Dănuţ Lungu

Dănuţ Lungu

INS n-a consumat ce trebuie

Sâmbătă, 30 Aprilie 2022 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Dacă te panica războiul și te frigea buzunarul cu gândul la inflație și la scumpirile aferente, s-a trezit din hibernare Institutul Național de Statistică. Te și ne ceartă la grămadă că nu completăm corespunzător chestionarul recenzării. INS-ule, ai consumat prea multe ouă încondeiate, dacă pricepi cumva eufemismul!  * Pentru oamenii responsabili care aveau și alte griji, INS ne notifică pe Facebook că "locul nașterii care trebuie precizat în chestionarul online de aut ...

Ignoranța + ipocrizia = casă

Vineri, 29 Aprilie 2022 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* În China se montează garduri de doi metri în jurul blocurilor în care au apărut cazuri noi de COVID-19. Ne minunăm, însă nu trebuie să uităm gardurile de la supermarketuri. De la noi. Care, pe lângă lumea a III-a pe care o promovau, erau de-o ineficiență soră cu nebunia. Așadar, nici vorbă să râdem de chinezi, avem și noi "strategi" de science-fiction. * Ignoranța și ipocrizia fac casă bună, eventual casă sustenabilă, ca să fie în pas cu tendințele. Astfel, niște ...

Raiul se mută la Galați

Joi, 28 Aprilie 2022 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Ministrul Transporturilor, iritant de activul Sorin Grindeanu (mă refer la acțiunile sale de imagine & gargară), a anunţat investiții de urgență în liniile de cale ferată din Portul Galaţi. Redevenim, ca peste noapte, importanți. Îți vine să-l întrebi pe ministrul turc de Externe care afirma deunăzi că unele țări NATO își doresc ca războiul din Ucraina să dureze cât mai mult. Bre, ați vorbit pe bune? Nu de alta, cu iertare pentru cinismul evident, dar acum par disp ...

De ce guru rupe gura (târgului)?

Miercuri, 27 Aprilie 2022 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* N-am prins de la început șmecheria cu Sadhguru, liderul spiritual care a strâns recent mii de români la Arenele Romane, printre care și celebrități precum Loredana Groza sau Andreea Esca. Doar să vină cu vreo reducere a facturilor la energie, cu ponturi din zona aceasta, doar așa mi-aș urni corpul la un asemenea eveniment... * De fapt, chestiunea e chiar serioasă. Însuși ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a avut o întrevedere cu Jaggi Vasudev, acest guru indian, cunoscut s ...

Breakingul de Paște

Marți, 26 Aprilie 2022 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Hristos a Înviat! Nu e informație în exclusivitate, dar este una dintre acelea care au aceeași valoare și dacă este "diseminată" cu viteza melcului, ca să-i parafrazez pe deștepții care ne-au reprezentat la târgul de turism de la New York. Și, mai mult decât atât, nici nu se comentează un breaking news care an de an vine numai de Paște. Doar dacă nu ești CTP... * Apropo de experimentatul gazetar care numai în ortodoxie nu-și băgase mătreața. A lovit altfel serile trecute ...

Scăpăm de frigider

Vineri, 22 Aprilie 2022 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* După cele mai recente calcule, aparatul de aer condiționat utilizează într-o lună cât un frigider cu congelator într-un an. La cât de mult se scumpesc produsele care ar putea ajunge în ghiozdan, am putea scăpa iute de un termen de comparație. Desigur, de frigider. * ANPC-ul a confiscat sute de kilograme de carne stricată și a dat amenzi uriașe. Asta, numai în București. De unde știm noi că inspectorii de la Protecția Consumatorilor chiar au depistat hălcile de carne aflate ...

Zilele băieților din Guvern

Joi, 21 Aprilie 2022 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Înconjurat - destul de tardiv, o repet - în scandalul achiziției dozelor de vaccin, Florin Cîțu încearcă pedala sarcasmului: "Să o anchetăm pe Ursula, să vedem ce a avut în cap". Până la anchetarea șefei Comisiei Europene, fostul președinte al PNL gafează. Ne validează impresia că nu românii au decis cumpărarea celor 100 de milioane de doze de vaccin. Apoi, da, de ce nu? Să vedem ce spune și Von der Leyen, n-ar fi prima care ar urca pe Golgota. Iertare pentru blasfemie, d ...

Mustața solitară, animal rar

Miercuri, 20 Aprilie 2022 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Vasile Dâncu, omul de la Apărare, își face campanie de PR. A povestit recent că a fost abordat de oameni de rând care i-au cerut suspendarea MiG-urilor. Ar fi trebuit că acei români să-l recunoască în prealabil pe cel mai bine înșurubat posesor de mustață. Țiriac e global, nu-l poți considera doar românaș, așa cum este Dâncu. Iar nea Ion ține în gazdă și barba, dar și ochelarii de soare. Mustața solitară e animal condamnat la extincție. * Recomandările veterinaril ...

Sectoare și plantoane. Apoi, eliberare

Marți, 19 Aprilie 2022 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* România a fost promovată cu posteriorul la un târg de turism din New York. În Statele Unite, da? Demersul măscăricilor care ne reprezintă peste Atlantic ar trebui să se soldeze cu măcar o demisie/ demitere: remunerații din bani publici au atârnat poze A4 pe o pânză neagră, ca de doliu. Postarea rușinii a fost ștearsă, după ce internauții și-au făcut cruce și cu piciorul, fără să fie contorsioniști. Până și invitația care trona deasupra printurilor jenante era scri ...

Avem voie când ni se dă voie

Luni, 18 Aprilie 2022 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Sărbătorile sunt deja prilej de a scoate consoarta în lume. E cazul președintelui Klaus Iohannis. Locatarul de la Cotroceni are astfel prilejul de a mai pune pauză, doar n-o să credem că europarlamentarul Rareș Bogdan, care i-a lăudat recent râvna, vorbește frunze și rumeguș. * Nu-mi vine să cred că domnul Cristian Tudor Popescu are chef și de subiecte tabu. Poate pentru că s-a mai înmuiat pandemia, căci dacă ai fi ieșit în media cu un asemenea subiect, ai fi fost linșat ...
Pagina 28 din 545