ECONOMIE - Viaţa Liberă Galaţi
Datoria externă a crescut cu 12,5 miliarde de euro
Scris de Ovidiu Amălinei Luni, 17 Iulie 2023
Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit în scădere la 8,276 miliarde de euro, în perioada ianuarie - mai 2023, comparativ cu 9,938 miliarde de euro în perioada similară a anului trecut, informează Banca Naţională a României.Potrivit comunicatului băncii centrale, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai…
Mai mult lapte din producție internă
Scris de Ovidiu Amălinei Luni, 17 Iulie 2023
Unităţile procesatoare din România au colectat, în primele cinci luni, o cantitate de 512.744 tone de lapte de vacă, în creştere cu 13,2 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit INS. Creşterea cea mai mare de producţie a fost înregistrată la brânzeturi (+1,6 la sută), în timp…
Patronatele se opun planurilor de creștere a fiscalității
Scris de Ovidiu Amălinei Luni, 17 Iulie 2023
O nouă schimbare a Codului fiscal, avută în vedere de Executiv de la 1 septembrie, ar avea un efect negativ asupra mediului de afaceri, iar mai bine de două treimi dintre companii se opun modificărilor, ce vor duce, în ultimă instanță, la creșterea fiscalității, rezultă dintr-un sondaj realizat de Consiliul…
Euro se întoarce spre 4,93 lei
Scris de Radu Georgescu Duminică, 16 Iulie 2023
Leul are în aceste zile o tendință de apreciere față de euro. El profită de creșterea consistentă a ofertei de valută, stimulată de tranzacționare la bursă a Hidroelectrica, dar și de intrările de la casele de schimb, odată cu sosirea în ţară a românilor care trăiesc în străinătate, cât și…
Împăcările cu băncile, mult mai numeroase ca anul trecut
Scris de Cristinel Luca Duminică, 16 Iulie 2023
Negocierile dintre consumatori și bănci, în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), au avut o rată de succes substanțial crescută față de anul trecut, informează un comunicat remis de organizaţie neguvernamentală În primele șase luni din 2023, băncile au acceptat 420 de cereri de negociere…
Cursurile de apă din judeţul Galați, la control
Scris de Cristinel Luca Vineri, 14 Iulie 2023
Reprezentanții Sistemului de Gospodărire a Apelor Galați au întreprins, în perioada 17 mai - 30 iunie, acțiuni de verificare a modului în care au fost salubrizate cursurile de apă și au fost realizate și întreținute șanțurile și rigolele în localități, pentru asigurarea secțiunilor de scurgere a apelor mari. Nu sunt…
Profesioniștii contabili, gardieni ai integrității financiare
Scris de Ovidiu Amălinei Joi, 13 Iulie 2023
Ziua Națională a Contabilului Român - ediția a XIX-a - a fost marcată joi, 13 iulie, și la Galați, în cadrul unui eveniment special organizat de filiala locală a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) La acțiunea desfășurată în Aula "Virgil Madgearu" a Facultății de Economie și…
Scade inflația, scade şi euro
Scris de Radu Georgescu Joi, 13 Iulie 2023
Reducerea aversiunii față de risc, scăderea inflației și majorarea ofertei de valută au apreciat moneda națională. Rata anuală a inflaţiei a scăzut în iunie față de perioada similară a anului trecut la 10,3%, comparativ cu 10,6% în luna mai, conform INS. Față de sfârșitul anului trecut creșterea prețurilor este de…
Interes crescut pentru seminariile ANAF
Scris de Cristinel Luca Joi, 13 Iulie 2023
Aproape 700 de contribuabili s-au înscris deja pentru participare la seminariile web organizate de ANAF în luna iulie, anunță instituția. Tema care a suscitat cel mai mare interes pentru persoanele fizice se referă la evitarea dublei impuneri - "Stabilirea rezidenţei fiscale a persoanelor fizice la sosirea în / plecarea din…
Salariul mediu net a scăzut cu 21 de lei
Scris de Cristinel Luca Joi, 13 Iulie 2023
Salariul mediu net a fost în luna mai de 4.543 de lei, cu 21 de lei mai mic decât în aprilie. Cele mai mari salarii medii nete rămân în domeniul IT&C, cu o medie de 10.478 de lei, iar cele mai mici în hoteluri și restaurante - 2.449 de lei.…
Piața berii, afectată de scumpiri și... temperatură
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 12 Iulie 2023
Piaţa berii din România a scăzut cu 9 la sută în primele cinci luni ale anului în curs, faţă de acelaşi interval din 2022, arată datele publicate de Asociaţia Berarii României. "Această scădere a pieţei este pusă pe seama unei serii de factori. Printre cei mai importanţi sunt scăderea puterii…
La Galați mor de două ori mai multe firme decât în Brăila
Scris de Ovidiu Amălinei Marți, 11 Iulie 2023
Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 21,28 la sută, în primele cinci luni din 2023, până la 16.608, faţă de 13.694 în aceeaşi perioadă din 2022, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) La nivelul Regiunii Sud-Est, din care face parte și Galațiul, în primele cinci luni…
Euro se pregătește să revină sub 4,95 lei
Scris de Radu Georgescu Marți, 11 Iulie 2023
