Potrivit unui comunicat de presă, Tvica Herman Berkovits, consilier personal al premierului israelian Benjamin Netanyahu, s-a aflat, miercuri, la Galaţi, unde a vizitat, alături de primarul Ionuţ Pucheanu, Templul Meseriaşilor şi sediul Maternităţii ”Buna Vestire”. De profesie medic pediatru, plecat din România în timpul regimului comunist, Berkovits s-a implicat în cazul victimelor incendiului de la clubul "Colectiv", care au fost transportate în Israel pentru îngrijiri medical ...

Oraşul s-a umplut de gropi

Miercuri, 02 August 2017 07:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
"Groapa supremă" - cum am putea boteza surparea apărută exact sub nasul Primăriei, pe trotuarul străzii Domnească - beneficia ieri de atenţia unei echipe de muncitori, dintre care unul intrase până la brâu în hăul căscat. Potrivit administraţiei locale, mai întâi a intervenit SC Apă Canal, la un branşament, apoi vor fi luate măsurile de astupare a gropii.În context, Primăria Galaţi ne-a comunicat că a identificat şi semnalizat nu mai puţin de 11 accidente de teren, adic ...
În încercarea de a rezolva problema câinilor comunitari, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, s-a întâlnit ieri cu Flavius Dumitru Bărbulescu, directorul general al Asociaţiei "Direcţia Pentru Monitorizarea şi Protecţia Animalelor"(DPMPA), înfiinţată în anul 2011. Unul dintre scopurile acestei asociaţii îl constituie, potrivit statutului, "gestionarea populaţiei de câini comunitari conform prevederilor legislaţiei şi a legislaţiei sanitar-veterinare". Potrivit pre ...

S-a făcut numerotarea primelor LOCURI DE PARCARE

Miercuri, 05 Iulie 2017 00:02 | Publicat în Prima Pagina
În sfârşit, trasarea şi numerotarea locurilor de parcare în vederea închirierii lor de către gălăţeni, promisă de administraţia locală încă de la începutul anului, a început! Primii gălăţeni care, în acest moment îşi pot parca autoturismele în locurile de parcare partajate şi prevăzute deja cu numere de identificare sunt locatarii din Micro 20, blocurile E1, D1, A6. Reamintim că Regulamentul de atribuire şi folosire a locurilor de parcare rezidenţiale a fost aprobat ...
Dacă vor cu adevărat să salveze Palatului Gheorghiu din Domnească nr. 24, autorităţile gălăţene ar putea aplica modelul de la Blaj. "Cum se poate transforma o ruină într-un monument premiat internaţional. Studiu de caz: Palatul Cultural din Blaj" a fost dezvăluit pe platforma "Iniţiativa pentru o Justiţie Curată" (www.justitiecurata.ro), în cadrul proiectului "Oraşul uitat. Dă viaţă monumentelor", derulat de Freedom House România. Restaurarea Palatul Cultural din Blaj, prem ...
În taberele şcolare de la Gârboavele şi Buciumeni şi-au petrecut vacanţele mii de copii. Pradă unor jocuri de interese, ambele s-au închis. Asta, cu toate că oameni care să vrea să le redeschidă sunt. Iar copii care să le treacă pragul, de asemenea. La Buciumeni, în pădure, a funcţionat cea mai mare tabără gălăţeană, cu patru pavilioane de cazare şi alte trei cabane, o sală de mese pentru 120 de persoane, teren de sport şi construcţii aferente funcţionării unui comp ...

Cum aș vrea să fie primarul meu

Vineri, 16 Iunie 2017 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Mă întreba cineva, deunăzi, cum aş vrea să fie primarul meu. Aşa, la modul ideal, nu neapărat cu referire la actualul primar al Galaţiului, Ionuţ Pucheanu. Întrebarea, foarte bună, m-a pus pe gânduri. Dacă, în anii '90 şi 2000, puteam spune fără ezitare că îmi doream un primar tânăr, dinamic, modern, adaptat cerinţelor vremurilor în continuă schimbare şi dorinţelor mele de atunci, ca reprezentantă a electoratului tânăr şi foarte tânăr, acum, sincer, nu mai ştiu. ...

De ce şi-a cerut scuze primarul Ionuţ Pucheanu

Sâmbătă, 03 Iunie 2017 07:00 | Publicat în EVENIMENT
„Eu am să adresez public nişte scuze dlui Onuţ Atanasiu pentru o postare pe care am făcut-o pe Facebook”, a anunţat primarul Ionuţ Pucheanu, în şedinţa Consiliului Local. Postarea cu pricina viza hotărârea prin care fiecare dintre elevii care au reprezentat municipiul Galaţi la faza naţională a olimpiadelor şcolare va primi câte o sută de lei de la bugetul local, iar edilul lăsa să se înţeleagă că iniţiativa i-a aparţinut. „Ideea principală a demersului i-a apar ...
La sfârşitul săptămânii trecute, în sala de spectacole a Teatrului Muzical „Nae Leonard”, a avut loc ceremonialul dedicat Zilei Poliţiei Locale. În prezenţa a numeroşi invitaţi, directorul general al Poliţiei Locale Galaţi, Petrică Hahui, a acordat plachete de onoare pentru Primăria Municipiului Galaţi, Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean şi Autoritatea de Ordine Publică Galaţi, dar şi trei plachete onorifice, foştilor directori Costică Turcu - Corpul Gardienil ...
Prezent la conferinţa "Oportunităţi de investiţii în Europa", primarul Ionuţ Pucheanu a fost chestionat privind viitorul termoficării de către o parte dintre cei prezenţi în sală. Astfel, edilul oraşului a ţinut să precizeze că nimic nu este imposibil, dar că o astfel de investiţie este puţin probabilă. "Pentru că am fost întrebat de multe ori în ultimul timp privind aceste aspecte, pot spune că orice este posibil în viitor. Dar trebuie să ne gândim la mai multe aspecte ...
Pagina 13 din 44