Conform unei Cărţi scrise de nişte ingineri/doctori specialişti/experţi în Istoria apariţiei/dispariţiei a tot ce se vede şi ce nu se vede, la Început a fost Cuvântul! Care început? Primul? Al doilea? Următorul? Care sfârşit? Primul? Al doilea? Următorul? Dau ori nu dau crezare acestei explicaţii cu valoare de pericopă, nu-i nici o tresărire, nici un bănat, nici o clintire, nici o încercare de desluşire, nici un gest de „stai aşa, că nu-i aşa”, de „n-ai încotro, a ...

Şi poate chiar am să ajung/ tocmai la marginile tale, măcar o clipă să-nţeleg/ de ce, de unde, până unde se-ntâmplă tot ce (n)-am văzut,/ (n)-am auzit pe-această cale, tot ce mai ştiu, tot ce mai cred/ că e frumos şi (nu) s-ascunde, şi (nu) mă-ndeamnă la păcat,/ şi mă condamnă la candoare, se naşte-n orişice moment/ şi-n orişicare clipă moare! Şi poate chiar am să te rog/ să-mi dai alăturea de tine un loc de veci, mărunt, egal/ cu (ne)putinţa firii mele de-a re ...

Promiteam în ziarul de ieri că am să scriu şi am să public cel mai frumos poem despre vârsta senectuţii, la rugămintea bătrânului care ar fi avut un loc pe scaun, dacă - [nu mai spun, dar consider că aţi cetit şi aţi analizat şi (n)-aţi aplaudat ce a păţit bietul moşnegel înţelept, da?]... Aşadar, îl rog frumos pe isteţul bătrân să se uite la rubrica DIVINA TRAGEDIA, iar într-asta să admire cu lacrimi încă unul dintre cele mai triste şi adevărate poeme despre c ...

Nu „panta rhei” mă ţine lămurit/ că sunt nemişcător în admirare pentru acest (ne)clar necunoscut/ din tot ce-(a)(m) fost şi din continuare! Nu „nec plus ultra”-mi ţine calu-n frâu,/ nu-mi pune interzis pe „nu se poate”! Se poate să greşesc(!?) să nu pricep(!?)/ „festina lente” în eternitate! Se poate întâmpla orice şi-oricum:/ se poate pune şi la vis lăcată, se poate pune doliu la mister,/ se poate (ne)norocul să mă bată, se poate pierde calea spre-nceput/ ...

Ieri... bătrânul urcă încet, foarte încet, greoi, nesigur pe sine! Are cam optzeci şi cinci de ani şi baston! Are ochi albaştri! Poartă haină străveche, dar curată! Şi pălărie tot la fel de trecută prin vremuri şi prin timpuri! Şi încă o anumită candoare i se poate citi pe chipu-i brăzdat de riduri! Şi încă se vede că mai poate păstra şi mai poate folosi gesturi şi vorbe decente, încărcate cu tot respectul din lume! Urcă şi nu găseşte nici un scaun liber! Toate ...

De-un timp (ne)tot, stă-n miezul tăcerii din adâncul (ne)mărginit şi gratis al întâmplării sale, şi-aşteaptă desluşirea-ntr-un dor şi într-o doară, aşa, ca (ne)păsarea slăvită-n catedrale, aşa, ca (ne)simţirea trăită-ntâia oară, aşa, ca o iubire care n-a vrut să plece şi-(mi) spune că regina-i de-ajuns cu mat la rege! De-un timp (ne)tot, sunt rege-al blestemăţiei care-şi întâmpină regina cu-onoruri triumfale, care-şi cultivă viaţa la rădăcina morţii, ca ...

Da, coborâm sub Demisol! Mă cocoţ pe taburet şi aşez portretul madamei Maria lângă portretul meu! Sigur că da! Gata! Nu mai sunt singurul Viu printre atâţia Morţi! Am alături o Vie! Dar oare cât „viu” mai activează/rezistă în fiecare? Şi, dacă mai activează/rezistă, oare până când? Ce „fericiţi” sunt cei Morţi! Şi cât de bine le „vine” astfel de fericire! Mă uit la portretele lor „sfidătoare”... şi parcă simt invidia cum îmi ronţăie „interiorul ...

Vă jur, în sfârşit, să se mire (mereu)/ şi sclavii şi regii: am râs şi am plâns şi-am iubit şi-am urât/ în numele legii! din cauza mea, pe pământ şi în cer/ doar sete-i şi foame-i... altcum nu-i frumos, n-are rost, pot să jur/ în numele mamei! n-am spus (niciodată) că nu-s vinovat/ de milă, că poate-i mai bine să mint şi să tac şi să jur/ în numele tatei! cu pâine şi sare şi apă şi dor/ plătesc frumuseţii şi-(i) spun (totdeauna) că mor (minunat)/ în nume ...

E portretul ei, de Atunci... când ne-am cunoscut/întâlnit să câştigăm un loc de „frunte” în această Galerie a „Somităţilor” pătimaşe, în această „Rezervaţie” cu cele mai rare păsări cântătoare, păsări de pradă, păsări de companie, păsări de curse, păsări domestice, păsări sălbatice, păsări de asalt, păsări de vânătoare, păsări de ouă, păsări de pene, păsări de alintare şi consolare, păsări de lămurit că, ştiţi foarte bine, „dacă ...

Eu am ajuns la capătul dinspre nimic, dar am crezut că voi găsi măcar neant - când se întâmplă să mai suflu, să mai strig numele tău, (m)-aud mirări de (di)amant şi alte pietre nestemate până când voi învăţa ce se petrece-ntr-un deşert al meu, al tău, al lui ş-al ei, păgân ori sfânt, unde-s pierduţi chiar şi cei care nu se pierd! Eu am ajuns la capătul dinspre atât, cât (i)-a fost scris trupului/sufletului meu - nu-i rău, nu-i trist, nu-i imposibil, nu-i urât ş ...