Vreau un oraş ca afară...

Luni, 24 Februarie 2014 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Şi dacă vreau, ce? Mi-l construieşte cineva? Că mă tot uit cu jind după Noul Galaţi şi, a naibii treabă, vechiul Galaţi îmi scoate ochii. Garaje şi magherniţe cât cuprinde, sărăcie lucie, şomaj cât Sequoia, blocuri gri mohorâte sau bălţate ca prostituatele de pe centură, tencuieli căzute, maşini parcate care pe unde-a putut şi-a vrut, şi nu faci un pas pe trotuare ca să nu rişti că calci în… noroc. Poate de aia om fi şi aşa norocoşi la Loto, mai ştii?!În fine ...
Bila albă se acordă Primăriei Galaţi, care continuă să fie hotărâtă în legătură cu demolarea chioşcurilor din Galaţi. Astfel, după ce pe parcursul anului trecut au fost demolate mai multe construcţii provizorii, în primăvara aceasta urmează să dispară nu numai chioşcurile din zona Ancora, dar şi chioşcurile din zona „La Popescu”, acestea urmând să fie mutate în zona talciocului, mai potrivită cu specificul lor comercial.Bila neagră merge către politicienii care, ...
* În locul celor 780 de apartamente promise, nu sunt decât 341, nici zare de locuinţe individuale, de magazine, piaţă, ori şcoală, ca să nu mai vorbim de fabulosul mall Pe 4 noiembrie 2003, se turna fundaţia primului bloc de locuinţe, destinate tinerilor cu vârsta până în 35 de ani, din Cartierul „Siret”, devenit ulterior „Dimitrie Cantemir”. Însuşi primarul Dumitru Nicolae şi-a pus casca de protecţie pe cap şi a turnat cu canciocul beton la fundaţia blocului S9. I ...
Bun găsit, în Galaţiul situaţiilor absurde! Pentru al treilea an la rând, gălăţenii captivi în sistemul centralizat de încălzire devin victime colaterale în războiul rece dintre Apaterm şi Electrocentrale. Acum trei ani au dârdâit de frig în case pentru că agenţii economici cu pricina au simţit nevoia să-şi arate muşchii. Anul trecut, li s-a promis că menţinerea în viaţă a Apaterm este un compromis pe termen scurt şi în paralel vor fi puse în aplicare alternative ...

Dumnezeu e cel mai bun meteorolog

Sâmbătă, 14 Septembrie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Dragă sinistratule,Îţi scrie fiica unui fost sinistrat, care n-o să uite vreodată cum arăta uliţa copilăriei ei înghiţită de ape şi cum ieşea tata, înot, din casa părintească. Şi cum arătau Torceştiul şi Salcia inundate, şi rămăsese singură, ca un avanpost al lui Dumnezeu deasupra apelor, crucea de pe acoperişul bisericii.Ştiu că şi pe tine te îneacă durerea, frustrarea, revolta şi deznădejdea, mai rău decât glodul care ţi-a intrat până în suflet, când îţ ...

Pneumonie la Primărie

Luni, 18 Martie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
De mai bine de 20 ani, Galaţiul pare că bate pasul pe loc, prins în capcana birocraţiei, incompetenţei sau a trocurilor politice de tot felul. Ne-am fi aşteptat ca rezultatele auditului pentru care s-au luat din buzunarul contribuabililor 150.000 de euro să pună, în sfârşit, degetul pe rană şi să ni se explice în mod clar şi fără echivoc cine şi pentru ce se face vinovat în proasta gestionare a treburilor municipalităţii. Nu este vorba aici de „execuţii publice”, deşi ...
* Cele mai importante decizii luate de aleşi şi cum ne influenţează ele * Ce şefi au fost schimbaţi şi cine-şi aşteaptă rândul * Adio Apaterm, vivat Calorgal! * Secretomania cea hulită s-a întors la Primărie Galaţiul a devenit „Noul Galaţi” din noaptea de 10 spre 11 iunie 2012, în care, prin voturile gălăţenilor, Marius Stan a devenit primarul oraşului. Prima lui măsură a fost să deschidă uşa din faţă a Primăriei, pentru ca gălăţenii să nu mai intre pe din ...
Din megaplanul sărbătorii de jumătate de milion euro ne-am ales cu prea multă înghesuială şi cu prea puţină distracţie * „Să (re)descoperim Galaţiul” - o hotărâre de Consiliul Local născută moartă * Nu vom avea spectacole medievale sau cu „formaţii gen Nazareth sau Uriah Heep”, dar ne rămân „reproducerea” Ignatului şi petrecerile de Crăciun şi Revelion, promit reprezentanţii municipalităţii Înainte de Sfântul Andrei, Primăria ne promitea o lună de ...
Bun găsit în Galaţiul paradoxurilor, al situaţiilor absurde pe care autorităţile locale şi politicienii ori se fac că nu le văd, ori de-a dreptul le întreţin. Suntem în plină campanie electorală şi am ajuns practic nu doar să auzim, să citim, să aflăm, ci să respirăm de-a dreptul promisiuni. Asta facem din 1990 încoace. Şi câte nu ni s-au promis!Trecem peste podul peste Dunăre şi peste aeroportul care aproape că ne stârnesc zâmbete. Să ne amintim de centura ocolitoa ...
Societatea Grand Smithy Works International, care exploatează Halda de zgură de pe platforma siderurgică în beneficiul combinatului ArcelorMital Galaţi, a anunţat că se va achita de obligaţii faţă de toţi salariaţii pe care i-a concediat în ultimele trei luni şi cărora nu le-a achitat integral salariile aferente acestei perioade. "Facem tot posibilul să acoperim restanţele salariale cât mai repede posibil. Plăţile vor fi efectuate în mai multe tranşe, în cel mult o lună", ...
Pagina 7 din 8