliarde de euro) va scădea cu două miliarde de euro, pentru că economia României a avut o performanță mai bună în 2021 decât cea prognozată. "Există în PNRR acest mecanism de ajustare a granturilor luând în calcul variaţia reală a PIB din 2020 şi variaţia agregată 2020/2021. În momentul în care ...

Finanțare aprobată pentru secția ATI de la Boli Infecțioase

Sâmbătă, 15 Ianuarie 2022 08:00 | Publicat în SĂNĂTATE
La Spitalul de Boli Infecțioase "Sf. Cuvioasa Parascheva" va fi creată o secție de Terapie Intensivă modulară, în curtea unității medicale, în cadrul unei investiții cu fonduri europene în valoare de 10,7 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020."După mai bine de un an de evaluări și clarificări la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, a fost semnat contractul de finanțare, astfel încât să de ...

1,5 miliarde de euro, atrase prin POIM

Duminică, 09 Ianuarie 2022 22:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a atras, în 2021, fonduri europene în valoare de 1,5 miliarde de euro, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), a anunţat instituţia, într-un comunicat. "Este o realizare importantă, în condiţiile în care ţinta iniţială a fost de 728 milioane de euro. Vrem ca, în anul 2022, să încasăm de la Comisia Europeană, prin POIM, şi mai mult: 1,8 miliarde de euro. De altfel, am început noul an cu încredere şi m ...
Bugetul de stat pe 2022, care se află în dezbaterea comisiilor din Parlament, include mai multe investiții importante pentru dezvoltarea Galațiului și a acestei regiuni, conform președintelui Consiliului Județean (CJ), Costel Fotea. “Este cel mai mare buget de investiții pentru Galați din ultimele decenii. În urma discuțiilor pe care le-am avut cu ministrul Transporturilor, care a vizitat județul nostru la începutul acestei luni, am reușit să obținem fonduri importante pentru ...

Noi alocări din Fondul de rezervă al Guvernului

Vineri, 10 Decembrie 2021 23:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Guvernul a aprobat vineri alocarea sumei de 476,5 milioane de lei din Fondul de rezervă prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021 pentru 105 unități administrativ-teritoriale din toate județele. Banii sunt inclusiv pentru plata unor datorii legate de serviciile de termoficare. Prin această decizie, 11,5 milioane lei ajung și în județul nostru. Este vorba despre 6,5 milioane lei repartizate UAT Județul Galați și de cinci milioane lei ce revin municipiului Galați. Alte defalcări de ...

România a primit primele fonduri din PNRR

Joi, 02 Decembrie 2021 18:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Comisia Europeană a transferat, joi, României suma de 1,8 miliarde de euro sub formă de prefinanţare, echivalentul a 13% din totalul de granturi alocate ţării noastre în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă (MRR), informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.Plata de prefinanţare va sprijini demararea implementării măsurilor de investiţii şi de reformă cuprinse în Planul de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR). Se preconizează că România va ...
Pagina 3 din 25