* Tatiana Scurtu-Munteanu este de 16 ani în România şi se simte acasă pe ambele maluri ale Prutului La primele ore ale dimineţii, trenul Şiviţa - Bereşti plimbă pe călea ferată o frumoasă poveste de viaţă. Protagonista acesteia este Tatiana Scurtu-Munteanu, născută în localitatea Călăraşi, din Basarabia. Acum 16 ani, Tatiana a venit să studieze în România, la Liceul „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna. Viitorul, însă, avea să o aducă la Gala ...
Primarul Marius Stan a avut o întrevedere, ieri, cu primarul oraşului Cahul din Republica Moldova, Nicolae Dandiş (independent), aflat în vizită de curtoazie la Galaţi, pentru prima dată după alegerea sa în fruntea administraţiei, în luna iunie a acestui an, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei de Primăria Galaţi. Marius Stan şi Nicolae Dandiş au stabilit ca, la următoarea întâlnire bilaterală, discuţiile să se poarte între delegaţii extinse ale celor d ...

Singurul liceu românesc din Comrat are NEVOIE de centrală

Vineri, 30 Octombrie 2015 17:00 | Publicat în APEL UMANITAR
Apelul la solidaritate al sigurului liceu cu predare în limba română din Comrat (regiunea autonomă găgăuză a Republicii Moldova) a ajuns şi la Galaţi. Membrii Platformei Unioniste „Acţiunea 2012” şi-au propus să colecteze donaţii pentru liceul românesc „Mihai Eminescu”, care are nevoie de încălzire termică pe perioada iernii. „Campania de strângere de fonduri pentru înlocuirea sistemului învechit de încălzire a demarat pe 31 august, cu prilejul Zilei Limbii Româ ...
Un exerciţiu de simulare a intervenţiei în cazul unui accident rutier grav s-a transformat într-o misiune în adevăratul sens al cuvântului pentru echipajul de pe elicopterul SMURD Galaţi. Şi cu această ocazie, medicii şi paramedicii de la Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare Galaţi au arătat că sunt pregătiţi să salveze vieţi chiar şi în cele mai neaşteptate împrejurări.Elicopterul SMURD a plecat miercuri, 29 iulie, spre sudul Republicii Moldova, unde e ...
Peste 1.000 de tineri basarabeni au îmbrăcat capitala României în pânza tricolorului. Aceştia au pornit pe jos, după Marea Adunare Naţională din Chişinău, spre capitala României, pentru a-i revedea pe românii din dreapta Prutului şi pentru a cere unirea cu ţara. La Bucureşti au fost aşteptaţi de câteva mii de români din toate colţurile ţării cu flori, pâine şi sare. Un drum de o săptămână, prin arşiţă şi furtuni După şapte zile de mers pe jos, basarabenii, co ...
Am aflat că, în scurtul turneu al Bibliotecii Judeţene „V. A. Urechia” Galaţi, de donaţie de cărţi, în Republica Moldova, managerul bibliotecii, prof. dr. Zanfir Ilie, a făcut joi, 18 iunie, o donaţie personală Bibliotecii pentru copii „Grigore Vieru” din Cahul (foto) reprezentată de directoarea instituţiei de cultură, Vera Curjos, dăruind totodată bibliotecii şi numere din „A(Antarea/ Axis Libri)”, revistă trimestrială de teorie, istorie şi critică literară edi ...

Zonă arheologică extrem de bogată, la Chişinău

Duminică, 21 Iunie 2015 11:00 | Publicat în CULTURA
În iulie 2009, în zona Valea Morilor din oraşul Chişinău au avut loc descoperiri importante pentru arheologii ţării vecine. Au fost găsite rămăşiţele unor civilizaţii din diferite epoci ale istoriei, datând din Paleolitic până în secolul al XIX-lea. De aceea, Valea Morilor, zona în care au avut loc săpăturile arheologilor de la Academia de Ştiinţe a Moldovei (ASM), este de mare interes pentru specialiştii în domeniu. Sergiu Bodean, cercetător al Institutului Patrimoniul ...
Unirea Basarabiei cu România a fost, dintotdeauna, un ideal naţional pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului. În 1812, acest ideal a fost şters prin pacea ruso-turcă de la Bucureşti, care a pecetluit anexarea întregului teritoriul dintre Prut şi Nistru, ulterior numit Basarabia, Imperiului Ţarist. Oamenii de pe cele două maluri ale Prutului nu aveau de unde să ştie cursul României Mari, care într-un final a fost ruptă în bucăţi de marile puteri sovietice. La 203 ani d ...

Liga Studenţilor Basarabeni are un nou preşedinte

Vineri, 15 Mai 2015 14:30 | Publicat în EDUCAŢIE
  Mircea Nunu este noul preşedinte al Ligii Studenţilor Basarabeni din Galaţi (LSBG), începând din 13 mai. Postul a rămas vacant după demisia fostului preşedinte, Ştefan Bejan, care tocmai îşi începuse cel de-al doilea mandat. Conform preşedintelui de onoare al LSBG, Mihai Creţu, demisia fostului preşedinte a survenit din motive personale. "Ştefan Bejan şi-a motivat demisia prin nevoia de a se ocupa de treburi personale în Republica Moldova. S-a temut că timpul nu îi va pe ...
Un „act de constituire” privind înfiinţarea unei „filiale a scriitorilor români din Regiunea Odesa, Republica Ucraina”, a fost semnat la Galaţi, de către preşedintele Societăţii Scriitorilor „C. Negri”, poetul Sterian Vicol, şi înmânat festiv, chiar în casa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, poetului basarabean Ion Bâcu, vechi prieten al oraşului nostru, care are şi o carte tipărită aici. Hotărârea, scrie în actul ştampilat de Vicol, vine „la cererea unor scrii ...
Pagina 18 din 22