Străzi neasfaltate, bălării până la brâu, noroi şi multe promisiuni de campanie Una dintre cele mai importante intrări în oraşul Galaţi îţi deschide o privelişte plină de contraste. Un amestec de stiluri arhitecturale, cel mai des neînţelese, "se aruncă" în ochii celor care păşesc pentru prima data în cartierul Gării. Tot peste ochii călătorului "se revarsă" şi străzile sufocate de gropi, praf sau noroi (în dependenţă de anotimp), câteva blocuri mai arătoase, ...
Multe dintre panourile stradale pentru promovarea electorală a candidaţilor şi partidelor nu pot fi consultate * Lipsă de inspiraţie sau necunoaşterea realităţii din teren? În lipsa unor mesh-uri şi bannere de mari dimensiuni, interzise de lege în campaniile electorale începând cu acest an, gălăţenii vor fi nevoiţi să acorde o importanţă mult mai mare afişelor electorale, pe care partidele şi candidaţii acestora le vor posta pe cele 20 de panouri stradale, puse la dispo ...
* Unul dintre cele mai importante cartiere ale Galaţiului a devenit în ultimii ani o adevărată groapă de gunoi * Autorităţile au uitat aproape cu desăvârşire de promisiunile din campaniile electorale Ca în fiecare săptămână, cotidianul "Viaţa liberă" a dat o raită printr-unul dintre cartierele Galaţiului, pentru a vedea ce spune vocea urbei. De această dată, a venit rândul cartierului Ţiglina I, altă dată o adevărată mândrie pentru oraşul de la malul Dunării. C ...
* Parcul din Micro 21 a fost stricat în iarnă, în urma unor lucrări aparţinând societăţii Apă Canal, dar nimeni nu s-a sinchisit să-l refacă * Primăria şi Apă Canal îşi pasează atribuţiile reparaţiilor de la una la alta Parcul din Micro 21, de lângă Selgros, a fost lăsat de izbelişte încă de la începuturile lui, bălăriile crescând ca pe câmp. În anii trecuţi, cetăţenii care îşi duc copii sau nepoţii în parcul cu pricina au făcut mai multe sesizări despr ...
* Zona liniştită cuprinsă între Brăilei - Coşbuc - Crizantemelor - Constructorilor şi-ar merita poate mai mult statutul de ”cartier bun” dacă cineva s-ar ocupa de parcurile lăsate în paragină sau de sutele de garaje care formează un conglomerat de beton în inima aşezării În urmă cu 15-20 de ani, cartierul Ţiglina II venea tare din urmă în ierarhia zonelor rezidenţiale din Galaţi în care era bine şi frumos să locuieşti. Poziţionarea centrală, vegetaţi ...
* Neglijenţa şi indiferenţa celor ce ne conduc au transformat oraşul de la malul Dunării într-o urbe gri, îmbătrânită şi dezolantă * Galaţiul este sufocat, la tot pasul, de construcţii hidoase, cârpeli de prost gust şi buruieni O plimbare pe străzile mari ale municipiului Galaţi, în căutarea unor clipe de linişte şi, de ce nu, contemplare, se poate transforma, pentru orice cetăţean sau turist al oraşului de la malul Dunării, într-un adevărat coşmar. Dincolo de str ...
Strada Eternităţii, nume liniştitor, situată în apropierea cimitirului omonim, pare să se bucure şi de veşnica… uitare a gospodarilor. Aici, în timp, o adevărată junglă a izbucnit din straturile de iarbă, bălării înalte se întâlnesc cu crengile de jos ale copacilor. Un rai pentru câţiva maidanezi care îşi fac siesta în iarbă… ...
Micro 21 este unul din cartierele Galaţiului ce se poate lăuda că are mult spaţiu verde. Pe lângă cele două parcuri mari, există şi câteva locuri de joacă pentru copii, amenajate printre blocuri. Micuţii au la dispoziţie suficient spaţiu, lucru absolut lăudabil pentru municipalitate. Din păcate, lucrurile bune se opresc aici. Deşi parcurile există fizic, cel puţin cel mai mare dintre ele reprezintă un adevărat pericol pentru cine se aventurează acolo. „Nu ne putem lăsa c ...
Pagina 2 din 2