Da... cred că-i o pedeapsă „meritată” să mi se trimită şi să primesc atâta şi atâta Cer la uşă! N-am să-i rezist! Că-i greu Cerul! Strivitor de greu! Greu de povara Frumuseţii! Aceea, de Atunci! Aceea, care-mi aducea şi-mi lua somnul, care-mi explica Taina levitaţiei şi care mă pregătea provocator pentru primul pas printre părinţii Poeziei, printre prietenii Parnasului, printre cele Vestale căpietoare, dar şi nimicitoare deopotrivă! Da... cred că-i cea mai dreaptă ...

Te-aştept în odaia cu lacrimi/ din ochii muşcatelor care tânjesc după tine de-atuncea,/ de când le-ai mirat, la plecare, cu mâinile-ntinse spre geamuri,/ spre singura lor mângâiere şi parcă zicând rugăciune/ de linişte şi revedere! Aştept să-mi faci urme prin casă,/ surâsuri şi semne de carte, ochi dulci şi dulceaţă amară,/ aproape din tot ce-i departe! Să-mi faci poale-n brâu şi papară/ şi leagăn şi farmec, încaltea să am adormire mai naltă/ şi somn mai adânc ...

Da... a venit, deşi n-am aşteptat-o! A venit şi a pus veşnicie-n lumânare! Adică a pus iubire! Fără iubire, nici lumina nu are chef să mai umble pe pământ! Ce rost are să fii lumină şi să nu fii dragă nimănui? Să fii lumină şi să te scuipe toţi? Şi să te stingă toţi? Şi să te ignore toţi?... Lumină de lumânare! Lumină de carte! Şi de fulger! Şi de gând! Şi de visare! Şi de mamă! Şi de tată!... Lumina unui băţ de chibrit, noaptea, în mijlocul pădurii, i ...

(!) mereu te strig, frumoasa mea mediterană,şi te aştept şi te visez mereu-mereu,ca pe-o sirenă părăsită-n largul vieţii,de-un grecotei viteaz, viclean şi derbedeu (!) (!) şi chiar te-ascult cum cânţi poeme termopiledin eminescu, dante, schiller şi homer -s-aude clar, s-aude trist şi se-nţelegeşi dus şi-ntors de la pământ până la cer (!) (!) se înţelege cum stai singură-n furtunăşi-l păcăleşti chiar şi pe straşnicul neptuncă totdeauna stă-ntr-o clipă de iubir ...

Toată lumea aşteaptă (câte) ceva! Nu spun ce aşteaptă, deoarece se ştie, se vede, se aude, se socoteşte, se grăbeşte, se dichiseşte, se hohoteşte plângând şi râzând, se zvoneşte, se bârfeşte, se umileşte, se...! Şi asta numai şi numai fiindcă lumea aşteaptă să (i) se întâmple, să-(i) vină ceva/cineva frumos, minunat! Desigur, nu mă grăbesc să nu aprob pozitiv, vorba domnului Caragiale, ceastă bună/stare de lucruri, ceastă dârdoră continuă, ceastă vânzol ...

Am uitat să achit nota de platăpentru mana cerească de pe văile şi dealurile Copilăriei,pentru misterele din râpile satului,pentru secretele din cufere şi firide şi lăzi cu zestre,pentru minunile de la Şcoală şi Bibliotecă...şi pentru blândeţea Celor care m-au învăţatşi încă mă mai învaţăsă trăiesc şi să mor în Pace şi Iubire,în Candoare şi Respect,în cea mai frumoasă Limbă de pe Pământ: Limba Română! Şi stau şi mă duc şi mă-ntorc şi constatcă a ...

Sigur că da!... Cum să mă uit în oglindă şi să (nu)-l văd pe acela care a făcut cele mai multe obrăznicii copilăreşti?... şi să nu crăp de ruşine?... şi să nu-i cer Mamei nici o pedepsire exemplară?... şi să mă mai şi fălesc - pe la horă, pe la moară, pe la gară, pe la joacă, pe la şcoală - ce măreţ şi viteaz şi deştept şi important sunt sub copacul unei păsări, în faţa unui viţel, în fundul râpii, în lucernă, în tutun, în păpuşoi, în dorul lel ...

DIN TOT ADÂNCUL SUFLETULUI TĂU,blândeţi des/tristătoare se revarsăşi mă cuprind cu sanctitatea lor,ca pe o umbră peticită, arsă de-atâta veşnicie-ntr-un zadar,cu ochii pe cărarea dinspre gară,poate se-ndură trenul de atuncişi (mi) te aduce-n cea din urmă oară! Poate se-ndură trenul de atuncişi nu mai trece fără să opreascăaşa, cum a trecut de-atâtea ori,pe lângă-mprejurarea mea lumească! Până atunci, când trenul de atunciva să-mi asculte ceastă rugăciune,te r ...

Gândurile mele pentru această Alcătuire erau atât de puternice şi impresionante încât se materializau, puteau fi atinse, puteau fi văzute mergând, puteau fi auzite plângând, puteau fi strânse în buchete, în poloage, în snopi, puteau fi surprinse pe cărăruia dinspre Acasă şi Dumnezeu, dinspre Dumnezeu şi Acasă! Gândurile sale pentru mine erau atât de puternice şi impresionante, încât se întrupau, încât se transformau în argumente fizice-chimice pipăibile, invincibil ...

N-am mai avut răbdare şi m-am duspână acolo, chiar până la poartă –era lumină-n geamuri şi-am strigatultimul strigăt, poate mă audeşi îmi deschide şi apoi mă iartăpentru greşeală şi pentru păcat,cu farmecele lui ne/cunoscuteşi cu blândeţi păstrate-ntruna pentrucei care fug de Naltul cestui Centru! Şi mi-a deschis...şi m-a primit în celmai simplu loc şi nevăzut la chipu-i:şi-a început iertarea pentru tot,cum nu mi-a dat prin inimă şi minte,cum n-am ştiut odată ...