* Neglijenţa şi nepăsarea pun sute de oameni în situaţia de a nu putea demonstra cât şi unde au lucrat   „Vă rog să mă sprijiniţi pentru ca prin intermediul ziarului să aflu unde este arhiva fostei Autobaze nr. 5 Pechea, judeţul Galaţi, care aparţine de fosta ITA. Este locul de muncă în care am lucrat alături de alţi 45-50 de oameni, între anii 1976 şi 1981. De câteva luni fac eforturi să dau de un fir, pentru a putea obţine o adeverinţă de salariat şi să-mi co ...
  Pugilistul gălăţean Cristian Ciocan, campion european WBO la categoria grea, a fost ieri în Pechea pentru a-i ajuta pe oamenii cu probleme după inundaţie. Ciocan a sărit în ajutorul oamenilor şi nu s-a sfiit deloc să-i ajute la muncă pe cei nevoiaşi.   “Îi ajut şi eu cum pot pe oameni, nu s-a mai văzut aşa ceva niciodată în Pechea, au ajuns unii oameni în situaţii disperate. Cu orice adversar în ring reuşeşti să-i găseşti şi puncte slabe, dar cu natura nu t ...

Să luptăm pentru noi, zic!

Vineri, 23 August 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
„Să lupţi pentru o idee, să lupţi pentru un sentiment, pentru o patimă sau pentru o nebunie, dar să crezi în ceva şi să lupţi, asta e viaţa. Cine nu simte nevoia unei lupte, nu trăieşte, ci vegetează.” - Panait Istrati Ceea ce se petrece cu noi, românii, în ultima vreme, îmi întăreşte tot mai mult convingerea că ne lipseşte nu doar coeziunea, ca naţie, ci şi scopul în viaţă, motivaţia luptei, să spun aşa. Suntem din ce în ce mai apatici, din ce în ce mai mole ...

Cine şi cât mai munceşte în România

Joi, 02 Mai 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Dacă înainte de decembrie '89 ziua de 1 Mai era sinonimă cu defilările, ca şi 23 august, după Revoluţie Ziua Internaţională a Muncii a devenit cu adevărat liberă, iar românii s-au obişnuit s-o sărbătorească în aer liber, cu tradiţionalul grătar de mici şi bere alături, cu familia, cu prietenii. Ieri, Galaţiul era semipustiu dimineaţă, semn că majoritatea concetăţenilor noştri zburaseră deja spre zări albastre, ori la mare, ori la munte, ori la ţară, pe la rude şi ...
* Bluzele transparente şi prea decoltate, fustele scurte, ciorapii plasă, buricul gol, în cazul femeilor, şi pantalonii scurţi, şlapii, bluzele cu muşchi ori cu vedere la părul de pe piept sunt interzise la birou în Germania * Italienii apreciază eleganţa şi bunul gust vestimentar * Belgienii mizează pe haine confortabile şi de calitate „Eu cu ce mă îmbrac azi?”, este întrebarea care capătă valenţe existenţiale şi cu care mai toate doamnele şi domnişoarele îşi î ...

Scump, dar face! Pe urmele unei adeverinţe de vechime

Duminică, 03 Martie 2013 09:00 | Publicat în SOCIETATE
„Pentru a-mi completa dosarul de pensionare, m-am adresat societăţii Montero Group SRL Galaţi, care deţine arhiva fostei "Textila". Am cerut să mi se elibereze o adeverinţă pentru o perioadă de 11 ani, între 1970-1980 şi 1983-1992, şi să-mi fie precizate sporurile de vechime, de noapte şi de toxicitate. În acest scop, mi s-a cerut să achit un avans de 100 lei, iar la eliberarea adeverinţei am mai dat 178 de lei, pentru care am primit chitanţe. Mi se pare exagerat costul aceste ...

Gata cu chiulul "în folosul" comunităţii

Joi, 07 Februarie 2013 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Venit garantat cu... plan de lucrări * Certificatele medicale pe baza cărora mulţi dintre cei peste 800 de beneficiari de ajutoare sociale s-au „scuzat” că nu pot munci vor fi verificate la sânge * Cei care se eschivează nu vor mai primi bani! Municipalitatea a decis să-i pună la treabă pe beneficiarii venitului minim garantat, care, după cum se poate vedea cu ochiul liber, au cam tras chiulul. În acest scop, la recenta şedinţă a Consiliu Local a fost aprobat „Planul luc ...

Niciun ban pentru leneşii din Fundeni!

Vineri, 14 Decembrie 2012 00:00 | Publicat în SATUL
Per total, populaţia destul de săracă din cele trei sate ale comunei Fundeni depăşeşte 3.000 de persoane. De venit minim garantat beneficiază, însă, doar 25 de localnici. „Condiţiile de sărăcie pentru a primi indemnizaţie, potrivit Legii 416, le îndeplinesc mult mai mulţi. Dar nu le-am mai dat celor care n-au vrut să şi muncească alături de noi pentru aceşti bani”, spune primarul Manuel Lupu. ...

Stresul la locul de muncă provoacă dureri de ceafă

Joi, 04 Octombrie 2012 04:00 | Publicat în SOCIETATE
Hărţuirea la locul de muncă provoacă dureri de ceafă. Corelaţia oarecum surprinzătoare a fost remarcată în urma unui studiu realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea din Montreal, desfăşurat pe circa 10.000 de salariaţi, din toate sectoarele de activitate. 11 la sută dintre bărbaţi şi 18 la sută dintre femei au mărturisit că suferă de dureri dese sau permanente de ceafă, care le perturbă activitatea profesională. Una dintre explicaţiile înaintate de autor ...

Pălmaşii” gălăţeni, 165 de ani în munca de ocazie!

Miercuri, 13 Iunie 2012 00:00 | Publicat în ECONOMIE
* Un zilier nu poate munci legal decât trei luni pe an * Ora de lucru se poate plăti şi cu 2 lei, dar şi cu 10 lei * Chiar şi aşa, unii nu dau venitul minim garantat din mână pentru câştigul de ziler de pe câmp *  Munca cu ziua, în agricultură, îi poate aduce unui gălăţean un venit lunar de peste o mie de lei. Din păcate, oricâtă putere şi voinţă de muncă ar avea, muncitorii necalificaţi din judeţ nu reuşesc să îşi ducă traiul, din lucru cu ziua. Motive sunt ...
Pagina 50 din 51