Anca Spânu

Anca Spânu

Ulciorul Transurb şi norocul chior

Marți, 22 August 2017 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Întâmplarea de aseară cu autobuzul care a luat foc, la mine în cartier, pe traseul 104, m-a dus imediat cu gândul la copilăria mea, când mersul cu mijloacele de transport în comun era un sport extrem, în cel mai bun caz. Pentru cei mai tineri sau care, pur şi simplu, nu îşi mai aduc aminte, se mergea de cele mai multe ori agăţat de scară, în poziţii care mai de care mai acrobatice. Iar dacă aveai norocul să se poată închide uşile, posibilitatea apariţiei a ceea ce azi numi ...

Balconul din Bălcescu 8, pericol public

Joi, 03 August 2017 08:00 | Publicat în EVENIMENT
A trecut deja o săptămână de când balconul clădirii din Bălcescu nr. 8 îi ameninţă pe trecători, iar măsurile care să pună în siguranţă clădirea - aflată în zona de protecţie a două monumente de arhitectură, Biserica Mavramol şi Palatul Poştei - şi vieţile gălăţenilor întârzie. Am remarcat, totuşi, că parapetul care se rupsese şi atârna într-un echilibru precar, a fost desprins şi culcat în interiorul balconului, care, însă, este foarte crăpat. Această ...

Cumplita meserie de părinte

Luni, 31 Iulie 2017 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Iar or să mă atace unii şi alţii, pentru că scriu despre lucruri pe care nu le cunosc. Ca şi cum am putea scrie despre zborul în Cosmos, numai dacă am fi Gagarin, sau despre craterele de pe Lună, numai dacă am fi Neil Armstrong. Ei bine, voi vorbi despre părinţi, pentru că, deşi eu nu sunt părinte, am avut doi părinţi şi pe unul, slavă Domnului, încă îl mai am. Şi, chiar dacă nu am crescut copii, am fost unul, aşa că îmi pot permite să vorbesc despre misiunea unui pă ...

Reacţia organizatorilor „Modern Movie Festival”: Nu e vina noastră!

Sâmbătă, 29 Iulie 2017 16:00 | Publicat în SOCIETATE
Ne-au parvenit, în cursul zilei de astăzi, reacţiile organizatorilor „Modern Movie Festival” Galaţi 2017, cu privire la traducerea defectuoasă a unui mesaj vizual din filmul „Allied”, proiectat joi seara. Aşa cum am menţionat în articolul precedent, în locul mesajului „Cheers, Adolf!”, a apărut pe ecran mesajul „Salutare, Merkel!”. Noi am numit incidentul gafă, pentru că suntem convinşi că niciunul dintre organizatori nu a intenţionat ca acest lucru să se întâmp ...

Gunoaie nestrânse de trei zile în Micro 17

Vineri, 28 Iulie 2017 22:00 | Publicat în SOCIETATE
Furtuna de marţi a lăsat urme prin tot oraşul şi nici măcar ploaia de joi nu a fost capabilă să le acopere. La un punct de colectare a gunoiului menajer din Micro 17, adiacent străzii Oltului şi în imediata vecinătatea a Bisericii Sf. Mare Mucenic Gheorghe, munţi de resturi menajare, de cartoane care nu au mai încăput în containerele speciale, dar şi tot felul de crengi rupte zac pe caldarâm, de jur împrejurul pubelelor, care, stupoare, sunt goale. Înainte să spuneţi că e v ...

Gafă monumentală la "Modern Movie Festival": Angela Merkel, substituită lui Adolf Hitler

Vineri, 28 Iulie 2017 19:25 | Publicat în SOCIETATE
Joi seară, la proiecţia filmului "Allied", din cadrul "Modern Movie Festival", spectatorii, destul de mulţi la număr, în ciuda ploii torenţiale de mai devreme, au avut o surpriză extrem de neplăcută. La un moment dat, într-o secvenţă din film se văd nişte obuze, pregătite pentru a fi încărcate în avioanele englezeşti şi a fi lansate asupra trupelor germane, în Cel de-Al Doilea Război Mondial. Pe obuze scrie "Cheers, Adolf!" ("Noroc, Adolf!"), evident, fiind vorba despre Ado ...

Banii vin, să vedem şi rezultatele!

Marți, 25 Iulie 2017 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Vin bani de investiţii de la Ministerul Dezvoltării şi avem motive de bucurie. Să primeşti 150 de milioane de euro pentru tot judeţul până în 2020 nu e puţin lucru, mai ales când nevoile noastre sunt aşa de mari. Nu e de ici, de colo, să modernizezi patru străzi, să termini Campusul Colegiului "Cuza" şi să faci staţie de epurare în Cartierul Cantemir., iar aici mă refer doar la municipiu. Bine, ar fi fost minunat să nu fi avut nevoie de staţia de epurare - care ar fi trebui ...

Nuntă în familia "Vieţii libere". "Casă de piatră", Andreea şi Valentin!

Duminică, 23 Iulie 2017 15:00 | Publicat în MAGAZIN
Nu numai gălățenii pleacă prin alte părți și își găsesc acolo dragostea, uneori vin aici tineri din alte orașe care se îndrăgostesc și își croiesc o viață împreună. Recent, familia "Vieții libere" s-a mărit din nou, şi suntem mândri să vă spunem, pe scurt, povestea Andreei noastre, una dintre economistele firmei, şi a lui Valentin, alesul inimii ei. Vrânceni amândoi, ei s-au stabilit la Galaţi, lucrează amândoi aici şi tot aici îşi pun, zi de zi, câte o cără ...

Pe caniculă, nici Păpădia nu mai are apă

Joi, 20 Iulie 2017 19:00 | Publicat în EVENIMENT
Joi, 20 iulie, puțin după ora 19,00, unul dintre cele mai frecventate locuri din Galați era aproape gol. Motivul, după câte se vede, era faptul că Păpădia nu funcționa. Nu știm dacă Primăria o fi început economiile la apă sau pur și simplu ceva s-o fi defectat la bătrâna fântână, care are atâta nevoie de o reabilitare. Suntem convinși că motivele pentru care nu funcționa sunt serioase și vom reveni cu detalii imediat ce le vom afla. ...

Ne bat la fund şi berzele

Joi, 20 Iulie 2017 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Mă bucur când aud şi văd că sunt recompensați pentru rezultatele lor elevii buni. Fie că e vorba despre câştigătorii olimpiadelor şcolare, fie că e vorba despre campionii examenelor naţionale, îmi creşte sufletul de bucurie pentru ei, fiindcă mereu am crezut că trebuie răsplătită performanţa, indiferent de zona de unde provine. Iar în ceea ce-i priveşte pe copii şi tineri, recompensa este cea mai frumoasă formă de încurajare. Am auzit voci care spun că, de fapt, nu a ...
Pagina 115 din 168