Se caută ministru pentru a îmbuna profesorii

Sâmbătă, 14 Februarie 2026 00:00 | Publicat în EDITORIAL
În aceste zile, pe grupurile de profesori din mediul online se vorbește clar despre o posibilă grevă a cadrelor didactice. Nu ar fi prima categorie profesională care își cere drepturile în stradă. Nemulțumiți fie de mărirea taxelor și impozitelor din acest an, fie de cei care conduc țara, mulţi români au ieşit în ultima perioadă în stradă. Revenind la profesori, aceștia s-au convins că e momentul să protesteze și ei, pentru că situația din învățământ este din ce ...

Negocieri de pace ruso-ucrainene, la Istanbul

Miercuri, 14 Mai 2025 18:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Negocierile ruso-ucrainene care vor avea loc joi la Istanbul vor aborda chestiuni politice și tehnice, a declarat miercuri consilierul de politică externă al președintelui rus Vladimir Putin, Iuri Ușakov, relatează agenția EFE și Agerpres. „Delegația va aborda chestiuni politice și, de asemenea, un ansamblu de chestiuni tehnice”, iar în funcție de aceste teme vor fi selectați membrii acestei delegații, a afirmat Iuri Ușakov, care nu a clarificat dacă el va face parte din dele ...