Leul a avut o evoluție apreciativă față de euro pe fondul menținerii unui apetit mai ridicat pentru risc și cu o zi înainte de listarea la Bursa de Valori a Hidroelectrica. Tendința ar putea continua și în zilele următoare, iar media ar putea reveni sub 4,95 lei. Cursul monedei unice…
Euro s-a lipit de pragul de 4,95 lei
Scris de Radu Georgescu Luni, 10 Iulie 2023
Leul a profitat la începutul acestei săptămâni de reducerea aversiunii față de risc, care a permis monedelor din regiune să se aprecieze, și s-a întărit față de principalele valute. Evoluția nu a fost influențată de datele prezentate de INS, conform cărora deficitul balanţei comerciale din primele cinci luni s-a redus…
Încă șase milioane de lei pentru comunele gălățene
Scris de George Marinescu Luni, 10 Iulie 2023
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat joi, 6 iulie, suma de 108.490.404,54 lei, în vederea decontării facturilor pentru 142 de obiective de investiții finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) și prin Programul Național de Investiții (PNI) "Anghel Saligny".În județul nostru, prin PNI au început sau…
Artist somat să plătească retroactiv TVA
Scris de Cristinel Luca Luni, 10 Iulie 2023
Conform unui raport publicat de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), unui artist care a omis să dea facturi și să achite TVA i s-a impus plata retroactivă a TVA pentru serviciile pe care le-a prestat. ANAF spune că persoana verificată se ocupa de prestarea de servicii ca artist interpret…
Facilitățile cu care Galațiul așteaptă fabrica de baterii. Scutiri de taxe vamale și TVA, tarife reduse
Scris de Cristinel Luca Duminică, 09 Iulie 2023
Fabrica de baterii electrice pentru industria auto care va fi construită în Zona Liberă Galați de către belgienii de la Avesta Battery and Energy Engineering (ABEE) va beneficia de importante facilități fiscale și economice. Acestea sunt de mai multe tipuri, pornind de la facilitățile-tip oferite de orice zonă liberă din…
Bacurile de la Galați, o afacere de 35 milioane de lei. Rezultate financiare record pentru ultimii şase ani
Scris de Cristinel Luca Duminică, 09 Iulie 2023
Traversarea Dunării cu bacul între municipiul Galați și localitatea I.C. Brătianu a atins, în 2022, cifre-record pentru ultimii șase ani Astfel, Navrom Bac SRL Galați a înregistrat, anul trecut, cea mai mare cifră de afaceri, cele mai mari venituri și cel mai mare profit net începând din anul 2017, având…
H2O a răcorit euro
Scris de Radu Georgescu Duminică, 09 Iulie 2023
Intrarea la tranzacționare a Hidroelectrica (simbol H2O) la Bursa de valori, în cursul acestei săptămâni, a majorat cererea de lei din partea investitorilor străini, astfel că moneda națională a fost ferită de tendința de depreciere pe care au avut-o alte valute de la marginea zonei euro. La jumătatea săptămânii, vânzările…
S-a dublat suprafața irigată în județ
Scris de George Marinescu Vineri, 07 Iulie 2023
Datele actualizate de ANIF la începutul lunii lui Cuptor arată că, la nivelul Filialei Teritoriale de Îmbunătățiri Funciare (FTIF) Galați, au fost umplute canalele de irigații pe o lungime de peste 208 kilometri, putând fi deservită o suprafață agricolă de aproape 94.000 de hectare. De irigat efectiv, se face acest…
Euro s-a moleșit la 4,95 lei
Scris de Radu Georgescu Joi, 06 Iulie 2023
Creșterea aversiunii față de risc pe piețele internaționale a provocat deprecierea monedelor de la marginea zonei euro. Pierderile suferite de leu au fost mult mai mici decât cele pe care le-au avut zlotul sau forintul, în condițiile în care oferta de valută din piața locală este una consistentă. Cursul euro…
11 iulie, ziua fără controale la angajatori
Scris de Cristinel Luca Joi, 06 Iulie 2023
Așa cum Ziua Muncii se sărbătorește, în general, prin... nemuncă, la fel se întâmplă și cu Ziua Inspecției Muncii, care este marcată prin lipsa controalelor efectuate la angajatori de către inspectorii de muncă. Acest lucru se va întâmpla marți, 11 iulie, conform unui act normativ care a stabilit Ziua Inspecției…
Mediul de afaceri din Galați a crescut cu 1.135 de agenți economici
Scris de Ovidiu Amălinei Joi, 06 Iulie 2023
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a crescut, în primele cinci luni din 2023, cu 5,25 la sută, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 66.071, din care 42.067 de societăţi cu răspundere limitată (SRL), conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) La nivelul…
Creșterile de prețuri din industrie se resimt pe piața internă
Scris de Ovidiu Amălinei Joi, 06 Iulie 2023
Preţurile producţiei industriale (piaţă internă şi piaţă externă) s-au majorat cu 7,7 la sută în mai 2023, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, însă au scăzut cu 2,1 la sută faţă de aprilie, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).Potrivit sursei citate, la nivelul pieţei interne, indicele…