Casa de Cultură și Primăria Tecuci organizează joi, 19 decembrie, de la ora 17.00, la sala de spectacole "Ion Petrovici", un recital extraordinar de muzică folk. Sub titulatura "Seara Crăciunului nost’", pe scena tecuceană vor urca folkiștii Florin Săsărman și Cristi Corcioveanu, alături de elevi ai Clubului de folk din cadrul Casei de Cultură Tecuci. Intrarea este liberă. ...
Finanţare pentru construirea unei centrale fotovoltaice
Marți, 03 Decembrie 2024 13:00 | Publicat în Regional
Municipiul Tecuci a obţinut o finanțare nerambursabilă de aproape 19 milioane de lei, din partea Ministerului Energiei, pentru construcția unei centrale electrice fotovoltaice.Proiectul centralei fotovoltaice de 3,2 MW are o valoare totală de peste 19,6 milioane de lei, din care 18,8 milioane de lei reprezintă fonduri nerambursabile, potrivit unei precizări a primarului tecucean Lucian Costin. ...
Minoră lovită de mașină, pe o stradă aglomerată
Miercuri, 20 Noiembrie 2024 14:20 | Publicat în TRAFIC
O adolescentă din Tecuci a ajuns la spital după ce a traversat strada cea mai circulată din oraș, la primele ore ale dimineții
Fata, în vârstă de 16 ani, a fost acroșată de un autoturism pe carosabilul străzii 1 Decembrie 1918, cu puțin înainte de ora 7,00. Șoferul, un bărbat în vârstă de 73 de ani, nu ar fi observat-o la timp și nu a frânat din vreme pentru a evita impactul, astfel că adolescenta s-a ales cu multilpe leziuni, care au necesitat transportarea sa de urgență ...
Proiecte europene de succes la Colegiul Național „Spiru Haret” din Tecuci
Joi, 21 Noiembrie 2024 10:00 | Publicat în EDUCAŢIE
În anul școlar 2023-2024, eleviii Colegiul Național "Spiru Haret" din Tecuci, îndrumați de profesoara Monica Iuliana Onica (ambasador eTwinning), s-au implicat activ în patru proiecte europene eTwinning, activitatea lor fiind recompensată cu patru Certificate Europene de Calitate, drept recunoaștere a eforturilor depuse și a rezultatelor deosebite obținute: Discovering Digital Universe - Promovarea competențelor digitale și explorarea tehnologiilor moderne, Gentle Grammar for Kind S ...
Casa de Cultură și Primăria Tecuci organizează vineri, 29 noiembrie 2024, de la ora 17.30, în Sala "Ion Petrovici" a Casei de Cultură din Tecuci, un eveniment dedicat Zilei Naționale a României. În cadrul spectacolului "Din suflet de român" vor urca pe scenă soliști ai Casei de Cultură din Tecuci și Grupul folcloric "Altița". Intrarea este liberă. ...
A rănit un minor şi a fugit de la locul accidentului
Marți, 19 Noiembrie 2024 15:20 | Publicat în TRAFIC
Un accident rutier care a avut loc în seara zilei de 18 noiembrie 2024, în jurul orei 21.00, pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiul Tecuci, s-a soldat cu rănirea unui minor, dar şi cu fuga şoferului de la locul faptei.Incidentul s-a produs între un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din Barcea, și un motoscuter la ghidonul căruia se afla un minor de 17 ani, din Tecuci. În urma impactului, minorul a fost rănit și a fost transportat de urgență la spital pentru a primi î ...
Lucrările pentru protejarea de inundaţii a Tecuciului, aproape de final
Sâmbătă, 16 Noiembrie 2024 12:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Administrația Bazinală de Apă (ABA) Prut-Bârlad anunță că lucrările în cadrul proiectului „Reducerea riscului la inundații al municipiului Tecuci, județul Galați” se apropie de final
Până în prezent, gradul de implementare este de 83%, potrivit instituției.„În ultimele două luni, constructorul a finalizat descărcătorul de ape mari, parte componentă a acumulării nepermanente, a executat regularizarea albiei Tecucel și continuă lucrările la cele două stații de pom ...
Elevii de la Colegiul Național "Calistrat Hogaș" din Tecuci au participat la un concurs de cultură generală, desfăşurat la iniţiativa diriginţilor claselor a XI-a C, a XI-a G, a XII-a B şi a XII-a D, profesoarele Anca Popovici, Elena Postelnicu, Laura Mariana Irimia şi Ramona Chiş. Liceenii şi-au testat cunoştinţele în domenii precum: limba şi literatura română, geografie, istorie, biologie, fizică, educaţie juridică, educaţie rutieră, educaţie financiară. ...
Pieton ucis pe drumul european, aproape de Tecuci
Duminică, 10 Noiembrie 2024 16:30 | Publicat în EVENIMENT
Un eveniment rutier soldat cu moartea unui bărbat a avut loc între Tecuci și Cosmești, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Potrivit primelor informații, victima circula ca pieton pe DE 584 și a fost lovită în plin de o mașină, al cărei șofer l-a observat prea târziu. Impactul a fost extrem de puternic, astfel încât echipajul de la Ambulanță și paramedicii SMURD care au ajuns la faţa locului nu l-au mai putut salva. Polițiștii rutieri au stabilit că șoferul care l-a l ...
Tecuciul are o viceprimăriță AUR
Joi, 07 Noiembrie 2024 18:40 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Cu un singur mandat în Consiliul Local Tecuci, AUR a reușit performanța de a avea viceprimar în cel de-al doilea municipiu al județului. Consiliera AUR Rodica Constantinescu a fost propusă pentru funcția de viceprimar al Tecuciului de către președintele de ședință, consiliera PNL Ani Dumbravă. Și a fost aleasă cu zece voturi "pentru" și opt "împotrivă". PSD, reprezentat de nouă consilieri în Consiliul Local Tecuci - dintre care opt prezenți la această ședință - nu a avu ...