„Balul speranței” APCA, lecție de empatie pentru copiii cu autism
Marți, 07 Aprilie 2026 09:00 | Publicat în SOCIETATE
Peste 300 de persoane de toate vârstele au transformat holurile Universității „Dunărea de Jos” din Galați într-un spațiu al acceptării, marcând pe 2 aprilie Ziua Internațională a Conștientizării Autismului. Evenimentul, intitulat sugestiv „Balul speranței”, a fost organizat de Asociația de Sprijin pentru Părinți și Copiii cu Autism (APCA) Galați și a reunit sub același mesaj - „Împreună” - de la prichindei de grădiniță și studenți, până la cadre didactic ...
Ziua Instituției Prefectului, celebrată prin fapte bune. 162 de ani de istorie și un nou început pentru o fetiță de 7 luni
Vineri, 03 Aprilie 2026 17:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Ziua Instituției Prefectului a fost serbată, pe 2 aprilie, prin organizarea unei gale caritabile, desfășurate în parteneriat cu structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Evenimentul a reunit autorități locale, angajați ai MAI și reprezentanți ai mediului privat, într-un demers comun de solidaritate.
Dincolo de rigoarea uniformelor, scopul principal al serii a fost unul profund uman: sprijinirea Mariei, o fetiță de numai șapte luni. Pentru Maria, o masă obișnuită repre ...
Instituția Prefectului împlinește 162 de ani de activitate
Joi, 02 Aprilie 2026 17:15 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Ziua de 2 aprilie marchează o bornă istorică pentru administrația publică din România: Ziua Instituției Prefectului. Înființată oficial în anul 1864, prin Legea comunală adoptată de Alexandru Ioan Cuza, Prefectura a evoluat constant, păstrându-și misiunea esențială de respectare a legii și de asigurare a bunei funcționări a statului în teritoriu.
Cu acest prilej, Andreea-Anamaria Naggar, prefectul județului Galați, a subliniat rolul strategic al instituției: „Astăzi, ...
Visul de a deveni jandarm, stârnit de ”mica sirenă”
Miercuri, 01 Aprilie 2026 18:45 | Publicat în EDUCAŢIE
Cu ocazia apropiatei aniversări de pe 3 aprilie a Jandarmeriei Române, jandarmii gălățeni au descins din nou în mijlocul copiilor. De data aceasta, fericiții câștigători au fost elevii Școlii Gimnaziale Nr. 17 din Galați, pentru care întâlnirea a fost una interactivă și adaptată vârstei lor.
Jandarmii le-au arătat tehnica din dotare, echipamentele utilizate în misiuni și le-au împărtășit, pe înțelesul lor, experiențe din munca de zi cu zi. Un punct de atracție deose ...
Un primar gălățean depune plângere penală împotriva tinerilor agresivi
Vineri, 27 Martie 2026 19:00 | Publicat în SATUL
Un grup de tineri din satul Cișmele, comuna Smârdan, a vandalizat recent stația de autobuz de pe strada Mihai Eminescu, provocând daune materiale semnificative. Revoltat de distrugerile repetate ale bunurilor publice, primarul comunei, Silviu Zinica, a acționat ferm și a semnat o plângere penală pentru distrugere, solicitând identificarea și pedepsirea vinovaților.
Conform plângerii transmise Secției de Poliție, stația a fost grav degradată: pereții au fost deteriorați, pa ...
O veste nespus de tristă a îndoliat comunitatea romano-catolică din Galați. Părintele Cristian Blăjuț, paroh și guardian la Galați între anii 2008 – 2016, s-a stins din viață în dimineața de 27 martie 2026. Părintele a trecut la cele veșnice la vârsta de 51 de ani, în urma unui infarct miocardic. Credincioșii din Parohia Romano-Catolică „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” din Galați își amintesc şi acum, cu emoție și nostalgie, de activitatea desfășurată în comu ...
„Tombola prieteniei” pentru copii cu risc de abandon școlar din judeţul Galaţi
Marți, 24 Martie 2026 16:30 | Publicat în SOCIETATE
70 de copii care provin din grupuri dezavantajate socio-profesional și care se află la un pas de a abandona școala din cauza mediului în care trăiesc vor primi cadouri (jucării, dulciuri şi haine noi, potrivit tradiţiei, pentru a putea merge în straie noi la biserică, de Paşte) din partea elevilor de la mai multe unități școlare din oraș.
În perioada 16 martie - 26 martie 2026, Inspectoratul Școlar Județean Galați și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațional ...
Profesorii, „linia de apărare” a elevilor în era digitală
Sâmbătă, 21 Martie 2026 13:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Peste 50 de cadre didactice au participat joi la o întâlnire cu experții Centrului de Jurnalism Independent (CJI), pentru a învăța cum să le ofere elevilor „reguli de circulație” pe internet.
Joi, 18 martie, Bianca Onea, expert media și formator în cadrul CJI, a susținut la Galați o sesiune de prezentare a cursului de educație media inițiat de CJI, adresată profesorilor de gimnaziu și liceu, axată pe importanța educației media în școli. Evenimentul a reunit aproximat ...
Mesaje publice de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni: Preşedintele și premierul au subliniat importanța acestei comunități
Duminică, 15 Martie 2026 15:30 | Publicat în Regional
Președintele României, Nicușor Dan, și premierul Ilie Bolojan au transmis mesaje publice cu ocazia Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, sărbătorită anual pe 15 martie. Cei doi lideri au subliniat importanța comunității maghiare din România și rolul pe care aceasta l-a avut în consolidarea democrației și în dezvoltarea societății românești după căderea regimului comunist.
În mesajul său, președintele Nicușor Dan a evidențiat contribuția comunității maghiare la parcursu ...
Cetățenii sunt invitați să decidă viitorul apelor
Vineri, 13 Martie 2026 13:00 | Publicat în EVENIMENT
Administrația Bazinală de Apă (ABA) Siret a lansat o amplă consultare publică, oferind comunității ocazia de a se implica direct în gestionarea resurselor de apă. Instituția a publicat documentul strategic privind principalele probleme de gospodărire a apelor, acesta fiind fundamentul viitorului Plan de Management care va stabili obiectivele de mediu pentru următorii șase ani.
Documentul a fost publicat încă din decembrie 2025 și poate fi consultat de orice persoană interesată ...

