Inventatorul Doru Tătar, fost angajat al combinatului siderurgic, se pregăteşte să transfere pe câteva milioane de euro unele din drepturile sale de proprietate intelectuală. Este vorba de un schimbător de căldură (elementul principal al instalaţiei de preîncălzire a aerului de la furnal, numită cauper) mai fiabil şi mai bun decât cele obişnuite. Acest brevet este aplicat de ceva vreme în combinat, la Furnalul 3, însă - spune Tătar - fără acordul său. De altfel, inventator ...

Cursul de schimb creşte accizele cu cinci la sută

Luni, 01 Octombrie 2012 17:00 | Publicat în ECONOMIE
În 2013, cursul de referinţă va fi de 4,5223 lei pentru un euro   Accizele vor fi calculate în 2013 la cursul de 4,5223 lei pentru un euro, în conformitate cu cursul de referinţă calculat, luni, 1 octombrie, de Banca Centrală Europeană (BCE). Anul acesta, accizele au fost calculate la o rată de schimb de 4,3001 lei pentru un euro. Prin urmare, din perspectiva noului curs de referinţă, accizele vor cunoaşte o creştere de aproximativ 5,2 la sută. În aceste condiţii, dacă ...

Avon donează un ecograf de 45.000 de euro Spitalului Judeţean

Joi, 27 Septembrie 2012 02:00 | Publicat în SOCIETATE
Compania Avon, prin Campania pentru Sănătatea Sânilor, va dona Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi un ecograf în valoare de 45.000 de euro. Aparatul va fi disponibil de la 30 octombrie. Evenimentul va fi sărbătorit, cu o lună înainte, printr-un concert Vunk susţinut în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor, în data de 30 septembrie 2012, începând cu ora 16:00. ...
Instituţiile şi întreprinzătorii privaţi din opt comune gălăţene pot depune proiecte, până la finele lui 2013, pentru a atrage până la 200.000 de euro, bani europeni nerambursabili. Este vorba despre cei din Lieşti, Fundeni, Tudor Vladimirescu, Slobozia Conachi, Schela, Smârdan, Braniştea şi Şendreni, comune care fac parte din Grupul de Acţiune Locală (GAL) „Lunca Joasă a Siretului”, fondat de consilierul judeţean Dorin Butunoiu. Din grup face parte şi comuna Siliştea ...

Preţul grâului a crescut de trei ori

Joi, 06 Septembrie 2012 00:00 | Publicat în SATUL
Din datele centralizate la nivelul DADR, preţul minim al grâului, pe piaţă, după recoltare, a ajuns de la 1,2 lei la 1,5 lei pe kilogram, iar cel maxim, la 1,8 lei. Asta în condiţiile în care, anul trecut, se vindea cu doar 55 de bani. În euro, valoarea unui kilogram de grâu pleacă de la circa 34 de eurocenţi şi ajunge la 40 de eurocenţi.În cursul anului 2011, când moneda europeană nu se apreciase atât de mult, grâul se vindea cu doar 12 eurocenţi kilogramul.„Preţul variaz ...

Canalizare de un milion de euro la Tuluceşti

Vineri, 24 August 2012 06:00 | Publicat în ECONOMIE
Până în anul 2014, comuna Tuluceşti îşi va face sistem de canalizare pe bani europeni. La proiectul transfrontalier prin care s-au obţinut fondurile - proiect în care Tuluceştiul este partener cu raionul Străşeni (satul Sireţi, Republica Moldova) - se lucrează încă din 2009, iar actele pentru obţinerea banilor s-au semnat în luna mai a acestui an. Ieri a avut loc conferinţa de lansare a proiectului, la care au luat parte primarul comunei Tuluceşti, Petrică Bratu, reprezentan ...

Pot de peste patru milioane de euro la 6/49

Miercuri, 15 August 2012 00:00 | Publicat în ECONOMIE
  Marele premiu nu a mai fost câştigat din aprilie   Loteria România pune la bătaie sume ameţitoare la tragerile de mâine. Cel mai mare report este cel de la Loto 6/49, care se adună de patru luni. "La 6/49, premiul de categoria I este de 18,8 milioane de lei, adică aproape 4,2 milioane de euro. Reportul vine din aprilie, lună în care a fost înregistrat cel mai recent câştig la această categorie - peste 12 milioane de lei", a declarat inspectorul Silviu Gociu, de l ...

Leul, la un nou minim istoric - Euro sare de 4,64 de lei

Vineri, 03 August 2012 13:35 | Publicat în ECONOMIE
Referinţa BNR pentru euro a urcat vineri la un nou record istoric, de 4,6481 lei/euro, într-o piaţă în care banca centrală a intervenit indirect prin vânzări de euro pentru a contracara deprecierea leului. Precedentul maxim, de 4,6397 lei/euro, a fost consemnat săptămâna trecută, marţi. Raportat la cursul de vineri, leul a pierdut 7,6 la sută de la începutul anului, de la 4,3197 lei/euro. Leul s-a depreciat accentuat de la începutul lunii iulie, cu până la 4,4 la sută, din cau ...

Preţuri de lux la portofele subţiri

Marți, 26 Iunie 2012 14:54 | Publicat în ECONOMIE
* Cumpărăm electronice la preţuri mai mari decât nemţii, haine mai scumpe ca în Portugalia şi maşini mai costisitoare ca în Bulgaria * Imbatabili la nivelul UE suntem la… băutură şi tutun *  În ciuda discrepanţei dintre veniturile din România şi cele din restul ţărilor Uniunii Europene, românii au plătit pentru o serie de produse preţuri apropiate de cele din „restul lumii”, iar pentru unele mărfuri preţuri chiar mai mari ca în ţările avansate, rezul ...
Dezastru la sediul unui service auto de la Vânători! Un incendiu deosebit de violent care a izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică a făcut scrum afacerea, dar şi mai multe autoturisme aflate la firmă pentru reparaţii. Focul care a cupriuns toate clădirile service-ului a fost observat de un trecător în jurul orei 3.30. Omul a anunţat pompierii, opt autospeciale ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, o maşină de la descarcerare şi scara rulantă deplansându-se ...
Pagina 35 din 37