Peste 6.000 de minori au fost implicați, în perioada 1980-1989, în activități de colaborare cu Securitatea, potrivit unei statistici prezentate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). Cifra provine din bazele de date electronice aflate în posesia instituției, dar oficialii CNSAS precizează că informațiile disponibile nu sunt complete sau exacte, având în vedere că, în numeroase cazuri, evidențele fostei Securități sunt fragmentare. Mai mult, unii ...
Procesul de recalculare a pensiilor este departe de a fi finalizat. Deși autoritățile anunțaseră inițial că întregul demers va fi încheiat până la sfârșitul lunii martie, la mijlocul lunii mai aplicația informatică necesară se află încă în faza de testare. Aproximativ 463.000 de pensionari din România sunt direct afectați de această întârziere. Cei mai afectați sunt pensionarii care au depus suplimentar documente pentru a valorifica veniturile nepermanente – precum s ...

De luni începe depunerea dosarelor pentru titularizare

Vineri, 02 Mai 2025 08:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Chiar dacă pe 28 aprilie a început modulul V și ultimul din anul școlar 2024-2025, cadrele didactice netitulare nu se pot bucura de apropierea vacanței de vară, pentru că debutul lunii mai aduce cu sine și deschiderea oficială a perioadei în care se depun dosarele pentru înscrierea la titularizare. Pentru că actele necesare completării dosarelor sunt destule, cei care vor susține în luna iulie examenul de titularizare au de umblat pe la diverse instituții, pentru a face rost de ...
Doi judecători de la instanțe circumscrise Curții de Apel Galați au fost sancționați disciplinar în cursul anului trecut, după ce, în privința acestora, s-au înregistrat abateri repetate de la conduita profesională. Este cel mai mare număr de judecători pedepsiți în ultimii cinci ani, la nivelul Curții, în decurs de 12 luni, într-unul din cazuri fiind chiar dispusă interzicerea temporară a exercitării profesiei. Cel care a fost tras pe dreapta pentru o jumătate de an a fo ...
Pentru ocuparea pe durată nedeterminată a funcției publice de execuție vacante de consilier juridic, clasa I, grad profesional debutant la Compartimentul Contestații și Lichidări Judiciare, Primăria Galați anunță că organizează concurs. Candidaților li se cer studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în drept. Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul Primăriei până pe 14 aprilie 2025. Proba scrisă este programată pe 30 ...
Peste 200.000 de dosare au numărat, în 2024, instanțele aflate în subordinea Curții se Apel Galați, o creștere fulminantă față de anul precedent. Peste 138.000 au fost dosare nou intrare pe rolul judecătoriilor, tribunalelor și Curții, doar 70.000 reprezentând ”restanțe”. În contrast cu volumul tot mai mare de cauze, situația la nivelul încadrării cu personal care să asigure accelerarea actului de justiție rămâne dezastruoasă la unele instanțe, cea mai critică situa ...
Un gălățean fără adăpost a devenit pericol public în toată regula, după ce a fost iertat de mai multe ori pentru diverse fărădelegi. Individul, pe nume Costel Cernat, a ajuns piroman, punând în pericol casa și siguranța unei gălățence, ispravă care s-a finalizat, pentru el, în arestul poliției. Cernat a fost reținut la finele săptămânii trecute, după ce femeia care locuiește pe raza Secției 4 a sunat la 112 și a spus că cineva i-a incendiat covorul din fața ușii ...

Peste 200 de cereri pentru un loc de parcare au fost respinse

Vineri, 14 Martie 2025 17:30 | Publicat în EVENIMENT
Primăria municipiului Galați anunță că, în urma verificării dosarelor înregistrate pentru atribuirea unui loc de parcare în Micro 20 - zona 2 - subzona B, au fost declarate respinse 203 cereri. Între acestea, în cazul a 91 de dosare, solicitanții nu au depus cererea de atribuire însoțită de documentele anexă - condiție de admisibilitate prevăzută de art. 10 din Regulamentul aprobat. "Solicitanții pot depune contestații în termen de cinci zile lucrătoare, urmând ca soluț ...
Sumele insuficiente alocate Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Galați duc la întârzieri semnificative, de luni de zile, la plata concediilor medicale și a indemnizațiilor solicitate de angajatori, potrivit unui document semnat de directorul general al CJAS Galați, Ciprian Groza, și prezentat, luna trecută, în cadrul Comisiei de Dialog Social a Prefecturii Galați. Termenul legal de plată a concediilor și indemnizațiilor este de 60 de zile, dar CJAS Galați abia a reu ...

300 de dosare de daune avizate după inundații

Vineri, 27 Septembrie 2024 09:00 | Publicat în SOCIETATE
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) are 300 de dosare avizate ca urmare a inundațiilor din județele Vaslui şi Galați, valoarea daunelor înregistrate fiind de aproximativ 600.000 de lei, a declarat, pentru Agerpres, Nicoleta Radu, directorul general al PAID. „Practic, primele plăți au fost făcute în 48 de ore de la data la care ne-a fost notificată dauna. Desigur, așteptăm în continuare ca oamenii, cei care dețin polițe de asigurare obligatorie, să ne not ...
Pagina 1 din 2